În orele de reverie, îmi închipui peisaje mirifice, dar cu nimic supranatural în ele, decît atmosfera aceea înălțătoare de biserică decapotabilă, care îți taie respirația, cum întîlnești cu duiumul în România, unde, pe lîngă exaltarea justificată a conecțiunii, resimt un sentiment de vagă alarmă. În orice clipă pot fi depistat drept impostor și trimis acasă. Ori, pe de altă parte, ca și cum am mai fost pe-acolo, dar nu-mi amintesc. Ceea ce mă califică la o nouă expulzare. Un sentiment complex, poate chiar două sau mai multe suprapuse. Nici nu e de mirare crearea cultului obsesiilor mele literare pe scheletul Invenției lui Morel și al principiului îngerilor egregori, care sunt fermecați de incertitudinea naturii celui pentru care lucrează.

*

Prima convingere cînd cazi în extazul unor paramnezii paradisiace este de album reprezentînd peisaje montane. Case ordonate în culori deschise, așezări risipite printre păduri de brazi acoperind dealuri și văi, pînă la poalele munților din depărtare, care veghează și asigură. Frumusețea maximă te îmbată cu oxigenul tare al părerii. Ce caut eu în Țara Austriei sau a Cantoanelor? Rătăcind printre miturile poetice ale unei Românii glorificate în stofa altui veac? E un preludiu al instaurării Paradisului care urmează? O formă nostalgică a celor ce-au fost? O proiecție a ce-ar fi putut să fie? Uniformizarea globalizării este un iad prost perceput. Cu cît ne îndepărtăm mai mult de timpurile dintîi, cu atît mai puternic țările sunt prinse în expandarea diferențelor.

*

Atmosfera despre care am necesitate să pomenesc se arată aidoma unei așezări din Carolina de Nord, pe care am vizitat-o cîndva cu Lidia. Dimineață de septembrie, aer cristalin, zeci de magazine turistice pe strada principală, înțesată de oameni curați, la colțuri de stradă, studenți cu entuziasmul intact eliberează melodii din chitări acordate. Numai un nebun și-ar dori ca o asemenea zi să se termine vreodată la marginea acestui orășel acoperit de flori, petice de iarbă și părculețe cu tufe cît casa. Ai putea spune că aduce cu un cimitir scăldat într-o sărbătoare a morților.

*

Numai că eu n-am pe nimeni aici. Morții mei sunt departe. Pășesc printr-un paradis care nu-mi aparține. Probabil că de aici mi se trag coșmarurile uluitor de frumoase din care se nutresc sentimentul fraudei și iminența surghiunului.

*

Poeții români au adormit pe veranda de pe care puteau contempla toate priveliștile lumii acoperite de zăpada falsificată a curățeniei umane. Tot ce-ți lipsește ca să ai acces direct este un suflet pur. Cînd vei reuși să dai de el, nu vei mai fi alungat. Te vei bucura de viață cînd moartea ți se va părea mai necesară ca nicicînd.

*

Încercăm reconstruirea unui miraj picat. Nu este beneficiul unei lumi care n-a fost întocmai paramneziilor celui ce visează, ci al principiului în sine. Tendința de-a scăpa din ceea ce te-nconjoară. Unde ești, chiar dacă prăvălit în reverie, nu-ți face bine. Iar libertatea, care, de regulă, îmbracă haina imposturii, mocnește sub spuza nebuniei promisiuni pocite.


29 iunie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro