Încă o tură cu tramvaiul prin vechiul oraș. Răsfoiesc aceleași pagini ale enciclopediei banalităților urbane. Multă populație nenăscută, o grămadă de morți în viață, clădiri în picioare, mahalale mizerabile în ceea ce avea să devină zona centrală, instituții care vor fi duse în surghiun, petreceri populate de fantome și fete din clasa a IX-a, vălurele anemice de la Soare-Apune și talazuri înghețate de la Răsărit, filme din filozofia sovietică și romane polițiste franțuzești, rămășițele vechii orînduiri care n-a avut mijloace s-o tulească la timp sau, din imprudența masochistă a unei devieri genetice, n- a ținut, conace dărăpănate, urmași captivi între lumi, două sirene de ambulanțe taie în viteză peisajul spre Spitalul de Urgențe și Clinica de infecțioase, toți ai mei zac pe paturi de suferință, păziți de gardieni înarmați și ofițeri cu figuri acre, suflete oțărîte, furgoanele morții străbat cu rîvnă dintr-o parte în alta, cărînd materie pe cale de inanimare spre adunări de movilițe ornate cu cruci și pietre de aducere aminte… Și dacă toate acestea trebuie să dispară, ce va rămînea în urmă, altceva decît vastul cimitir al unei afaceri abandonate? Fier vechi, schelete de mașini, mormane de faianță crăpată, o căruță făcută zob și o cazemată din lădițe de lemn putred din industria fructelor.


Răul a înlocuit un bine care fusese dereglat de război și de amenințarea asaltului din Est, de insinuarea prin toate vasele capilare ale virușilor comuniști, care aveau să activeze ticăloșia din huidumele eliberate (întotdeauna, în contextul experimentat de români, eliberarea va aduce o versiune înrăutățită a trecutului, în care schimbarea a fost extrem de nedreaptă ori s-a manifestat numai la nivelul inscripției), iar acum un rău și mai detestabil, cel puțin aparent, îl va înlocui cu nepăsare și grad de coborîre. Dar ce nu s-a mai spus din toate astea? Care e surpriza înaintării? Se pare că nu ne-a mai rămas de ales decît între a ne minuna ca proștii ori a ne întrista cu perfidie! Nimic din ce ni se întîmplă nu este nemeritat! Pentru că știm, pentru că inițiem, pentru că, în ciuda declarațiilor, nu ne pasă…


Am început să îndrăgim mizeria atît de mult, ne-am atașat fiziologic de ea, depindem atît de drastic în regim mutual, încît am devenit inima aceluiași organism pe hotarul oscilant al schizofreniei. Pînă una-alta, mizeria suntem noi. Dar nu mă aștept să acceptați, deși înțelegeți exact ce vreau să spun. Și nu intenționez, totodată, proliferarea unor insulte, nici măcar cu caracter profilactic. Este o observație de lucru, care nu va tulbura somnul conciliator al părților nici dacă am încerca.


Acolo unde voi acceptați, alții nu înțeleg nimic. Dacă ar fi cu putință, aș îmbrățișa pe față bălăcăreala în noroaiele voastre, să savurez solidaritatea de șobolani prietenoși, mîndria de-a succede și puterea stăpînirii de-a nu isca fenomenele cauzalității de la greață la vomă, cînd totul a devenit atît de natural, de eficace și de temperat. Dar cînd nu mai ai nimic de pierdut, nu mai poți accepta nimic doar pentru c-așa vine voia întîmplării.

Singurătatea este cea mai prietenoaă dintre toate fiarele care dau tîrcoale bătrîneții. Cît și loială: nu te va trăda niciodată!

25 iunie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro