Pînă acum au încercat să-i culpabilizeze pe credincioși pe unde apucau. Din cauza lor se întîmplau toate relele lumii! Obscurantismul primitiv ținea progresul în loc cu genunchiul pe gît! Toate conflictele majore, fără abatere, erau extrase din domeniul religios: actele de terorism, stagnarea cercetărilor fizice (de teama apariției unei găuri negre în cotloanele laboratorului CERN au fost cît pe ce să renunțe – dar de unde auziseră analfabeții ăia de găuri negre?), biologice (au făcut chinezii studii pentru toată lumea și ne-au și îngăduit să ne împărtășim din ele!), mentalitățile restrictive ale vieții sociale date de pămînt (divorț și avort în aer liber, încît sute de milioane de copii și de familii s-au dus pe apa Lethei), îngrădirile libertății de tot felul (...matrimoniale, mature și de limbaj păduros), s-au datorat, lăsau ei să se-nțeleagă, faptului că unor oameni mărginiți li s-a năzărit ceva (încă puțin și le-ar fi imputat și comunismul!). Cum de-au căzut ceilalți ca proștii, se-nțelege că deștepții, cum de s-au aruncat cu capul în puț la ce-au spus unii cu care nu erau de acord? Așezaseră realitatea cu picioarele-n vînt, plecînd de la exemplul celorlalți, dar asta nu i-a deranjat.


De fapt, este cu putință ca întîmplările pe care le străbatem cu groază și repulsie să întemeieze dovada că, de fapt, ceilalți au dreptate și că din cauza lor trebuie să sufere și ei. Pentru “inteligența” lor superioară, pentru abundența dictatorială a “științei” pe care o scaldă, pentru “demnitatea” lor de ființe “nobile”, “independente” și “revoltate”, desprinse de glodul basmalei și umilința care impune supunere. Probabil este același sentiment al detestării pe care e posibil să-l fi resimțit și noi cînd ne ridicam împotriva comunismului, tulburînd liniștea și buna relație a milioane de români cu sistemul cel bun (abia după aceea s-a adeverit că, în realitate, neînfricații detestau). Cecitatea celor care nu cred în Dumnezeu oglindește și deznodămîntul în care se află toți. Dar de aceea unii sunt creștini, pentru a ierta și înțelege și trece mai departe, iubindu-i pe cei răi și plîngînd pe umărul idioților.


Nu este așa de simplu ca să scăpăm de vina acestei catastrofe numai prin emfatica mizericordie. Noi ce-am păzit atîția ani în care vedeam în ce direcție se îndreaptă lumea? Ce fel de somn am avut cînd lesbience turbate militau pentru scoaterea lui Dumnezeu din școli, pentru a nu le intoxica nepoții? Lăsați drogurile să curgă în voia naturală a lucrurilor! Nu blocați promiscuitatea născătoare de anti-corpi! Jos îngrădirile degradante ale conștiinței, cum ar fi moralitatea, bunul simț și onoarea! Sus prematura viață intimă, cu farmecele și hîrtoapele ei! Așa-zisul pragmastism debarasat de orice lest spiritual! Glorificarea violenței în numele bărbăției! Avîntata măiestrie a ignoranței nespoliate de cunoașterea neștiințifică! Eliberarea de sub jugul decenței, o transpunere mic-burgheză a înrolării fără crîcnire într-o categorie care nu-ți aduce nimic!


Nu acestea constituiau problema, ci, desigur, Dumnezeu! Enoh a riscat mai mult decît noi, pentru că și-a ridicat plîngerea cînd se afla în mîna îngerilor căzuți, cum ne aflăm noi acum, și a fost recompensat. Îmi imaginez posibilul scenariu și-mi zic că numai unul ca Tarkovski ar fi putut turna Infernul lui Dante lăsat în urmă sau frîntura de Paradis purtată de Dumnezeu în anturajul prezenței Sale cînd a hoinărit trei sute de ani cu bravul său prieten prin lume. Cînd toate aparițiile intră în recrudescență din cauza prezenței Lui!


Au dreptate: adevărata pacoste în calea desăvîrșirii Diavolului este Dumnezeu… Nici nu le poți reproșa inconsistența!


Își pun acești inconștienți măcar o secundă problema vinovăției? A responsabilității? A pedepsei? Pe ei îi doare-n balalaică de absolut tot ce se-ntîmplă sub ochii lor, căci sunt nihiliști, atei, insensibili și ermetici, pentru că ar înnebuni în mijlocul obligațiilor, dar l-au mîniat deja fără să știe ori să le pese pe Dumnezeul tuturor, care acum este dispus la aplicarea îndreptării, cînd ne-am mai fi bucurat de frumusețile de ei nevăzute ale vieții! Da, ei au dreptul să nu creadă, sunt încurajați de cei care dețin puterea, iar noi suntem ponegriți în colț de birt, pentru că ținem lumea în loc. O ținem în loc ca să nu se ducă la vale.


Necredința lor nu i-a ajutat. Suferă și ei, cel puțin cît și ceilalți, de pe urma unei noțiuni dubioase, căreia-i lipsesc evidențele din ambele caravane. Atît de ridicol de luxați sunt necredincioșii care-i acuză pe vrăjmașii lor pînă și de mînia lui Dumnezeu… cel care a murit sub paloșul gîndirii lui Nietzsche ori nici n-a existat vreodată pe retina orbilor decît ca părere de opinie. Suferă pentru că știu că nu se mai pot întoarce la picioarele celui pe care l-au scuipat, iar dacă ar ști că pot, ar mai scuipa o dată… mînați de forța centrifugă a dezumanizării.


Există o scenă în Sacrificiul, ultimul film al lui Tarkovski, misticul exilat, de o ridicolă genialitate. În fundul unei camere imense se află un paravan îngust, în partea stîngă, și o oglindă înaltă, în partea dreaptă, de aceleași dimensiuni. Personajul străbate odaia dinspre camera de filmat spre paravan și, în clipa în care dispare la dreapta, în spatele acestuia, imaginea lui apare în oglindă. Nu numai că este priveliștea perfectă a fantasmei în care trăim ori că ilustrează dureros de limpede profunzimea filozofiei lui Platon și, prin extensie, a lui Pavel, dar demonstrează vizual cît de importantă este trecerea dinspre noapte în moarte și din realitate în eternitate. Chipul din oglindă este nemuritor: nimeni nu-i poate provoca o nepotrivire în mod direct. În spatele paravanului zace ființa de carne, trecătoare, căzută, ascunsă vederii, pentru a nu tulbura observatorul în inima căruia a înflorit, nici el nu deține mecanismul priceperii, ideea ființei spirituale.

24 iunie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro