Nimeni nu e dornic să primească bucuros relatarea despre căderea altuia, să audă confesiunile pierderii de înălțime și ale rătăcirii bombastice cu supape onirice și disperări existențiale, chiar dacă a fost călător pe același drum. În realitate, în coeficientul acceptat de excepții, păstrînd specificul nepotrivirilor, este povestea fiecăruia dintre noi. Vă veți regăsi, probabil, în înlănțuirile de cuvinte care urmează. Iar dacă nu, poate merită să știți prin ce piedici și-au tăvălit alții suferința.

*

În ton metaforic, am căzut cu aripile frînte din adîncul cerului, deoarece, precum Icar, m-am apropiat prea mult de Soare. Ceara care-mi ținea aripile coagulate s-a topit pe nesimțite, picurîndu-mi din răni crîmpeie de idei înalte, filozofii destrămate, probleme fără înțeles ale întregii omeniri și istorii. Nimic nu părea atunci neinteresant în zborul meu. În iluzia pe care o credeam zbor. Ce păcăleală! Experiența cunoașterii nu m-a umplut decît de siguranța unei serbede aroganțe. Cunoașterea s-a dovedit a nu fi un cîștig. Ca acum să-mi evaluez trecutul doar în funcție de durata căderii!

*

Dacă am ajuns aici, sunt îndreptățit să constat că trebuia să fi rămas în mrejele zvonurilor din mahalaua mea colbuită, cu curți răcoroase umbrite de flori, unde fiecare casă avea povestea ei asezonată cu mistere și exagerări tălmăcite prin hermeneutica superstițiilor, sub timpul care abia se scurgea prin streșini și rigole cu frunze cărate de ploaia de toamnă și urletul comunismului estompat de gardurile evlavioasei noastre enclave. De la un anotimp la altul, ziua se-ntindea pe lungimea unei vieți, seara nemairecunoscîndu-se-n înnoirea copilăriei de dimineață. De aici provenea și fericirea noastră: uitarea ajuta la trecerea cu vederea și a neîmplinirii.

*

Toate buruienile angoaselor, obsesiilor, neliniștilor mele au generat în acel loc. Pornirea de-a detesta televiziunea de orice fel, și-n România, și-n Statele Unite, se datorează acelor vremuri de inconștientă fericire, în care viața a prins a-și exhiba conceptul de nenorocire nestăpînită sau măcar de vagă neliniște odată cu programele icoanelor vorbitoare. Mintea mea primitivă și pură de la șase ani a trebuit să suporte consecințele unui film sovietic în care echipajul unei navete spațiale eșuate pe planeta Venus trecea prin necazuri pe care nici acum, după mai bine de jumătate de secol, nu le-am deslușit. Recepția era execrabilă, ecranul se întindea cît coperta unei enciclopedii medii, în care liane sau reptile viguroase se încolăceau în jurul unor ființe neajutorate care-și spuneau unele altora cuvinte pe care memoria nu le-a reținut. Umbre care nu existaseră pînă atunci, și care n-au încetat nici acum, au început să-și extindă amenințătoarea ceață peste viața mea de bastard neștiutor în creștere.

*

M-a ajutat asta să scap de ispitele care m-au bîntuit în răgazul ce-a urmat? A înflorit existența mea în sera culcușului cultural, didactic și familial în care mă tîrîiam inconștient? Mi-au fost asperitățile cizelate de spectacolul chinului prin care treceau unii? Viața mea n-a devenit cu o iotă mai bună, mai virtuoasă, mai ferită decît ar fi fost în absența tribulațiilor televizate. Nu știu cîtă dreptate am, dar bănuiesc că plonjonul căderii atunci a început să-și crească mugurii în aripile mele în curs de împlinire. A trebuit apoi să urc, pentru a face prăbușirea spectaculoasă sub visul ajungerii. Nu propovăduiesc lipirea de pămînt ca o victorie a rîmei, căci nici această strategie de umilință a prostiei n-a ajutat pe nimeni, dar ambiția de-a te ridica de la sol prezintă riscuri greu de prevăzut și incalculabil de combătut.

*

Cine nu știe cînd se află în comă ce trebuia să fi făcut? Sau să fi ocolit cu prudență… Dacă tentația zborului începea să sufoce sufletul, trebuia să fi planat rotații pe deasupra orașului în care-am fost blestemat să mă nasc pînă la sucombare! Să fi încercat să-l fac mai bun, mai respirabil, mai tolerant, măcar în directa vecinătate a minții care-l judeca. În loc să lupt, m-am scîrbit, m-am lăsat asaltat de indignare, mi-am luat lumea-n cap și n-am vrut să mai aud niciodată de el! În lipsa celor nemulțumiți, căci au fost și alții, printre cei mai buni, aș spune, cine să-l fi adus pe linia de plutire, cînd în urmă rămăseseră loazele nepăsătoare, netrebnicii incompetenți, ticăloșii subjugării, mediocritățile lașității de toate ulițele și bulevardele, bețivii guralivi și iute turnători, perfizii cu zîmbete atît de largi încît îi împiedicau să fugă dintr-un loc în altul? Am semănat antipatie și am cules o cuvenită lipsă de respect, m-am lepădat de el și acum sunt amărît că, în virtutea vechii neînțelegeri, continuă să mă rejecteze.

*

La schimb, un serviciu corect, deși neplăcut! Iar cel cu problema indecenței sunt eu… Să fiu mulțumit că am reușit să găsesc o cale prin care să mă pot apropia cînd vreau de străzile de odinioară, să plutesc pe deasupra mahalalelor care nici nu mai au ființă și, probabil, au uitat de trecerea mea, că am reușit să păstrez în memorie cataloagele cu chipuri de prieteni și poeți, colegi de școală, vecini și verișori, părinți și golani de cartier, pe care le răsfoiesc cu detașarea tremurîndă a bătrînului care încă n- am ajuns, dar văzîndu-i umbra după colț. Degeaba încerc să mă amețesc cu iluzia amintirii: nu vor rămîne din mine decît moleculele de oxigen respirate acolo cînd l-am văzut pentru ultima oară. * Îmi va căra cineva rămășițele pămîntești în cucernică reîntoarcere? Îmi va pomeni careva numele fără tentația iritației? Voi mai zvîcni alături de perfida amnezie a serenității altora? O călătorie prin cimitirul Eternitatea într-o zi de primăvară. Este tot ce- mi mai doresc de la oribila succesiune de plîngeri în care m-am împotmolit de-atîtea ori.

*

Lațul se strînge în jurul mîinii cu fiecare cuvînt pe care-l aștern. Cuvîntul era cu El, dar nu cu mine.

16 iunie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro