Este un loc comun și pentru un copil de trotinetă: legătura între forța morală și dreptul la libertate este indestructibilă. Fără suport moral, libertatea maximă se constituie în anarhie, disoluție și retragere din scenă. Morala reprezintă competența și modul de folosință a libertății. Unii ar putea argumenta pînă la ridicarea drapelului alb că orice obligație morală poate îngrădi libertatea și că nici o îngrădire a libertății n-ar fi morală. Tehnic vorbind, s-ar putea ca adevărul să zacă pe la mijloc. Cert e că se cere o atentă capacitate de cumpănire pentru a determina de fiecare dată doza optimă. Probabil că nu vom găsi mai adecvate exemple de discuție acestei ecuații decît decăderea Romei antice și bălăcăreala României actuale. Să mai stabilim ceva: prin forța morală în stat se înțelege setul de principii fără abatere ori excepții, la care se raportează toți cetățenii statului respectiv, în proporții egale, în orice împrejurare, cu riscul unor îngrădiri aduse formelor de libertate provocatoare.

Ca sursă a concluziei, ne vom mulțumi să apreciem că forța morală și dreptul la libertate se află, pînă la convenția unui punct median, într-un raport de inversă proporționalitate. Pentru că se plictisesc între patru pereți și o singură soție, fără anturaj etilic și meciuri de fotbal, privind pînă la tîmpenism acut emisiunile unor televiziuni care abia acum se arată cît de stupide sunt, tot mai mulți cetățeni încep să bage de seamă că, prin încălcare, există drepturi care le sunt anesteziate din mers. De pildă, dreptul de-a merge langa pe străzi. Sau: dreptul de-a sta pe o terasă la cîte beri vrei, că de aceea am murit la revoluție!

Plus: dreptul de-a te conclucra la domiciliul gagicii, iertați-mi calitățile de poliglot, nemăritată, izolată și dispusă. Și încă altele. În glas comun, toți reclamă violarea libertății, dar prea puțini deplîng lipsa moralei, care cel mai adesea iese cu capul spart din confruntare.

Cetățenii romani, cînd au pornit pe drumul civilizației, erau tobă de morală, de temple și de zei, legi administrative și principii sociale, aserțiuni filozofice și poeme în metru. Pe măsură ce un anumit tip de libertate prindea contur spre libertinaj – căci cine să le înfrîneze cetățenilor vrerea? –, volumul moral devenea tot mai neglijat, căci nu avea consecințe imediate în organismul subiectului. Culminația a fost observată sub conducerea dementă a unui oarecare Nero, un împărat nelegiuit care-și permitea cel mai fără precedent cumul de libertăți și lipsă de scrupule, inclusiv de a da foc Romei pentru a nu se priva de sfîntul drept la distracție. Dar setul de libertăți pentru care și-ar da viața orice om care le-a gustat fructele, fără sprijinul moralei, lesne va deveni cel mai mare inamic al cetății și, în ultimă instanță, al chiar deplînsei libertăți. A fost, cel puțin, în cazul Romei.

La noi, care am fost înfrînți de romani și apoi supuși de turci, ca pînă la urmă să ne ia comuniștii ruși, lipsa de morală a fost suplinită de teroare. Istoria nu ne-a permis să avem timp pentru prostii. Nu morala, ci teroarea sugruma orice fel de libertate (inclusiv a gîndirii). Cînd comuniștilor le-au căzut zăbalele la pămînt (din considerente economice și model sovietizat, deloc morale), într-o scurtă perioadă de timp, suma libertăților a palpat apogeul. Puțini au sesizat atunci capcana în care ne duceam hăuind. Hărmălaia dirijată de manipulatorii revoltei cît și obișnuința cu lipsa de zeci de ani a moralei de pe vremea comunismului au mascat prăbușirea țării pe povîrnișul desfrîului.

Astfel, libertatea a devenit instantaneu echivalentul lipsei de morală și, vai nouă, așa funcționăm și acum! Echilibrul dintîi este compromis și, eventual, numai o perioadă în care țara ar fi condusă prin teroare ar fi capabilă să ajute redresării. Nu sunt de acord cu cele întîmplate, m-am ridicat cu toate energiile împotriva crimei, dar de ce credeți că au existat atîția bucureșteni care au pactizat cu hoardele de mineri invadatori în iunie 1990?

Lipsa unei morale măcar chircite crea iluzia că bătăușii lui Ion Iliescu au venit să reteze avîntul destrăbălării. În context, nici nu e chiar așa o mare aberație afirmația că ortacii veniseră să planteze flori! Iliescu a citit bine că mari segmente ale populației detestau ceea ce le aduseseră libertățile dobîndite: avorturi în scara blocului, drogați în uscător, partuze prin parcări, hoții în lumina reflectoarelor și admirația Procuraturii.

Nu există o libertate care să nu reprezinte restricționarea alteia (inclusiv dreptul de a face pui vii, a căror amprentă biologică va aduce prejudicii altor pui vii). Sistemul care reglează, menține și echilibrează forțele în cadrul unei societăți este ceea ce numim morală. Dar, după cum s-a amintit, ea intră uneori în conflict deschis cu o seamă de libertăți, pentru că a regla înseamnă, cel mai adesea, a restrînge.

Libertatea este un concept greșit înțeles. Reducerea la o formulă generală este subliniată de principiul binelui (sau al răului) afectînd în proporții diferite. Dacă se crede că izolarea populației are merite pe linia sănătății, reducerea temporară a libertății de-a umbla brambura prin baruri devine automat și morală, nu numai profilactică (ar fi fost și înainte de asta). Pe cine liniștește că un guduruc de mahala se crede viteaz și nu se teme de viruși, îi ia și-n pumni la nevoie, cînd nu este vorba de lașitatea sau de curajul său, ci de faptul că temeritatea de care face atîta paradă ar putea răspîndi infecțiile, ceea ce ar duce la creșterea numărului de morți și la încetinirea procesului de refacere, deci și la accentuarea prăbușirii economice, proliferarea mizeriei generale.

Ca unul, zece, o mie de idioți să-și bombeze pieptul sub privirea oculară a partenerei suspinînde în jurul căreia dansează ca un pițigoi în călduri. Dacă dreptul la libertatea de mișcare aduce prejudicii majore altora, moral este să te abții de la exercitarea sa. Ba chiar nobil să-l împiedici. În rest, nimeni nu iubește să stea ferecat la domiciliu, într-un apartament igrasios, strîmt și coșcovit.

Liviu Cangeopol
26 mai 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro