Nu ne e de ajuns mizeria în care trăim, călăuze?
*
O, măcar dacă am fi perfect de buni sau execrabil de răi, într-o linie cît de cît constantă de-a lungul biografiei noastre împleticite!... Dar nu suntem. Fapte remarcabile marți, întîmplări odioase vineri, cenușă pe cap duminică. Sau: lașitate la tinerețe, curaj recăpătat la maturitate, eroism în floarea vieții, oportunism spre pensie. Cum poți judeca o ființă complexă, care a trecut prin atît de diverse stări? Nu numai că este imposibil, dar Dumnezeu ne-o interzice. De ce? Pentru că niciodată nu vom avea suficient de multe informații, fără a pomeni de amestecul vîltorilor emoționale, al intereselor de moment, al jocurilor practicate de subconștient, al amneziei și agendelor dosite! Acestea puse la punct, întrebarea următoare mă vizează direct: ce vrei tu, în aceste circumstanțe?
Sunt sincer: au fost perioade în care am admirat și altele cînd am disprețuit aceste personaje, din varii motive, păreri sau conjuncturi. Dar dacă e ca acum să judec fără părtinire, toate trei sunt personalități remarcabile, reale instituții de cultură (în deșertul nostru)! Poetul a dat dovadă de curaj nebun în vremea demenței ceaușine. N-a fost laș nici în vremea de după, deși unii tocmai asta-i reproșează: a fost erou și a ajuns comerciant. În primul rînd, de ce toți am avea dreptul la orice tîmpenie sau moft, căci ne-am eliberat, iar unii, nu? A simpatizat Poetul cu PSD sau cu Ion Iliescu (vizavi de cohortele de turnători aciuiați în partidele istorice), nu este dreptul lui? În fond, democrația pentru care unii și-au dat viața exact pe manifestarea libertății fiecăruia se sprijină. Da, a făcut o serie de declarații slobode, incomode, idioate. Cînd erau împotriva nebuniei comuniste, ne plăceau. Cînd țintele lui au devenit altele, nu ne-a mai mers la suflet. Dă-i în cap! I se reproșează, fără evidențe, intenția de-a subtiliza o tipografie, dar se uită cu îndărătnicie că Poetul, pe cînd era președintele Uniunii Scriitorilor, a obținut de la politrucii zilei locuințe pentru o sumedenie de confrați într-un bloc menit lingăilor de frunte. E drept, a alterat bagajul culinar al nației. Prin ce foamete am trecut, i se va ierta!
Pe parcurs, în războiul total a intervenit un alt poet, scoțînd în evidență o inadecvare temporală, cu oarece temei logic, din moment ce disputa atîrna de la temă: Poeta n-a mișcat un pai în lumea disidenței, ca acum să se împăuneze cu situația inexistentă. Că l-a atacat pe Poet din complexul de inferioritate în fața trecutului acestuia. La urma urmei, nu știu de ce Poetul afirmase ce-a afirmat despre copiii ieșiți pe străzile acelui decembrie glorios și imund, în același timp, (nici eu nu-s capabil să-mi limpezesc părerile, la mai bine de trei decenii!), dacă a afirmat, dar să consemnăm că ne-a obișnuit de-a lungul timpului cu multe ziceri oftate doar de dorul efectului imediat, cum nu văd nici rostul dezvăluirii Poetei, ivită la atîția ani după întîmplare. Pînă ce protagoniștii nu vor veni cu martori ori măcar cu precizări, n-are nici un sens să ne-nvîrtim printre speculații. Că Poeta n-a fost o mare eroină nu are nici o importanță în acest context. Plus că, prin activitatea ei în favoarea oropsiților politici de după, și-a spălat păcatele de-a nu fi oprit tancurile Securității cu pieptul ei liric, vegetal.
Mic rezumat: Poeta dă pe goarnă că Poetul, în spațiu public, a beștelit tineretul ieșit să se revolte (deși problema se cere mult mai cu profunzime disecată – de exemplu, Dan Iosif în ce categorie se califică?), Poetul îi aruncă niște flori de mătrăgună la picioare cu dispreț și, probabil, ostilitățile de cumetrie, cam fără obiect, s-ar fi oprit aici. Ați uitat? La Porțile Levantului nimic nu este definitiv. Ei bine, intră în scenă Filozoful, cu vigoare de haiduc flămînd care-l aștepta de mult pe boier la umbră de codru des. Din relatările scăpate în pocneală, acesta a manifestat lașitate flagrantă pe vremea odiosului, considerînd că nu vrea să-și expună propiul fiu asasinilor lui Iulian Vlad. Da, da, îl privește ce temeri are, e viața lui!
Nu e mai puțin adevărat că, după zisa revoluțiadă, Filozoful a sărit pe metereze în izmene cu tricolorul în mînă, lansînd apel după apel la adresa lichelelor patriei, făcîndu-și o grămadă de dușmani în procesul fluturării (de mirare că Traian Băsescu nu s-a aflat printre ei!). Oarecum, prin repetiție, o aură de sfînt anti-comunist a prins a-i însufleți calviția. Numai că acolo unde el argumenta că Poetul a dat să se-ndulcească cu tiparnița nemțească, se pare că și domnia sa, prin contribuția Eseistului, bun prieten cu Poetul, a obținut administrarea unei importante edituri comuniste, din care, spre lauda lui, deși într-o țară de chiori nu era exagerat, a făcut o instituție de înaltă cultură. Observați cît de lin curge alternanța mumă-ciumă în spațiul miocritic.
Așadar, Filozoful se aruncă în focul luptei și, unde-l refuzase pe Poet cu semnătura aducătoare de asasinat pueril, sare în apărarea Poetei, direct în beregata nesimțitului cu epitete. Argumentația, la rece vorbind, e destul de șubredă, deși bine rostuită în slove. Nicidecum prost scrisă, cum a depistat un amatorperspicace, ci prost susținută în emoții și mai puțin în fapte cu adevărat reprezentative. Desigur, reproșul semințelor mîncate la volan pare smuls dintr-un manual de rasism autohton (nu vom dezvolta). În uluiala prostimii cu bale curgînd pe podea, Filozoful l-a omenit pe Poet mai mult ca la ușa cortului decît ca la porțile Parnasului. În fine, ar putea susține că și-a adecvat atacul. Un argument ce poate fi, din păcate, generalizat fără contenire.
Dacă ar avea un dram de înțelepciune, Filozoful ar trebui să-și ceară scuze. Sunt convins că acestea ar fi urmate de cele ale Poetului, care, așa bădăran cum a fost încondeiat, este un om cu bun-simț și obrazul moale. Poate și ale Poetei. Altminteri, reiese că Filozoful a sărit ca Pampon din baie, fără să-l întrebe nimeni, întocmai fraților americani: e un conflict într-o țară bananieră, trimit iute trupe și portavioane, că este atacat spiritul democratic al Iadului! De cînd este aceasta menirea unui filozof? Și eu sunt autor Humanitas, bunăoară surioară. Cînd Luca Pițu m-a înjurat cu nemernicie de vadimaș cajvanez, nu mi-a luat nimeni apărarea! Ce să cred? Că numai cei cu Premiul Herder au dreptul? Discriminăm acum?
Din cîți ageamii au sărit să-și dea cu părerea, nimeni nu a reproșat ceva cu adevărat blamabil: din scurgerea relatărilor, reiese că prin 1990 Filozoful a primit de la șeful Securității, Virgil Măgureanu, o ladă cu șase sticle de vin, în semn curtenitor de prețuire și eventuală cataramă. În spaima lui funciară (care explică, în această lumină, și mai bine refuzul de-a semna scrisoarea din 1988 - mă plîngeam de lipsa consistenței!), îi intră în cap Filozofului mentalitatea că vinul fusese șmenuit. Deștept nevoie mare, nu pune gura! Noroc că și-a dat seama! Ba chiar îi vine o idee și mai strălucită, că de aia nu-i prost: îl va dona celor de la GDS, să-l bea ei, n-au decît, fără a le dezvolta detaliile provenienței. Oare ce se întîmplă sub ochii noștri, uluiți cititori? Realizați handicapul imoral, dacă nu criminal din firul narativ? În caz că vinul ar fi fost otrăvit (mă mir că Filozoful n-a întors-o din frază ca să reiasă că Măgureanu dobîndise vinul de la Poet, oarecum), ar fi fost complice la omor! În clipele acelea n-avea de unde să știe că vinul nu era meșteșugit cu veninuri letale (că l-ar fi înfulecat pe nemestecate!). Acesta este zenitul imoral al întregii povești. Cruciți-vă în timpul liber! Restul, treacă-meargă, dar tentativa de intoxicare a elitei noastre intelectuale (discutabil în context, din care a și demisionat cîțiva ani mai tîrziu) nu poate fi trecută cu vederea. Nu m-aș mira să aflu că, din punct de vedere juridic, este o faptă condamnabilă fără prescriere. Dar e de ajuns aspectul moral.
Intelectuali cu poalele-n cap, asta este impresia generală. Ce pretenții să mai avem de la popor? Sau de la unul ca Vadim, Cristoiu ori Ciolacu? De la parlamentarii care-și lovesc limbile de microfoane ca un chimval zăngănitor? De la guguii televiziunilor nocturne de manelizat apa în piuă? Dacă mă luați așa, da, orice om are dreptul la înjurat și puricat. Dar e regretabil. Democrația nu este un șuvoi de grajd. Artiști, gînditori, creatori, toți cu deosebire talentați, toți trecuți de 70 de primăveri. În curînd vor da ochii cu Dumnezeu (cunosc zvonul că Filozoful ar fi ateu, îmi răcesc gura de pomană, dar de dat ochii tot va da)... Ce-i vor spune? Doamne, așa erau vremurile și nu s-au putut opune? Atunci judecă-ne, Doamne, în această lumină! Și vremurile vor fi judecate... cu mulți dintre noi în remorca lor...
Liviu Cangeopol
19 martie 2021
Atlanta, GA, U.S.A.
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro O, măcar dacă am fi perfect de buni sau execrabil de răi, într-o linie cît de cît constantă de-a lungul biografiei noastre împleticite!... Dar nu suntem. Fapte remarcabile marți, întîmplări odioase vineri, cenușă pe cap duminică. Sau: lașitate la tinerețe, curaj recăpătat la maturitate, eroism în floarea vieții, oportunism spre pensie. Cum poți judeca o ființă complexă, care a trecut prin atît de diverse stări? Nu numai că este imposibil, dar Dumnezeu ne-o interzice. De ce? Pentru că niciodată nu vom avea suficient de multe informații, fără a pomeni de amestecul vîltorilor emoționale, al intereselor de moment, al jocurilor practicate de subconștient, al amneziei și agendelor dosite! Acestea puse la punct, întrebarea următoare mă vizează direct: ce vrei tu, în aceste circumstanțe?
Sunt sincer: au fost perioade în care am admirat și altele cînd am disprețuit aceste personaje, din varii motive, păreri sau conjuncturi. Dar dacă e ca acum să judec fără părtinire, toate trei sunt personalități remarcabile, reale instituții de cultură (în deșertul nostru)! Poetul a dat dovadă de curaj nebun în vremea demenței ceaușine. N-a fost laș nici în vremea de după, deși unii tocmai asta-i reproșează: a fost erou și a ajuns comerciant. În primul rînd, de ce toți am avea dreptul la orice tîmpenie sau moft, căci ne-am eliberat, iar unii, nu? A simpatizat Poetul cu PSD sau cu Ion Iliescu (vizavi de cohortele de turnători aciuiați în partidele istorice), nu este dreptul lui? În fond, democrația pentru care unii și-au dat viața exact pe manifestarea libertății fiecăruia se sprijină. Da, a făcut o serie de declarații slobode, incomode, idioate. Cînd erau împotriva nebuniei comuniste, ne plăceau. Cînd țintele lui au devenit altele, nu ne-a mai mers la suflet. Dă-i în cap! I se reproșează, fără evidențe, intenția de-a subtiliza o tipografie, dar se uită cu îndărătnicie că Poetul, pe cînd era președintele Uniunii Scriitorilor, a obținut de la politrucii zilei locuințe pentru o sumedenie de confrați într-un bloc menit lingăilor de frunte. E drept, a alterat bagajul culinar al nației. Prin ce foamete am trecut, i se va ierta!
Pe parcurs, în războiul total a intervenit un alt poet, scoțînd în evidență o inadecvare temporală, cu oarece temei logic, din moment ce disputa atîrna de la temă: Poeta n-a mișcat un pai în lumea disidenței, ca acum să se împăuneze cu situația inexistentă. Că l-a atacat pe Poet din complexul de inferioritate în fața trecutului acestuia. La urma urmei, nu știu de ce Poetul afirmase ce-a afirmat despre copiii ieșiți pe străzile acelui decembrie glorios și imund, în același timp, (nici eu nu-s capabil să-mi limpezesc părerile, la mai bine de trei decenii!), dacă a afirmat, dar să consemnăm că ne-a obișnuit de-a lungul timpului cu multe ziceri oftate doar de dorul efectului imediat, cum nu văd nici rostul dezvăluirii Poetei, ivită la atîția ani după întîmplare. Pînă ce protagoniștii nu vor veni cu martori ori măcar cu precizări, n-are nici un sens să ne-nvîrtim printre speculații. Că Poeta n-a fost o mare eroină nu are nici o importanță în acest context. Plus că, prin activitatea ei în favoarea oropsiților politici de după, și-a spălat păcatele de-a nu fi oprit tancurile Securității cu pieptul ei liric, vegetal.
Mic rezumat: Poeta dă pe goarnă că Poetul, în spațiu public, a beștelit tineretul ieșit să se revolte (deși problema se cere mult mai cu profunzime disecată – de exemplu, Dan Iosif în ce categorie se califică?), Poetul îi aruncă niște flori de mătrăgună la picioare cu dispreț și, probabil, ostilitățile de cumetrie, cam fără obiect, s-ar fi oprit aici. Ați uitat? La Porțile Levantului nimic nu este definitiv. Ei bine, intră în scenă Filozoful, cu vigoare de haiduc flămînd care-l aștepta de mult pe boier la umbră de codru des. Din relatările scăpate în pocneală, acesta a manifestat lașitate flagrantă pe vremea odiosului, considerînd că nu vrea să-și expună propiul fiu asasinilor lui Iulian Vlad. Da, da, îl privește ce temeri are, e viața lui!
Nu e mai puțin adevărat că, după zisa revoluțiadă, Filozoful a sărit pe metereze în izmene cu tricolorul în mînă, lansînd apel după apel la adresa lichelelor patriei, făcîndu-și o grămadă de dușmani în procesul fluturării (de mirare că Traian Băsescu nu s-a aflat printre ei!). Oarecum, prin repetiție, o aură de sfînt anti-comunist a prins a-i însufleți calviția. Numai că acolo unde el argumenta că Poetul a dat să se-ndulcească cu tiparnița nemțească, se pare că și domnia sa, prin contribuția Eseistului, bun prieten cu Poetul, a obținut administrarea unei importante edituri comuniste, din care, spre lauda lui, deși într-o țară de chiori nu era exagerat, a făcut o instituție de înaltă cultură. Observați cît de lin curge alternanța mumă-ciumă în spațiul miocritic.
Așadar, Filozoful se aruncă în focul luptei și, unde-l refuzase pe Poet cu semnătura aducătoare de asasinat pueril, sare în apărarea Poetei, direct în beregata nesimțitului cu epitete. Argumentația, la rece vorbind, e destul de șubredă, deși bine rostuită în slove. Nicidecum prost scrisă, cum a depistat un amatorperspicace, ci prost susținută în emoții și mai puțin în fapte cu adevărat reprezentative. Desigur, reproșul semințelor mîncate la volan pare smuls dintr-un manual de rasism autohton (nu vom dezvolta). În uluiala prostimii cu bale curgînd pe podea, Filozoful l-a omenit pe Poet mai mult ca la ușa cortului decît ca la porțile Parnasului. În fine, ar putea susține că și-a adecvat atacul. Un argument ce poate fi, din păcate, generalizat fără contenire.
Dacă ar avea un dram de înțelepciune, Filozoful ar trebui să-și ceară scuze. Sunt convins că acestea ar fi urmate de cele ale Poetului, care, așa bădăran cum a fost încondeiat, este un om cu bun-simț și obrazul moale. Poate și ale Poetei. Altminteri, reiese că Filozoful a sărit ca Pampon din baie, fără să-l întrebe nimeni, întocmai fraților americani: e un conflict într-o țară bananieră, trimit iute trupe și portavioane, că este atacat spiritul democratic al Iadului! De cînd este aceasta menirea unui filozof? Și eu sunt autor Humanitas, bunăoară surioară. Cînd Luca Pițu m-a înjurat cu nemernicie de vadimaș cajvanez, nu mi-a luat nimeni apărarea! Ce să cred? Că numai cei cu Premiul Herder au dreptul? Discriminăm acum?
Din cîți ageamii au sărit să-și dea cu părerea, nimeni nu a reproșat ceva cu adevărat blamabil: din scurgerea relatărilor, reiese că prin 1990 Filozoful a primit de la șeful Securității, Virgil Măgureanu, o ladă cu șase sticle de vin, în semn curtenitor de prețuire și eventuală cataramă. În spaima lui funciară (care explică, în această lumină, și mai bine refuzul de-a semna scrisoarea din 1988 - mă plîngeam de lipsa consistenței!), îi intră în cap Filozofului mentalitatea că vinul fusese șmenuit. Deștept nevoie mare, nu pune gura! Noroc că și-a dat seama! Ba chiar îi vine o idee și mai strălucită, că de aia nu-i prost: îl va dona celor de la GDS, să-l bea ei, n-au decît, fără a le dezvolta detaliile provenienței. Oare ce se întîmplă sub ochii noștri, uluiți cititori? Realizați handicapul imoral, dacă nu criminal din firul narativ? În caz că vinul ar fi fost otrăvit (mă mir că Filozoful n-a întors-o din frază ca să reiasă că Măgureanu dobîndise vinul de la Poet, oarecum), ar fi fost complice la omor! În clipele acelea n-avea de unde să știe că vinul nu era meșteșugit cu veninuri letale (că l-ar fi înfulecat pe nemestecate!). Acesta este zenitul imoral al întregii povești. Cruciți-vă în timpul liber! Restul, treacă-meargă, dar tentativa de intoxicare a elitei noastre intelectuale (discutabil în context, din care a și demisionat cîțiva ani mai tîrziu) nu poate fi trecută cu vederea. Nu m-aș mira să aflu că, din punct de vedere juridic, este o faptă condamnabilă fără prescriere. Dar e de ajuns aspectul moral.
Intelectuali cu poalele-n cap, asta este impresia generală. Ce pretenții să mai avem de la popor? Sau de la unul ca Vadim, Cristoiu ori Ciolacu? De la parlamentarii care-și lovesc limbile de microfoane ca un chimval zăngănitor? De la guguii televiziunilor nocturne de manelizat apa în piuă? Dacă mă luați așa, da, orice om are dreptul la înjurat și puricat. Dar e regretabil. Democrația nu este un șuvoi de grajd. Artiști, gînditori, creatori, toți cu deosebire talentați, toți trecuți de 70 de primăveri. În curînd vor da ochii cu Dumnezeu (cunosc zvonul că Filozoful ar fi ateu, îmi răcesc gura de pomană, dar de dat ochii tot va da)... Ce-i vor spune? Doamne, așa erau vremurile și nu s-au putut opune? Atunci judecă-ne, Doamne, în această lumină! Și vremurile vor fi judecate... cu mulți dintre noi în remorca lor...
Liviu Cangeopol
19 martie 2021
Atlanta, GA, U.S.A.