Astăzi, 12 martie 2025 se împlinesc 52 de ani de la nașterea oficială a Programului III. Dedic acest material tuturor celor care au făcut, ascultat, iubit Programul III.

Mă minunez şi astăzi câte vorbe de duh, farse şi situaţii hazlii alcătuiau fundalul permanent al vieţii redacţionale de la Programul 3, nu şi-au găsit locul la gazeta noastră de perete. De pildă această cronică umoristică afişată de Lucian Sîrbescu: Studioul T de-a lungul şi de-a latul timpurilor.

Paleoliticul Inferior
Dovezile materiale păstrate în fonoteca de piatră arată că în această perioadă s-a produs ceea ce specialiştii au numit marele dezgheţ mijlociu, în sensul că gheţarii, care până atunci bântuiau de colo-colo, fără nici un rost, s-au adunat şi au pus bazele comunicării prin UKW cu ajutorul uneltelor cioplite de tip Mamaia, Gloria şi al receptoarelor staţionare Pacific, Bucium şi Bucur. Etnomuzicologul Constantin Zimbru Stânceanu ( n.n. e vorba de Constantin Săbăreanu) susţine că, desigur, cel mai vechi material atestat documentar este acela găsit în perimetrul denumit dulapul Auricăi (n. n. secretara redacţiei Aurica Voicu) şi purtând semnătura L. Vârdă (n.n. colaboratorul nostru Radu Levârdă). Materialul este inscripţionat, probabil în străprotolatina vulgară „... stăm de vorbă cu tov...” (aici textul este lacunar), inscripţie care face încă obiectul controverselor între experţi (nu se cunoaşte nici până azi cine este acel tov... ).

Comuna Primitivă
Sărim peste ea, întrucât nu am ajuns încă acolo.

Epoca Sclavagistă
În ciuda întrebuinţării sclavilor, care trebuiau să care, cu mâinile goale, pietre de magnetofon de greutăţi considerabile (aşa s-au născut: Sfinxul pe 625 de linii, Piramidele de scoci, folosite pentru construirea marilor programe, şi emisiunile suspendate ale Semirameliei). Este o epocă de înflorire. Istoricul Constantin din Teodoria (n.n. Constantin Teodori) arată că, în colegiul din anul 82 î.e.n., Marele Consul Petrovius (n.n. referire la şeful nostru de la Televiziune: Petrovici) i-ar fi spus magistratului Manolius Paulus Danus (n.n. Manole Pavel Dan): „Şi tu, brută?”, dar alte izvoare nu au confirmat această teză.

Evul Mediu
Nu întâmplător, în această perioadă apar Cluburile. Cu excepţia Clubului Univers XX, pe care Inchiziţia l-a programat pentru secolul următor. Publicistul Peter von Peter (n. n. Petru Idriceanu) arată în lucrarea sa Prevederi despre trecut că emisiunea Sport, natură, tinereţe a fost adusă, se pare, de extratereştri, având în vedere materialele din care era alcătuită (n.n. referire la caricatura lui Noe Smirnov, în care emisiunile lui Idriceanu sunt din piatră).

Epoca Modernă
Sărim şi peste asta.

Perioada Contemporană
Peste asta nu sărim. Este epoca avântului fără precedent al electronicii, ilustrată prin apariţia Riporterelor-6, dotate cu instalaţii de realizare automată a reportajelor, fără a mai fi nevoie de prezenţa reporterilor, care şi aşa încurcau totul şi, pe deasupra, aveau prostul obicei să strice utilajele moderne din dotare. În această perioadă s-a înregistrat un reviriment în comperarea Studioului, în sensul că prezentatorii, nemaivrând în ruptul capului să vorbească la liber (după expresia lui Socrate care, se ştie, n-a lăsat scris nici un comperaj), au luptat din greu pentru introducerea comperajului scris şi a desfăşurătorului bătut la maşină de Nina şi de Jeni (n.n. referire la dactilografele redacţiei).
Pentru perfecţionarea întregii activităţi s-a dus muncă de lămurire cu unul dintre prezentatorii programului, cel care avea mania să întocmească tot timpul liste de plată, ca să renunţe la această preocupare în favoarea realizării unor comperaje variate, atractive, pentru programele de muzică simfonică şi de cameră, interpretate de solişti îndrăgiţi. De asemenea, întrucât tinerii ascultători, încă din perioada preincaşă, cereau mereu cântece de mase şi vechi piese de partizani, s-a hotărât ca Mircea Zăvoianu să telefoneze fiecărui ascultător în parte pentru a-l obliga să asculte şi melodii cu Abba, Amanda Lear şi Angela Ciochină. Ce ne rezervă viitorul ? Veţi putea afla ascultând zilnic programele transmise din Studioul T...01, adică din anul 2001.

Haiosul haioşilor părea a fi la Gazeta de perete a redacţiei autointitulatul SUPER( B)MAN Dan Ursuleanu, semnatar al articolului Radio-Existenţă: Cronică din Planeta 12 martie, pe care o citim la 4 decenii după ce a fost concepută:

„Micuţii oameni verzi de pe planeta Marte (n.n. aluzie la luna martie, când s-a născut Programul 3), roman (n.n. Mihai Roman) ştiinţifico-fantastic scris în colaborare de Mircea Munteanu Rădulescu, (n.n. Mircea Munteanu şi Nicolae Rădulescu, specializaţi în emisiuni de ştiinţă), partea de ştiinţă şi de Liz Io-SF (n.n. Liz Iosif), viziuni fantastice.

Subiectul: O bandă de făpturi ultrascurte (n.n. aluzie la undele pe care se difuza Treiul) pornesc să cucerească universul. O creatură energetică, Elsa, urmăreşte să transforme subiectul în cenuşă. (n.n. Elsa Cenuşă). Trebuie luate măsuri urgente de salvare. Marea Antenă a Radio-observatorului gastronomic Sîrbescu (n.n. referire la emisiunea lui Lucian Sîrbescu Antena Tineretului) tocmai captează un mesaj de la radiosursa P3 Driceanu (n.n. Petru Idriceanu). Aflăm de acolo că naveta Ion ( Stăn)ică se află în drum spre faţa nevăzută a Se Lenei (n.n. Lena Boiangiu). Calculatorul Felix, (n.n. Felix era porecla lui Ion Stănică ) caută o viaţă în univers, eventual pe Venus , ca să şi-o alăture cu inele saturniene în regulă. În cabina spaţială 49 B, astronautul Help Miss (n.n. Florin Helmis) decodifică o bandă magnetică. Robotul de serviciu Aurica V, de la baza de repartizare a hiperspaţiilor, îl anunţă că şi-a epuizat continuumul spaţio-temporal şi urmează să fie transferat pe tandroida Kam-Elia, (n.n. Camelia Stănescu), a cărei emisie marţiană (n.n. marţiană pentru că era difuzată marţea) atrage până şi stelele pitişe (n.n. aluzie la Florian Pittiş, prezentatorul emisiunii). În acelaşi timp, pierdut în spaţiul co(s)mic, extraterestrul Man Olé,(n.n. Manole Pavel Dan), devenit satelit al marii planete Jurist (n.n. şeful Eduard Jurist), se învârte, se tot învârte, speculând abil legile niversului. Dar, vai, izbucneşte în sectorul celor 64 de carouri, războiul Co-stelelor (n.n. nume provenind de la pasionatul jucător de şah Costel Săbăreanu). Imperiul contraatacă prin Şa(h)turn (n.n. turnul de pe tabla de şah). Victor-ie ( n.n. referire la un alt amator de şah Victor Ioan)!

În partea a doua a cărţii, se deplânge dispariţia utopienilor, care nu se topesc de îndată ce se iveşte prilejul. În schimb apare, când nici nu gândeşti, Mih-Aelita (n.n. Mihaela Ioan), făptură de pe altă lume, aflată în imponderabilitate. Decolările se ţin lanţ. Mariner Grozn-ea (n.n. Marius Grozea) şi Cosmos-tin (n.n. Costin Diaconescu) se lansează în expediţie spre Serbări (n.n. aniversări anuale ale Programului 3), iar Roman şi Enaches colonizează galacto-barul Codrii Cosmicului (n.n cărciuma Codrii Cosminului) pentru a degusta o sondă spaţială: enigma Palique (n.n. sondă de Palincă). Rezervele de combustibil sunt terminate. Noroc că vine la ţanc, solul lunar Mill-Escu, (n.n. economistul redacţiei, Nicolae Milescu), aducând bani de trei ori pe Lună. Creierul Artificial The-Voyager (n.n. Mircea Zăvoianu), controlează întreaga forfotă, solicitând mereu Programe, Programe. Ceea ce nu are să-l deranjeze deloc pe Din Usu Rel (n.n. Dan Ursuleanu), care traversează roiuri de meteorite (n.n. aluzie la admiraţia tăcută a lui Dan pentru reprezentantele sexului frumos). O emoţionantă întâlnire are loc între fiinţele raţionale Titus şi Doina (n.n. realizatorii Clubului artelor Titus Vîjeu şi Doina Papp) pe planeta mai multor arte. Un moment culminant este atunci când astronăucul Moon Team (n.n. Mircea Munteanu), se lansează pe o orbită circumterestră în direct la Studioul T (n.n. radioprogram transmis în direct), nu prea avântat, spre a nu se ciocni cu super(Smir)nova (n.n. Noe Smirnov), care a făcut o gaură neagră în cer (a se citi „reportaj agrar despre ne-gară”). Apoi personajele se întorc cu toatele fericite la bază pentru a conjuga verbul a se-leniza, adică a se abandona deliciilor marca „Lena” (n.n. referire la renumitele cafele preparate de Lena Boiangiu). Şi, peste toate aceste aventuri, space-opera S.F-ia (n.n. Sofia Şincan), scutul termic care ne apără să nu ne frigem, Doamne fereşte!”

Iată şi câteva propuneri imaginate de Dan Ursuleanu pentru delegările de redacţie (rrimestrul I, anul 1983):

Manole Pavel Dan: Gura Humorului (redacta emisiuni de umor)
Mihai Roman : Roman
George Enache: Drăgăşani
Aurel Dinu: Feteşti
Marius Grozea: oraşul Petru Groza
Sofia Şincan: Sofia, capitala Bulgariei
Noe Smirnov: Smirna
Titus Vîjeu:Titusville
Constantin Săbăreanu: Olimpos (doar Olimpus era potrivit pentru cel considerat în redacţie Zeus)
Nicolae Rădulescu: Brabant (sugerând marca lui de maşină Trabant)
Ion Stănică: Băile Felix (alintat de colegi cu porecla Felix, de la celebrul motan din filmele pentru copii)
Lucian Sîrbescu: Belgrad, capitala sîrbilor.
Lena Boiangiu: Moca (aluzie la cafeaua ei preferată)
Aurica Voicu: New Sexico (nu încetau în redacţie glumele sexy despre ea, cea mai sobră dintre colegele noastre).
Petre Idriceanu: Sankt Petersburg
Camelia Stănescu: A…gigea (un compliment în plus nu strică niciodată).

Au existat însă şi adevăruri ascunse, de nemărturisit nici măcar la Gazeta de perete. Într-un interviu din anii 2000, Dan Ursuleanu îşi recunoaşte fapta:

„Acum mai bine de un sfert de secol, mi-a picat în braţe realizarea unei emisiuni prilejuite de deschiderea anului universitar. Secvenţe de reportaj, opinii ale studenţilor, declaraţii ale unor rectori din mai multe centre universitare. Una peste alta, 60 de minute. Predau emisiunea la viză, unde mi se solicită o completare pe la minutul 32. Merg cu banda în cabina 45, o despic, pun jumătatea a doua pe masă, adaug secvenţa cerută, apoi restul de bandă, nu ascult (!), predau emisiunea la secretariatul de emisie. A doua zi, după difuzare, mă duc pe post pentru a prelua emisiunea, care urma să fie difuzată şi în reluare, iar operatoarea îmi spune: «Vedeţi că pe la jumătatea benzii ceva nu e în regulă!»

Mă duc în cabină, verific, şi mi se taie picioarele. De la fonotecarea cu pricina, emisiunea mea continua nu cu ce trebuie, ci cu o bandă neilustrată «Litera şi spiritul legii!» Fusese şi ea pe masa din 45, avea tot o jumătate de oră şi... o confundasem cu a mea. Acum trebuia să şterg rapid urmele infracţiunii, dar cum? Resturile de benzi din cabină fuseseră duse la grupul de recuperare benzi şi erau şanse mici ca obiectul căutării mele să nu fi fost şters între timp. Norocul a fost însă de partea mea. După vreo jumătate de oră de febrilă răscolire, am găsit ceea ce căutam. Mi-am remontat emisiunea aşa cum trebuia şi am răsuflat uşurat. Şefa mea, Sofia Şincan, care primise între timp telefon de la un rector mirat că nu s-a auzit, m-a întrebat ce s-a întâmplat. „Nimic, am răspuns eu, stăpân pe situaţie. Probabil că n-a fost atent”. Şi pentru edificare, am adus emisiunea la control. Vocea rectorului cu pricina trona la locul ei. Apoi, reluarea emisiunii s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Abia câţiva ani mai târziu, când orice pedeapsă s-ar fi prescris, i-am povestit Sofiei întreaga tărăşenie. A fost imposibil s-o conving că aşa s-au petrecut lucrurile. Doar eram un redactor model!...”

Din album nu puteau lipsi serbările anuale prilejuite de aniversarea programului. La una din aceste întâlniri, Florian Pittiş a inventat pentru şefa noastră Sofia Şincan un izbutit calambur. Pe vremea când la televiziune nu aveam decât o singură soluţie: să privim emisiunile vecinilor noştri bulgari, Florian ne-a consolat pe toţi: Nu fiţi trişti! La Radio, avem şi noi Sofia noastră!

Pentru Sofia Şincan, aniversările programului 3 erau oportunităţi fericite de a ne cunoaşte mai bine şi de a ne respecta:
„Ne adunam anual în jurul datei de 12 martie, adoptată ca zi de naştere a Programului 3. Veneam cu familiile pentru a sărbători efortul nostru creator, al tuturor. Cronici rimate, cuplete,scheciuri, epigrame, cîntece, farse inspirate din viaţa redacţională, făceau deliciul acestor întâlniri. După petrecerile noastre de la Cumpăna, Buşteni,Sinaia, Braşov, Străuleşti etc., ne întrebam: Şi... la anu’ unde mai mergem?”

În album sub titlul pompos The history of roumanian people se păstrează Hronicul de la Cumpăna. Cronicar: Lucian Sîrbescu. Cronică redactată în limba de lemn, omniprezentă în epocă.

„Sâmbătă, 12 martie 1983, ora 10.00: Nu plecăm. Ora 10.10. Tot nu plecăm. Ora 10.15. Am sosit penultimul. După mine, artiştii. Ora 10, 20. Gata. Plecăm în Marea Aventură a aniversării celor 10 ani. Într-o cronică omagială, apărută cu o zi înainte, Raluca Bungărzan (n.n. ziaristă la Săptămâna) ne numea milionarii de la Programul 3 (n. n. cu referire la numărul impresionant de ascultători). Trebuie să mărturisesc că mă gândeam cu îngrijorare la ce va urma. Parcă vedeam rubrica Aflăm de la IMMB (n.n. Inspectoratul de Miliţie al Municipiului Bucureşti): A fost găsit un grup de oameni într-o pădure dn munţii Făgăraşului. Pretindeau că sunt aşteptaţi de trei zile de tovarăşul Groza, sau Grozea (n.n. colegul Marius Grozea, organizatorul expediţiei) la un hotel, sau un motel. Au fost reţinuţi pentru cercetări.

Sâmbătă, ora 10.30. Suntem tot în Bucureşti, în faţa unui centru de pâine. O delegaţie coboară in autocar şi achiziţionează, sub privirile înfricoşate ale vânzătoarelor, 100 de pâini, cu ideea ultimă ca măcar pâine să avem.

Sâmbătă, ora 14.00 Curtea de Argeş. Se desfăşoară aice ceea ce va rămâne în cronica acestor ani sub numele de Tort Saga. Ce se apare limpede acum este că nu se ştie precis cum au ajuns la Cumpăna minunatele produse ale harnicilor cofetari argeşeni. (n.n. Oprirea s-a efectuat în scopul alegerii şi achitării în avans a tortului aniversar şi a pateurilor pentru masa festivă.) Dar, să trecem mai departe.

Sâmbătă între orele 14.30 şi 16.00. Trecem într-adevăr mai departe cu ajutorul celui de sus, că în jos, ce să mai vorbim, e un drum ce pare proaspăt săpat în munte pentru noi... Cine ar fi bănuit în aceste clipe frumoase că, la întoarcere, pe serpentine..., dar să nu anticipăm.

Sâmbătă, ora 16.00, sosim la locul numit Cumpăna. Ulterior s-a propus ca în Marea Bucătărie a incintei să se aşeze o placă memorioală cu textul: „Pe aici a trecut Programul 3 şi tot a mai rămas mâncare!” Un capitol cu totul senzaţional al Hronicii de la Cumpăna, s-a scris în clipele reunite într-o fericită metaforă: Marile manevre ale cazării. Din capul locului trebuie spus că fişele alcătuite pe baza unor propuneri ştiinţifice (documente anexate la Cronică), nu corespund decât în linii mari situaţiei din noaptea de 12 spre 13 martie. O analiză a textelor arată că, pentru camera 205 (cu menţiunea pe margine Vedere spre lac, linişte) s-a dat o luptă surdă între tovarăşii Zăvoianu, Vîjeu şi Berchină, plus un nume care urmează a fi idetificat, după unii ar fi Smirnov... Nu s-a putut afla deznodământul acestei situaţii. Cert este că, spre dimineaţă, tovarăşa Berchină dansa cu tovarăşul Munteanu. Pe de altă parte, în camera 102 se pare că s-ar fi cazat tovarăşa Anişoare D (n.n. Anişoara Dumitrescu), împreună cu cineva denumit 74 de lei camera, iar în încăperea 212 se spune că nu ar fi stat nimeni, întrucât pe lista anexată, sunt tăiaţi cu toţii, inclusiv tovarăşul Teodori (în text între paranteze rotunde). Nu se ştie încă unde a locuit tovarăşa Aurica în această noapte de 12 spre 13 martie a.c. Pe lista care ne-a rămas, figurează în mai multe camere, dar e tăiată de peste tot. Se presupune că, neputând fi în acelaşi timp în paturi diferite, a fost tăiată de pe listă, pe măsură ce trecea dint-un loc într-altul. În această clipă premergătoare Marii Întâlniri, tovarăşul Helmis a strigat spre tovarăşul Zăvoianu care se învârtea prin sală încotoşmănat cu o jachetă de blană şi o căciulă trasă pe ochi: Pleacă de-aici! Tu nu eşti adevărat. Eşti împăiat!

Sâmbătă spre duminică: Marea noapte a celor 10 ani. Momente unice ale programului artistic sunt cunoscute în general de participanţi, ca şi de neparticipanţi, aceştia prin intermediul înregistrărilor ce au intrat în fonoteca de aur a BBC (n.n. în josul paginii o semnătură Viză I Ţundrea (aluzie la faptul că pentru fiecare afirmaţie a noastră la Radio, cenzura se manifesta prin absolut necesarul acord al unui şef). Să remarcăm doar lansarea unui nou grup vocal-instrumental ProgresiN VS (Prodan: vocal, Gheorghiu: tobă şi vocal, Şican: vocal şi... moral, Victor Socaciu: chitară şi vocal).

Cu această ocazie s-a cântat în primă audiţie mondială Imn către Programul III, compus de Florin Van Helmis (n.n. Florin Helmis), variantă din fondul geto-dacic La Calul Bălan. Va fi reluată pe disc de Filarmonica din Viena, dirijată de Iosif Sava. Solist Titus Vîjeu ( în limba rusă).

Sâmbătă, mai spre duminică. După o suită de dansuri rock, tangou şi „raţa”, (n.n. raţa: dans foarte popular în epocă), din diverse zone ale ţării (instructor Ion Vîlcu; n.n. nea Vîlcu, personaj extrem de important. Ne repartiza magnetofoane cocoşitoare, cum le numeam noi. Pe atunci, un reportofon cântărea 5-6 kilograme, iar, dacă nu te simpatiza, nea Vîlcu te procopsea cu un Uher de vreo 9 kilograme), cea mai mare parte a trupei s-a retras, fie spre odăile repartizate (conform tabelului alăturat), fie prin pădurile din împrejurimi, pentru a culege fragi şi ciuperci. Se apreciază că doar un grup restrâns de tovarăşi ar fi cântat până spre dimineaţă împreună cu tovarăşii artişti, pentru a le insufla dragoste de frumos şi de bine în aceste locuri încărcate de istorie şi de realizările prezentului.

Duminică orele 13 şi mai târziu, pe serpentine. Peste acest capitol al Cronicii, unii tovarăşi ar vrea să trecem, dar noi nu trecem. Şoferul autocarului a cerut ca în statistica prezentată de tovarăşul Ursuleanu să fie incluse şi cele 154,3 opriri, pe unde era şoseaua mai în serpentină, pentru unii tovarăşi care nu şi-au revenit decât pe linie dreaptă, pe autostrada Piteşti-Bucureşti (mersi!). Subsemnatul m-am jurat ca la viitoarea aniversare să am la mine un termos cu oţet.

Duminică 13.03, ora 19, Bucureşti. Suntem acasă şi ne gândim la deceniul doi de existenţă, care începe de mâine. În rest, vorba prietenului meu, tovarăşul artist Gheorghiu, mi se pare corect.

P. S. Duminică pe serpentine. Se petrece un moment decisiv în viaţa compozitorului şi cântăreţului Gheorghe Gheorghiu. Tovarăşa sa de călătorie, Florentina, rămâne puţin mai mult să admire înfăptuirile brigadierilor care au ridicat hidrocentrala de pe Argeş, în timp ce autocarul se îndepărta în viteză. După ce, la câţiva km. de locul acela s-a produs reunirea familiei sale, tovarăşul compozitor le-a declarat reporterilor că, fără îndoială, numai dragostea mai poate salva planeta. (n.n. sublinierea ne aparţine).”

Din albumul Programului 3 nu lipsesc micile viclenii salvatoare, inventate de noi, pentru a strecura câte un mesaj cifrat despre adevărata față a dictaturii comuniste! Fidelii emisiunilor noastre, însetați de adevăr şi cultură, ne descifrau instantaneu intențiile. Stabiliserăm cu ei o subconversație, ca-n eseurile franțuzoaicei Nathalie Sarraute, după care eu, una, mă dădeam în vânt. Eludam interdicțiile prin mijlocirea metaforei. Asta făceam. Urechile regimului erau înțelept trase pe sfoară de redactorii și ilustratorii noștri muzicali. Normalitatea avea şansa să dăinuie, ce-i drept, timid, într-o lume anormală. Norocul nostru fusese că în laboratoarele puterii s-a hotărât, la un moment dat, că e nevoie de un Radio care să concureze programele de la Europa Liberă sau Vocea Americii. Noi am creat acel Radio. În condițiile în care libertatea de exprimare se îngrădea, pe zi ce trecea, mai mult, noi dialogam liber la microfon, într-o vreme în care toate textele care se citeau pe post, trebuiau să fie dinainte aprobate, nu doar de viza profesională, ci și de Direcția Presei, de cenzură, adică. I se mai spunea, oare de ce?, Cap Limpede. Obişnuiam să ne îmbrăcam micile subversiuni, în haina culturii autentice. Nu e de mirare că, la Radioul nostru pentru tineret, s-a înstăpânit o stare de spirit cu totul specială. Asta pentru că emiteam pe ultrascurte. Cum nu erau prea răspândite radiourile cu ultrascurte, eram ironizaţi că facem balet pe-ntuneric.

Îndrăznelile noastre nu erau însă decât mici victorii. Nimic altceva. Importante, sigur că da, pentru că ne întrețineau iluzia libertății, dar neesențiale. O dictatură rămâne dictatură. Trebuia să ne supunem şi noi unor interdicții absurde, decise de o mână de politruci. De pildă, din excesul de zel al acestor jalnici „responsabili culturali”, inofensivul cântec pentru copii Nicușor are o tobă nu s-a mai putut difuza. Aveți idee de ce? Ca nu cumva să se creadă că ar fi o aluzie la dictatorul Nicolae. Piesele muzicale străine, pentru a primi viza de difuzare, trebuiau să fie musai traduse. Dacă textele conțineau referiri la droguri, alcool, sex, ori cuvinte ce puteau fi interpretate ca aluzii la perechea conducătoare: doi bătrâni, un cizmar, o academiciană etc., erau interzise.

În cea mai neagră perioadă a dictaturii, se ajunsese la cerința ca tot ce are iz occidental să fie eliminat. În loc de computer, eram obligați să spunem calculator, iar pentru numele unor formații străine, eram somați să găsim echivalente românești, de pildă, în loc de Led Zeppelin să spunem Zepelinul de plumb, iar în loc de Temptations, Tentații! Bineînţeles că nu ne-am supus. Cum era s-o facem? Totul are o limită. Șefa noastră, Sofia ne-a apărat, ne-a susținut, ne-a încurajat performanţele creatoare. S-a declarat învinsă abia atunci când ni s-a interzis să mai rostim la radio cuvintele biserică, mănăstire, altar, preot, cruce, sfânt, divin, lumânare, înger, icoană, liturghie, predică, biblie, precum și verbe total inofensive ca a boteza, a încrucișa, a înmormânta. Îmaginaţi-vă că în rostirile noastre radiofonice, mănăstirile și bisericile s-au transformat peste noapte în ctitorii și monumente istorice. Și dacă nici înțeleapta Sofia nu ne-a putut apăra de asemenea aberații, însemna că nu era nimic de făcut.

S-a spus pe drept cuvânt că „la radio, literatura e imprimată pe undele eterului pur, radioul despovărând cugetul de veşmintele de hârtie şi de plumb”. Spiritul, desfăcut de cerneală şi velin, se reîntoarce astfel la esenţa lui, impalpabilă, atotputernică, putând să facă într-o clipă, ocolul lumii. Radioul are puteri fabuloase. Aboleşte timp şi spaţiu. Programul 3 a ştiut să valorifice aceste fascinante potenţialităţi ale Radioului. Să-şi afirme vocaţia de performanţă, să descopere noi şi noi modalităţi de expresie radiofonică, să privilegieze informaţia corectă, obiectivă, esenţială. Să-şi îmbogăţească patrimoniul de voci autentice. Să împlinescă orchestrarea cuvintelor în expresive metafore muzicale. Mesajul i-a fost mereu aproape de mintea şi inima Măriei sale ascultătorul, declanşându-i rodnic imaginaţia şi capacitatea de implicare.

Zenaida Luca-Hac, ascultătoare fidelă a treiştilor, ulterior realizatoare la Radio România Actualităţi, descifrează astfel succesul formidabil al echipei treiştilor: „De ce Programul 3? Pentru că făcea concurență Europei Libere. Pentru că era liber! Pentru că a redat tineretului visarea și speranța aici, acasă. Oamenii de la Programul 3 erau tineri, haioși, entuziaști, liberi, pasionaţi și plini de viaţă. Vocile lor emanau căldură, prietenie, bucurie, speranţă, împlinire, iubire, fericire. Erau frații și surorile noastre mai mari. Eram cu ei, în studio. Cântam, dansam, învățam cu ei, ne distram cu ei. Ne iubeau și îi iubeam. Erau antrenanți, plini de viață, tonici. Vorbeau limba noastră, a tinerilor, a adolescenților. Erau ei înșiși, naturali, neinhibați, adevărați, plini de o însuflețire pe care n-o mai auziseră vreodată ascultătorii la radio. Seducători, generoși, înțelepți, amuzanți, spirituali, spontani, originali, nonconformiști, neîndoctrinați, „într-un univers ultracontrolat”, cum spunea George Enache, inconfundabili, spectaculoși, visători, fermecători. Nu degeaba „cumpărătorii aparatelor de radio cereau ca al lor, să prindă Programul 3” (Ecaterina Oproiu, Contemporanul). Pentru România acelor ani, Programul 3 a deschis o breșă vitală în sufocanta carapace de fier a mini-revoluției culturale a lui Ceaușescu, a rupt chingile apăsătoarei ideologii a tezelor din iulie 1971 și a redat românilor, în primul rând, tineretului, aripile speranței și voluptatea zborului liber, năzuința și puterea de a visa și a se împlini”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro