În fiecare sfârșit de vară, ca membri ai academiei de televiziune Academy of Television Arts & Sciences, votăm pentru premiile Emmy, oferite în cadrul primului spectacol de divertisment al stagiunii. Nu am vrut, ca în fiecare an, să comentez despre nominalizări, pentru că am așteptat cu sufletul la gură surpriza. Momentul de maximă bucurie pentru grupul mic, dar entuziast, de artiști români-americani care graviteaza în cetatea filmului (@RoHoClub #RomaniansInHollywood).

Entuziastul actor în devenire a aterizat în Los Angeles, a găsit unde să stea și se descurcă cu transportul. Plin de avânt a început șă se auto-propună pentru ceva rolișoare care apar postate pe câteva platforme de casting (breakdown services, precum ActorsAccess). Dar, pentru a începe să bată la ușile agenților sau managerilor, au nevoie de două lucruri esențiale.

Mă învârt și supraviețuiesc de mulți ani prin cetatea filmului. E drept că nu am și nici nu o să primesc o stea pe bulevardul Hollywood, dar am avut șansa unor roluri în film și televiziune. Succes ca erou al unei campanii de reclamă pentru cartea de credit Discover. Norocul unui rol episodic într-o comedie pe canalul de televiziune NBC. Plăcerea de a portretiza un personaj român într-o producție hollywoodiană. Prilejul de a cunoaște oameni de film, de televiziune și de teatru, pe care de obicei nu-i vezi decât în reviste. Tăria de caracter să...

Acum patru sezoane, pe când avea numai cinci anișori, Sophie Fătu devenea cea mai tânără concurentă în showul America’s Got Talent, interpretând cu farmec nemăsurat o melodie a lui Frank Sinatra. Încântându-l până și pe Simon Cowell. Chiar dacă micuța nu s-a calificat în semifinale, adorația milioanelor de telespectatori și un talent imens au propulsat-o pe Sophie într-o carieră artistică prin care a ajuns, de curând, să fie partenera lui Mel Gibson în comedia polițistă Last Looks!

Sophie este fiica a doi muzicieni de talie internațională...

Călătorie în spațiu și timp la concertul “Nick Mason’s Saucerfull Of Secrets” de la Arenele Romane, 9 iunie 2022

Concertul “Nick Mason’s Saucerfull Of Secrets” de la Arenele Romane este mai degrabă un fenomen decât un eveniment muzical, este un fenomen cu valoare de unicat în spațiul muzicii rock contemporane. Așa cum a declarat însuși toboșarul de geniu al trupei Pink Floyd în timpul concertului, a fost nevoie de o perioadă de 57 de ani ca să ajungă în România. Și putem spune cu certitudine că această așteptare poate prea indelungată a...