„Phoenix” a fost dintotdeauna o formaţie internaţională. A început prin a fi multinaţională. Încă din anii ’60, membrii formaţiei erau amestecaţi, ca și Banatul. Români, sârbi, maghiari, germani, evrei au cântat împreună românește, fără a avea senzaţia că sunt vreun moment victima vreunei discriminări sau că sunt purificaţi etnic. Mai mult, au făcut-o cu plăcere. Și bine.

O permanenţă a formaţiei „Phoenix” a constituit-o căutarea identităţii. Faza maturităţii a reprezentat-o autoasumarea calităţii spirituale de român. Identificarea matricei stilistice românești, descoperirea patrimoniului folcloric real, nealterat și inalterabil în esenţa sa, interpretarea creatoare a acestuia, au oferit formaţiei „Phoenix” forţa de a deveni un fenomen artistic și cultural esenţial.

Nu știu pe cineva să fi crezut că va mai apărea vreodată, în România, o carte despre „Phoenix”. Cu atât mai mult, o carte scrisă de Nicolae Covaci. „Phoenix” era unul dintre cuvintele interzise, la Radio, la TV, în presă.