Principiile vânzărilor sunt atât de intuitive, încât fiecare dintre noi le aplică de câteva ori pe zi, fie că ne dăm seama de asta sau nu.

Nu știu câți dintre cititorii noștri au participat la o vânzare din garaj, așa-numitul Garage Sale, atât de popular pe alte meridiane. E chiar vânzarea din garajul casei, golit pentru o zi sau două de mașinile mai mult sau mai puțin pretențioase. Locul lor este luat de acele obiecte din casă, grădină, atelier, camera copiilor, de care ocupanții casei au hotărât să se dispenseze, contra unui preț de cele mai multe ori simbolic.

În fapt, oamenii își pun la vânzare o părticică din viața lor. Așa cum spuneam mai devreme, e vorba chiar de emoții și sentimente. Ca să mergem mai departe cu jocul, de cele mai multe ori găsiți la vânzare și cărți. Citite, necitite, răsfoite, adnotate, mâzgălite, vii, moarte. Dar asta nu e decât o paranteză.

Deși scopul vânzării este pur și simplu crearea de spațiu în casa și în viața vânzătorilor, iar prețurile, în fapt, sunt modice, vânzătorii se comportă ca și cum în joc ar fi viața lor (într-un anume sens și este), iar spectacolul este un exemplu de arta și tehnica vânzării.

Cei mai mulți dintre vânzătorii de o zi nu au citit niciodată un curs de vânzări, dar acționează ca adevărați experți. Dovadă că fiecare dintre noi este un vânzător înnăscut și că principiile și tehnicile vânzării nu sunt un secret pentru nimeni. Doar că puțini dintre noi reușesc sau sunt dispuși să facă asta 365 de zile pe an și să facă din vânzări un mod de viață.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro