Din acel moment, creaţia lor nu mai ţine de cultura rock, ci pur și simplu de cultură. Și în mod esenţial de cultura românească.
Întâlnirea fericită cu creaţia populară de valoare, cercetarea aplicată în folclor, studiile aprofundate de paleo-folcloristică au depășit faza constatativă. „Phoenix” a creat muzică în spiritul folclorului, mergând până la rădăcinile cele mai adânci ale spiritualităţii noastre, până în perioada pre- și paleocreștină.
Ritualuri magice, ritmuri ancestrale, măsuri tradiţionale au fost revigorate. Muzica „Phoenix” a devenit modernă valorificând, asemeni tuturor marilor creatori ai artei contemporane, moștenirea arhaică, populară, ritmurile subterane, vitale, ale supravieţuirii unui popor, ale unui întreg areal. Situat, geografic, la interferenţa spirituală est-vest, nord-sud, preluând influenţele balcanice și orientale într-o sinteză de rigoare cla- sic-occidentală, muzica „Phoenix” definește un spirit și un spaţiu.
Întâlnirea norocoasă cu mari textieri, mari poeţi, a prilejuit conjuncţia cu capodopera. După „Cei ce ne-au dat nume” și „Mugur de fluier”, remarcabile realizări ce fructifică creaţia populară într-un context rock european, „Cantafabule” aduce muzica rock la nivelul cel mai de sus al actului cultural. Concepţie, muzică, text, spectacol, totul este la nivelul de vârf al creaţiei. Mai mult nu se putea face.
Și nu s-a făcut. Au trecut 18 ani de la lansarea acestui dublu LP și nimeni nu a realizat ceva comparabil, nicidecum superior. A fost momentul de vârf al „Phoenix”-ului. Din păcate, insuficient valorificat. Câteva concerte în ţară, trei în București, nu au dat dimensiunea reală a fenomenului.
„Phoenix” a fost confruntat în permanenţă cu un paradox. A fost, este și, probabil, va rămâne singura trupă care a creat muzică rock cu sound românesc, care a compus și interpretat rock cu dimensiune culturală și spirituală. În permanenţă, muzica lor a fost esenţialmente românească.
Aici intervine paradoxul. Nici până în 1977, nici după 1990, politica culturală românească nu a sesizat și nu a utilizat uriașul potenţial emoţional al muzicii „Phoenix”. Nimeni nu a dorit și se pare că nu dorește să beneficieze de efectul „propagandistic” pro-românesc, latent în muzica lor. Pentru că „Phoenix” vorbește despre România mai frumos și mai mult decât 60 de ambasadori. „Phoenix” poate face parte dintr-un program cultural pentru exterior, pe care nimeni nu vrea să-l facă. Se organizează turnee în centrele de emigraţie română cu tot felul de lăutari, cu tot felul de artiști, unii mai buni, alţii mai puţin. „Phoenix” ar putea face mai mult decât toţi aceștia la un loc, pentru că se adresează pe de o parte tinerilor, în limbajul lor, pe de altă parte nostalgiei generaţiei de 40-50 de ani, oameni maturi, în plenitudinea forţelor, cei ce decid.
„Phoenix” nu a așteptat să fie rugat să facă politică culturală. A făcut-o singur. În 14 ani de emigraţie, formaţia a avut în componenţă artiști de diferite naţionalităţi și cetăţenii: români, germani, sârbi, englezi ori alţii. Toţi au cântat românește. Au făcut-o cu atâta plăcere, încât m-am simţit bine, ca român, văzându-i. Trebuie să recunoaștem că nu ni se întâmplă prea des să avem motive de mândrie în faţa străinătăţii. Acesta este unul dintre ele.
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro