Cu toate acestea, ei au fost printre noi. Muzica lor s-a difuzat, pe ocolite, inclusiv pe canalele oficiale, în spectacole.
Au fost oameni care nu au uitat. „Phoenix” devenise, în anii din urmă, un simbol al rezistenţei, al împotrivirii la compromis. „Phoenix” devenise spiritul unei generaţii, portdrapelul ei.
Au fost multe formaţii rock, unele valoroase, în România. De unele își mai aduc aminte bătrânii rockeri de șaptezeci de ani, cei mai mulţi cu burtă, chelie, ochelari și nepoţi. Fanii sălbatici de altă dată au devenit, de cele mai multe ori, niște cetăţeni respectabili, cu cămașă albă și cravată. Așa se întâmplă.
Grupurile muzicale ale anilor ’60 s-au spulberat, doar friabila memorie a unor nostalgici le mai reţine numele și fapta. Discurile scârţâie, pârâie. Pentru o generaţie, această muzică a devenit echivalentul romanţei după care se dădeau în vânt părinţii noștri. Poate că nepoţii metaliști îi privesc cu îngăduinţă pe părinţii rockeri. E greu să vezi în funcţionarul ori managerul de azi pe tânărul pletos, cu blugii rupţi, cu cămașă înflorată, privind lumea în ochi. Dar acel tânăr a existat.
Era gata să-și vândă hainele de pe el (inclusiv blue-jeans-ii Levi Strauss) ca să meargă la un concert „Led Zeppelin” sau „Phoenix”.
Era considerat superficial, cosmopolit, neserios, obraznic, indecent, needucat, impertinent, dar el era doar tânăr.
Lumea se deschisese spre Vest. În România, Vestul însemna Timișoara. Ei știau. Pe acolo s-au deschis drumurile. Erau anii descătușării de ocupaţia – fizică, morală și spirituală – sovietică. Se întorceau oamenii de la Canal. Rămâneau canalele interioare. Mulţi le-au păstrat până azi și continuă să lucreze la ele.
„Flower power”, mișcarea hippy, revolta tăcută și pașnică, evenimentele din ’68 din Franţa și Cehoslovacia: lumea se grăbea. „Libertate, fraternitate, egalitate” – un slogan reînviat. Părea posibil.
În România apăreau zorii unei speranţe. Mai-binele părea și el posibil. Părea. După puţină vreme, oglinda s-a întors. Destinderea a fost strangulată, oamenii și-au pierdut zâmbetul. Era important să ai de mâncare. Oamenii erau pământii și priveau spre pământ. Mulţi au uitat. Dar fiecare lucru poartă un nume.
La început își spuneau „Sfinţii”. Într-o epocă habotnică, încă proletcultistă, nu era ușor să te numești așa, darămite să apari pe scenă. Erau niște copii, în 1962, dar simţiseră mersul lumii. Soarele mergea spre Vest. De acolo venea și muzica lor. Oficialităţilor nu le-a plăcut asta și-au apărut primele interdicţii. S-au refugiat în cluburi obscure, pe care le-au făcut celebre.
După ce ani de zile au prezentat publicului românesc muzica la zi din lume, șlagărele formaţiilor „Beatles”, „Doors”, „Kinks”, au început să producă propriile lor cântece.
Nu erau singura formaţie rock. „Olimpic ’64”, „Sincron”, „Cromatic”, „Sideral”, „Cometele”, „Mondial”, „Roșu și Negru” creaseră, alături de „Phoenix”, fenomenul rock românesc.
În anii ’66-’70, „Phoenix” preluase stindardul. Spiritul lor vizionar i-a făcut să vadă, pe vremea când marea masă și chiar analiștii politici se lăsau amăgiţi de aparenţa eliberării spirituale și materiale, că totul nu este decât o farsă – metafora coliviei de argint, a canarului închis, a materializat conștiinţa pierderii iluziei, în niște ceasuri în care mulţi vedeau lumea în roz.
Percepţia acută a realităţii i-a distanţat și individualizat. Textele agresive la adresa mediocrităţii, îndoctrinării și, în fond, a puterii, au devenit manifeste ale tinerei generaţii. „Vremuri”, „Canarul”, „Totuși sunt ca voi” spuneau cu mult mai mult despre generaţia pierdută decât un teanc de analize sociologice.
Tinerii s-au regăsit în aceste texte. Ei erau aceia cu pantalonii strâmţi și soioși, excentrici și teribiliști, dar asemeni celorlalţi oameni, chiar dacă aceștia își pierduseră, cel mai ades, idealurile.
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro