Anii de bunăstare explozivă a Occidentului – cei 25 sau 30 de ani ce au urmat celei de-a doua conflagrații mondiale – au dat substanță și vizibilitate pieței libere. Economiști de top readuceau atunci în dezbateri deviza născută din lecțiile crizei interbelice, potrivit căreia „nimeni nu poate fi mai deștept decât piața liberă”.
A urmat a doua etapă, cea deschisă de evenimentele epocale din 1989. Piața liberă, în contextul globalizării accelerate, a devenit dominantă în cea mai mare parte a planetei.
Se născuse chiar speranța, promovată de mulți dintre corifeii gândirii economice din anii 2004-2006, că vremea ciclurilor economice de tipul trecerilor succesive de la avânt la contracții și de la contracții la avânt ar fi apus. Si că lumea se pregătește pentru un lung timp fără crize. Iluzia a fost de scurtă durată.
În 15 ani care au curs din 2007 și până în prezent, lumea a fost nevoită să îndure – pentru un răstimp fără precedent în istorie – crize… peste crize și deasupra alte crize. Însăși piața liberă – ce nu mai era un simplu spațiu de comerț, ci un spaţiu cultural, o agora, un suflu în stare să pună economia globală în mişcare – începuse să piardă fascinația „mâinii invizibile” și puterea ei de seducție. În toamna lui 2008, pretutindeni acolo unde băncile începuseră să se prăbușească, soluția a fost salvarea lor cu bani bugetari.
Au urmat stimulentele fiscale, „banii din elicopter”, angajarea băncilor centrale în achiziționarea obligațiunilor guvernamentale și a celor ale marilor companii, dobânzile de politică monetară coborâte până la zero. Economia liberă nu mai era în largul ei. Nu am cum să probez că societatea românească ar fi îmbrățișat economia de piață liberă ca pe un ideal.
A făcut-o însă dintr-o necesitate istorică, într-un timp în care Europa, toată, se aduna sub steagul economiei de piață. Și a făcut-o cu speranța că astfel va fi deschis drumul țării spre prosperitate economică și socială. Din această speranță s-a născut unul dintre cele mai importante imperative juridice din Constituția țării noastre, acela că „economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență”. Un pas mare!
Dar mai era nevoie de ceva:
1) de legi adecvate, simple și clare, pe care oamenii să le înțeleagă, să le însușească și să le urmeze;
2) de instituții de piață performante;
3) de oameni competitivi.
Trei valori care s-au născut greu. Și nu pe deplin încă!
Acum trăim într-un alt timp, în care lumea adoptă treptat un alt stil de viață, sub presiunea crizelor prin care trecem. Globalizarea și piețele libere sunt atacate. Și nu de oriunde, ci chiar din Statele Unite, ce se grăbesc să adune sume uriașe de bani bugetari, pe care să-i transforme în subvenții de stat pentru marile companii. Sigur, deglobalizarea este mai degrabă un subiect năpădit de riscuri și de temeri, decât un pericol real. Concurența specifică piețelor libere, de asemenea. Multe dintre intervențiile statelor, pentru a contracara efectele crizelor economice, au avut un rol considerabil în evitarea unor prăbușiri de răsunet.
Dar, pentru ca economia globală să nu fie dată peste cap, astfel de măsuri nu pot fi decât „cu termen redus”.
Un astfel de îndemn este vibrant în lecțiile istoriei. Lecții ce au fost excelent sintetizate de americanul Milton Friedman, în probabil cea mai tulburătoare lucrare de metodologie economică scrisă vreodată. Friedman observa că, în natură, frunzele sunt poziționate de parcă fiecare ar căuta să maximizeze cantitatea de lumină solară pe care o primește. Din acest motiv, densitatea frunzelor e în general mai mare pe partea sudică a copacilor. Fapt ce nu se constată și când partea sudică e umbrită.
Frunzele sunt mai dese și mai mari acolo unde e mai mult soare. La fel în economie: apar mai multe locuri de muncă, mai mult profit, mai multe salarii mari, mai multă bunăstare, acolo unde piața e liberă și funcțională. Câțiva ani mai târziu, în „Liber să alegi” – un text tulburător tot despre rolul pieţei în economie – Friedman şi soţia sa Rose au scris că „schimbul liber NU este o condiţie suficientă pentru prosperitate şi libertate”. Adăugând: „aceasta este, pe cât se ştie cel puţin până acum, lecţia istoriei”.
Argumentul forte fiind acela că multe societăţi bazate predominant pe schimbul liber nu au dobândit nici prosperitate, nici libertate. Și repeta: „înseamnă că ar mai fi nevoie de ceva”. Dar de ce anume? Întâlnită, pur și simplu, într-un text care a făcut epocă, ideea de piaţă liberă n- ar avea nicio problemă să pară fascinantă. Şi, analizată în sine, libera iniţiativă n-ar putea să fie decât atractivă. Numai că, în practica vieții de zi cu zi, formula succesului economic are și componente mai puţin confortabile, dar indispensabile: inițiativa curajoasă, ordinea, munca performantă și, nu în ultimul rând, legitățile economice obiective. Toate aceste idei, relevând forța economiei de piață, pot fi regăsite într-un șir lung de scrieri ale multor gânditori din domeniul economiei.
Și astfel revine întrebarea: e de ajuns ca astfel de idei să fie puse în mișcare pentru ca o țară să ajungă la bunăstare? Sau e nevoie și de altceva, de ceva în plus, care să le unească!? Întrebarea trimite și la istoria recentă a Europei. Dacă în 2007, mii și mii de tineri din suburbiile Parisului s-au apucat să ardă limuzine și școli, într-un gest de disperare, simbolic – limuzinele fiind însemne ale societății de consum care i-a exclus, iar școlile instituții care nu i-au învățat cum să ocupe locuri demne în această societate – este cert că devine obligatoriu ca astfel de întâmplări-avertisment să fie mereu si mereu invocate.
Ca lecție: aceea că abia când arde ceva pe planetă… lumea începe să se întrebe de ce arde. Și să-și facă probleme pentru consecințele extinderii focului. Și mai departe, să se întrebe cum ar fi putut să fie evitat focul. Sunt întrebări, îndoieli și critici ce au fost puternic accentuate începând din toamna lui 2008, când peste Europa a venit criza globală. După ce mari bănci de investiţii din America s-au prăbuşit, iar numeroase state s-au repezit să salveze bănci şi companii cu banii contribuabililor la bugetele naționale. E cert, piețele au greşit! Desigur, din cauza oamenilor care operează pe aceste pieţe. Lăcomia a acționat implacabil. Criza a venit însă cu un amendament esențial, care nu-i deloc în afara spiritului economiei de piață: acela că în Tabelul lui Friedman mai e nevoie de încă un element. De cel puțin încă unul, extrem de complex și cu multe, cu foarte multe ramificații: o reglementare înțeleaptă.
Și când scriu reglementare înțeleaptă am în vedere concepția lui Socrate despre înțelepciune ca atitudine corectă față de realitate. Pentru că, în economia de piață, succesul nu poate fi asigurat fără valori în care oamenii să creadă pentru că se potrivesc cu realitatea vieții lor. Și care să le motiveze spiritul de inițiativă, atitudinea față de legi, nevoia de ordine și de muncă performantă. Problemă dificilă și imposibil de rezolvat fără ca statul și piața să coopereze… fără să-și încalce însă teritoriile!
Oxygen Events a organizat joi 26 ianuarie conferința România și Piața Liberă. În cadrul primului panel „România și piața liberă într-o lume în continuă transformare” moderat de domnul Mircea Șcheau, Cercetător Asociat, Institutul de Cercetări Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai, s-a pus accentul pe diverse aspecte privind măsurile adoptate de România ca un răspuns la valurile de provocări și la succesiunea de crize, începând cu cea din anul 2008.
Situația de ansamblu a fost excepțional punctată de prezentarea domnului Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României. Această prezentare, la rugămintea domnului Adrian Vasilescu, a fost adusă în atenția publicului de către Mircea Șcheau, moderatorul panelului.
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro