Nu există un pas mai important în cariera unui actor din lumea filmului decât momentul în care stabilește o relație profesională cu un agent (impresar) din Hollywood (sau în numai câteva alte metropole americane). După înscrierea în breasla actorilor SAG-AFTRA este pasul care, în general, pecetluiește faptul că ai devenit actor profesionist. A colabora cu un agent pentru teatru, film, televiziune, reclame, jocuri, post-sincron/voci și orice altceva este prima poartă larg deschisă către cetatea filmului. Garantează un agent și o agenție succesul? Nici pe departe.

Sunt cele câteva mari agenții care lucrează numai cu staruri, cu consacrați. CAA/Creative Artists Agency (unde a lucrat ani de zile și Alexandru Petruț, în departamentul de sport), WME/William Morris Endeavor, UTA/United Talent Agency (unde lucrează de multă vreme prietenul nostru Robert Arakelian, dar nu cu actorii), Gersh, APA/Agency for the Performing Arts, ICM Parners de exemplu. Acolo ajungi „cu operă” și e garantat că ai acces la proiectele cele mai noi (first look). Sunt apoi încă poate 50 de agenții medii, printre care și AQUA Talent (agenția care mă reprezintă) pentru „divizia a doua” de prestatori de servicii artistice (așa cum eram botezați cu ani în urmă prin studiourile Buftea). După care urmează sute de agenții locale, de la mici la mărunte, unde, de obicei, se adăpostesc, cu noroc, începătorii. La atâția actori, agenții și agenți de toate felurile sunt, totuși, puține roluri...

Agentul se ocupă de două lucruri în principal, asigură acces la casting și probe de filmare și negociază contractele. Se subînțelege că rolurile importante în producții cu bugete mari trec mai întâi pe la marile agenții. Se mai întâmplă ca producătorii să caute fețe proaspete și astfel se extinde aria castingului. Regula, să-i zicem piramidală, funcționează, până la urmă, la orice rolișor din film sau teatru, fie și de-o replică. Anumite studiouri de televiziune lucrează cu doar câteva agenții și rar trimit casting în afara lor. Pe lângă marile agenții, sunt câteva mici, dar prestigioase (boutique agencies) care lucrează exclusiv cu producțiile de film. Faptul că agentul propune un client pentru un rol nu garantează invitația la casting. Agenția de casting hotărăște cine e chemat, vizionează probele, apoi împreună cu producătorii anunță cine sunt „finaliștii”. Dar un agent convingător poate să influențeze producătorii în favoarea clientului lor, după ce actorul e pe „lista scurtă”.

Știu, toată lumea e curioasă cum sunt remunerați agenții. Simplu, prin lege. Pentru că sunt licențiați de stat, baremul e fix, zece la sută din încasările actorului. Nici mai mult, nici mai puțin. Agenții nu au voie să ceară nici un ban pentru a semna cu un client, sau taxe suplimentare. Dacă se întâmplă înseamnă că agenția este o șmecherie fictivă, pusă să-i jecmănească pe credulii aspiranți la gloria de celuloid. Din păcate se întâmplă, chiar foarte des...

(va urma)

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro