XXIX.
 
Domnule Mlădiniu, șederea dumneavoastră la noi se apropie de final. Un final plăcut, aș pretinde. Nu că tind să vă arunc în stradă, dar sunteți complet refăcut.

Nici n-am fost bolnav!

Lăsați-mă să cred că, în funcția mea de medic, mă pricep mai bine. Ați fost afectat de o traumă psihosomatică, greșit interpretată ca efect covidian asimptomatic, asta o admit cu stînjeneală. Dar nu puteam risca. V-am reținut internat potrivit protocolului, deși asistenta-șefă s-a opus. Acum vă prezentați sănătos tun, libertatea vă aparține!

Problema e că m-ați luat din pripă și n-am unde să mă duc. Pot dormi în gară, e drept. Pentru zece lei, portarul mă va lăsa în sala de așteptare de la Clasa I.

O, nu v-aș sfătui! E plin de putori, hoți și bețivi cu morgă de oameni cumsecade. Nu mai e același oraș de pe vremuri.

Asta am constatat și eu, deși nu era același oraș nici atunci. Îmi recomandați un hotel anume?

Toate sunt în aceeași măsură de proaste. În gară măcar nu vă costă mare lucru. Cînd plecați?

Unde?

Înapoi în Statele Unite.

Am întîrziat prea mult. Probabil mi-au confiscat și casa, căci am încetat să plătesc ratele, la fel și automobilul, locul de muncă s-a dus...

N-aveți nici un fel de familie? Îmi scuzați intromisiunea, dar trebuie să știu dacă vă pot face externarea în condiții prielnice. Vă pot reține peste noapte.

De soție m-am despărțit acum doi ani, băiatul a murit acum șase, am avut o cumnată călcată de tren. Cu certitudine, nu mai am pe nimeni.

Tot răul spre bine – poate a venit cazul să vă împăcați cu soția.

Dacă n-ar fi murit acum șase luni, poate ar fi fost o soluție. Am un verișor în Alexandru cel Bun, mecanic auto. Practic, un alcoolist. Nu mai știu nimic de el de vreo 30 de ani. Nici n-am siguranța că-și mai amintește de mine, că de recunoscut sigur nu m-ar recunoaște. Aveți o carte de telefon?

Nu mai e cu cartea. Avem pe telefon. Cum îl cheamă?

Emil Mlădiniu.

                                                                                                                                **

Alo, Milică! Sunt eu, Ronim, vărul plecat fără să-și ia rămas bun în America. N-am s-o lungesc: am nevoie de ajutor. Am fost externat din spital și n-am un loc de înnoptat. M-ai putea găzdui pînă la ziuă?

Aș putea. Prinde un taxi de oriunde ești, oricine se nimerește, spune-i că vrei la Milică și-or ști unde să te poarte. Să nu plătești, că toți îmi sunt datori! Le spui: o să vă dea conașul adresant ce vi se cuvine! Stau la parter, apartamentul din stînga. Să n-aduci nimic, că am tot ce trebuie. Hai, că abia aștept să-ți dau o scatoalcă după ceafă!

Iubitul meu văr...

**

Nu se arată roz. Din ce-ai să trăiești?

Întrebarea asumă automat voința de-a o face.

Dacă ar fi...

Nu știu. Învățămînt, gazetărie, orice-aș găsi, la urma urmei.

Avem un post de paznic de noapte la atelier. Nu-i plătit regește, dar te descurci. Crezi că ai putea?

Nu e frig?

Stai înăuntru, ai un godin cu cărbuni, un pat de campanie, o mașină de cafea. Și nici o responsabilitate. Ieși din cînd în cînd și țipi la cîini. Sunt în lanț, n-ai nici o teamă. Te uiți pe internet, scrii, citești, ce-ți vine. E o cămăruță unde poți sta și pe timpul zilei, dacă suporți poluarea sonoră. Avem un bufet la colțul străzii, unde poți înfuleca în limita de jos a decenței.

**

Un atelier auto? Paznic de noapte? Trebuie să fiți total deprimat dacă nu vă mai pasă în asemenea hal! Sau veți ajunge curînd. Un om de talia dumneavoastră! Un act de masochism? Ce vreți să demonstrați? Că loviți iarăși patria peste față? Că nu e capabilă să aibă grijă de fiii ei cei mai merituoși?

Slavă Domnului, căci n-am uitat ce-au pățit merituoșii fiii Zaharia, Culianu, Sudinski și atîția alții! În America, nici o muncă onestă nu este disprețuită. Acolo pînă și criminalii sunt respectați, dacă trăiesc din asta!

Acest aspect îl aplicăm și noi, cu multă demnitate!

Și nu de azi de ieri...

Exceptînd guvernarea unor despoți lipsiți de lăcomie, cam de cînd ne știm. Nu vreți să vă găsim noi un rost? O garsonieră, un loc decent de muncă, un grup de prieteni...

Nu, mulțumesc, nu!

În contul faptului că sunteți fratele Colonelului, căruia îi datorăm atît.

Ce a făcut bun pentru serviciul dumneavoastră a fost rău pentru țară.

Există arii de interese comune.

Poate pe termen scurt, în domenii limitate.

Cum doriți! Dacă, totuși, veți simți nevoia asistenței, nu pregetați să ne dați un telefon.

Vă mulțumesc, dar nu vă concentrați activitatea pe această așteptare.

Vă urăm numai bine!

Am o rugăminte.

Poftiți!

Aș aprecia cu toată inima dacă nu mă voi simți urmărit, supravegheat, protejat.

Nu vă faceți nici o grijă! Fondurile ne-au fost reduse din cauza pandemiei și a crizei induse de izolarea la domiciliu. N-am posibilitatea să mă urmăresc nici pe mine, nevoia dacă aș simți! Plus că n-ar exista nici un folos.

Am epuizat demult această dorință.

                                                                                                                          XXX.

Aveți legitemație de membritură, intrați, n-aveți așa cedva sau echivalet, roiu’-n regim de manutanță!

Care-i problema ecuației, Malteze?

Moșu’ ăsta vrea să pătrunde-aiurea-n club, da’ n-are nici-o treabă!

Lasă-l să intre!

Dacă ziceți matale... Intră, bă!

                                                                                                                           **

Ce știa băiatul ăla de 13 ani și-ai uitat?

Era mai mult forma unui reproș intuitiv, în sensul că și un cîine poate să nu fie de acord cu ceva și să lase să se vadă.

Da, dar și intuițiile dispar.

Cu vîrsta dispar toate calitățile copilăriei.

Probabil e vorba de accesul la subconștientul colectiv, căci spiritul unui copil are un dram de sensibilitate în plus.

Unii numesc acest subconștient colectiv atributul Sfîntului Duh.

O formă a vieții spirituale. Da. Un coleg o jignise pe profesoara lor de desen și el s-a simțit lezat. Mai bine zis, a resimțit jena ei ca pe o ofensă împărtășită clasei. Numai că nu putea face nimic. Combaterea ar fi fost mai ultragioasă decît vina inițială. A înțeles că e bine să te abții.

De ce?

Colegul vexant era vice-campion național la box, un repetent cu trei ani mai vîrstnic decît toți, un pachet de nervi și de mușchi de care se temeau toți profesorii, pînă și cel de sport.

Ultrajul ar fi fost maximalizat prin escaladarea injuriilor.

Rămîne din toată povestea, ale cărei amănunte nu iscă nici o atracție specială, maturitatea expresiei lui surprinse de hîrtia fotografică.

                                                                                                                              **

La începutul fiecărei vieți, se deschid înaintea ta multitudini de cărări, toate cu un potențial imens. De-aici pornim. Alegem, înaintăm, ne zbatem, obosim. Nici una nu duce la capăt. Pe parcurs, toate-și trădează potențialul. Chiar și cei care reușesc în viață. Herman Hesse. A ajuns un scriitor gigant, a luat premiul Nobel, deci alesese și se ținuse de drumul cel bun. La bătrînețe a fost victima unei comoții cerebrale, a suferit o vreme, a cunoscut mizeria și a murit. Fie cărarea nu fusese cea bună, fie a făcut ceva ce nu trebuia. A fost el împlinit? Poate, pe o porțiune scurtă, într-un domeniu de care, spre sfîrșitul vieții, se alienase, căci după Jocul cu mărgele de sticlă n-a mai scris nimic. Cazul lui Nietzsche este și mai tragic.

În sinea lor, toate cazurile de mărire sunt tragice. Foarte puțini dispar exact în clipa în care au atins apogeul, dar și asta este o tragedie. Ceva nu-mi dă pace gîndului că reușim să comitem un șir de erori. Pornim bine, executăm pe parcurs, ne dezvoltăm conform graficului și ne ducem negreșit naibii! Om după om, generație după generație, civilizație după civilizație. Ceva e dereglat în desen. Numai teroriștii care se aruncă în aer provocînd pagube enorme s-ar putea considera exemplare ilustrînd succesul. Dar ce ironie!

Distrugerea este marca omului! Nu reușești decît cînd nu reușești!

                                                                                                                              **

Îți place muzica de jazz?

Acesta-i specificul clubului?

Da.

Pentru o asemenea finețe aveți un portar cam aspru.

Abia a ieșit din pușcărie.

Dupree Bolton, Art Pepper, Gene Ammons, Chet Baker, Sonny Rollins și Frank Morgan au trecut prin pușcărie, dar nu și-au pierdut eleganța.

Maltezul a fost șofer de camion înainte de cădere și bănuiesc că este capabil de condus cu aceeași lejeritate ca înainte. Mîrlănia și talentul muzical sunt înăscute. Cel mult, vor fi expandate în celula meditației impuse. Constat, însă, altceva interesant: sunteți în domeniu.

Nu cînt la nimic!

Nici nu e nevoie! Ca observator. Nici noi nu cîntăm aici. Doar ascultăm ce s-au învrednicit alții.

Ca acest pianist de geniu pierdut în monotonia zilelor de care a avut parte?

La cine vă referiți?

La Aaron Parks, de pe acest disc extraordinar al lui Terence Blanchard.

Încă și mai impresionat. Nu doriți să deveniți membru al clubului nostru?

Să devii membru al unui club doar pentru a asculta muzică?

Unde ați trăit în ultimii ani?

În Statele Unite.

Acum înțeleg cum de nu sunteți la curent cu specificul! La noi s-a dat o lege care stipulează obligativitatea audierii în grup numai în cadru organizat, pentru evitarea acuzației de conspirație la adresa autorității de stat. De unde și obligativitatea. Plus că fondurile provenite din această activitate vor fi donate interpreților bătrîni. Nu e mult, dar e un gest. Primim scrisori de mulțumire de la o grămadă de foste stele. Este ceea ce vedeți tapetat pe pereți.

Compasiunea, mila, generozitatea... De ce nu am fost lăsat să intru?

                                                                                                                     XXXI.

Șefa noastră de la cadre ține să te cunoască morțiș, ca să-ți pună cîteva întrebări încuietoare.

Crede că-s spion? Pot să-i aduc adeverință! Nu mă opun, căci trebuie să ne bem paharul pînă la fund, dar nu-i păcat de energia consumată?

Că bine mai zici! Numai că eu beau cu sticla!

Să fie primit!

E o tîrfuliță de 28 de ani, frumușică foc, nemăritată, fără obligații. Cred că vrea să te ia în gazdă.

Îi amintesc de tatăl ei?

Se poartă, vere!

                                                                                                                     **

Din New York?

Ridgewood, Queens, cartierul românesc, cu mai puține greșeli de exprimare pe metru pătrat decît întîlnești azi prin Piața Unirii sau la Palas Mall.

Așa v-ați menținut limba proaspătă?

Am fost ziarist timp de 20 de ani. Apoi am scris cîteva cărți, ulterior publicate, în ciuda unor îndoieli. Din păcate, autorii români au avut și, bănuiesc, vor întîlni întotdeauna stavile. Nu mă întrebați de ce, nu pentru că n-aș ști să vă răspund, dar ar lua prea mult ca să ne punem de acord sub toate aspectele.

Avem o poziție de contabil șef-adjunct la sediu. Am înțeles că ați practicat și această meserie. V-ar interesa să nu ne refuzați?

Sunteți prea amabilă! Și apoi sistemele sunt destul de diferite ca puțina mea experiență să nu-mi pună probleme pe sub podețul dintre ele. Un post de hoinar n-aveți?

Adică să nu faceți nimic și să luați salariu?

Nici acum nu fac nimic și iau salariu... Nu asta vizam... să mă deplasez prin oraș, să constat nereguli, să ajut, să discut cu oamenii, să-i îmbărbătez.

Asta ar fi interesant, dar nu avem un asemenea post. Mă gîndeam doar că actuala poziție este mult sub demnitatea cunoștințelor dumneavoastră.

Cred că acest aspect l-aș putea cîntări mai bine ca oricine. Nici o muncă nu este sub demnitatea celui blestemat să-și cîștige pîinea cu sudoarea frunții. Sunt doar mentalități românești într-o țară unde se moare de foame cu zîmbetul pe buze și paharul gol.

**

Ne vom mai întîlni?

Spuneți-mi Ronim!

Mă numesc Vasilica pe buletin, dar părinții mă alintă Vasi.

E da?

Probabil!

**

Nu știu ce i-ai făcut tipei de la cadre, dar numai de tine vorbește. M-a sunat de vreo șapte ori azi-dimineață, să mă tot întrebe da’ ce-a făcut, ce fel de om este, are familie, ce-i place cel mai mult, etc.

Ce i-ai spus?

Adevărul!

Altfel spus?

Că n-am cel mai mic habar...

Adevărul e că-i aducea aminte de fosta lui soție de pe vremea în care-o cunoscuse, cînd era foarte tînără, abruptă și plină de entuziasm. E perioada lui preferată să și-o amintească. Multe naivități, multe ascunzișuri copilărești, certuri trecătoare și iubire în ciuda tuturor obstacolelor. În România acelor vremuri orice venea însoțit de un set de obstacole. Știa că relația lui cu Vasi nu va duce la nici o împlinire, era conștient că soarele său negru o putea pîrjoli fără cruțare, dar nu-i displăcea rîsul ei debordant, prostiile pe care le spunea, uluitoarele goluri de cultură generală din care scotea de cele mai multe ori răspunsul greșit. Nu numai că nimeni nu e perfect, dar demult inteligența a încetat să fie pentru el calitatea de căpătîi a semenilor. A cunoscut mulți oameni deștepți, care l-au decepționat mai mult decît naivii. Oameni de cultură întinsă, cu o gîndire spontană, făcînd dovada unei înțelepciuni dezarmante, dar de fiecare dată a fost înjunghiat cînd căsca gura mai abitir la strălucirea lor. S-a învățat. Nu că un naiv nu te poate lovi, oricine te poate lovi într-o lume care numai asta caută și orice înapoiat a învățat că-l poate înjura pe Dumnezeu fără să i se atragă nimic, dar loviturile lor aveau întotdeauna o scuză.

**

Nu mai știa nimic de fostul său coleg, cu care, după incidentul cu profesoara de desen, s-a împrietenit. Nu s-ar mira să audă c-a murit. C-a murit de 40 de ani. Sau că-și plimbă liniștit nepoții pe splaiul Bahluiului. L-ar fi putut întreba pe General, dar știa că viața, dacă vrea să-ți spună ceva, găsește ea mijloace s-o facă, fără a scormoni...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro