Salut, bătrîne!
Salut, tinere! Mă bucur să văd că ești neschimbat.
Am fost în pușcărie și, poate n-ai aflat, pușcăria te menține tînăr...
Am aflat. Anii pe care i-ai petrecut înăuntru ți se vor adăuga la numărul preconizat. Foștii deținuți politici au trăit mai mult decît media. Dacă scazi suma detenției, nu va fi nimic neobișnuit în statistica longevității.
M-ai căutat? Cum de te-ai rătăcit pe-aici?
Pe-aici am copilărit, nu mă întreba cu cîți ani în urmă! Dar am și intenționat să dau de tine, căci am nevoie de cîteva informații. Sunt dispus să plătesc…
Cu alte cuvinte, ignoranța m-ar ține flămînd. Te credeam ceva mai progresist.
Iartă-mă, uite o sută de lei, să-ți iei cîteva sugestii și-o eugenie.
OK, moșule, scuipă! După atîta generozitate nici n-ai nevoie să mă mai plătești!
Despre ce-i vorba?

Asta nu e tot, vei fi plătit! În primul rînd, vreau să-mi găsești cît mai multe date despre directorul spitalului de boli contagioase. În mod pregnant mă interesează dacă are legături și de ce natură cu un ofițer de la SRI, cu care ține să mă întîlnesc săptămînal într-o cameră de sticlă din adiacența șerpăriei. Îndatorat ți-aș rămîne dacă vei purta pe aripile limbii și ceva cunoștințe despre ofițerul în cauză. Tot ce știu e că a lucrat cu fratele meu, acum decedat, fost colonel sub numele Păvăloaie. Nici despre el nu cunosc prea multe, spre rușinea mea. Din ce-am știut întreaga viață, fusese un om extraordinar, cumpătat și cult, înțelegător și curajos, un adevărat profesor de istorie, cu studii publicate, adulat de cunoștințe și, vine de la sine, de cel ce-ți vorbește cu mîhnire acum. Mai mult, el a fost cel care mi-a încurajat pornirea revoltei împotriva comunismului, a fost printre puținii care nu m-au abandonat, deși-l amenințau cu pierderea slujbei, îi făceau și lui viața calvar, îl urmăreau peste tot și, culmea mascaradei, l-au și cotonogit odată, pierzîndu-și șapca-n confruntare. Este cu putință ca toate aceste informații să facă parte dintr-un proces de îmbrobodire cu sens incert pus la cale de ofițerul despre care doresc informații. Acum știi de ce.

Vrei să spui că există șansa ca așa-zisa carieră de securist ascuns a fratelui tău să nu fie decît o înscenare dubioasă, o făcătură narativă? Am fost student la psihologie și măcar atît am învățat, înainte de-a mă recuza: voința ca reprezentare, din mantaua lui Schopenhauer, duce adesea la un soi de paranoia în cadrul căreia necesitatea validării afirmă iluzia drept adevăr incert, dar treptat credibil. Pe măsură ce certitudinea sporește, paranoia pune stăpînire pe subiect și te trezești că nu mai miști.
Nici nu-i de mirare că te-ai recuzat. Nu urmăresc decît să aflu adevărul. De aceea am și apelat la ajutorul tău. Să fi comis o eroare?
Lasă vrăjeala, moșule! Am să văd ce pot găsi, deși e absurd să crezi că un tînăr fără căpătîi poate îndeplini ceea ce un reușit ca tine nu e capace.
E o țară absurdă care agreează cu absurdul oriunde l-ar găsi.


Ceea ce numești tu “ofițerul SRI” este general cu eghileți de aur, șeful serviciului S, de la secret, adică te prinzi, ceva secret în cadrul unui serviciu secret, deci hiper, pe nume, dacă mai crede cineva în asta, Păduraru Olimpiu, din București. Trebuia să se retragă de mult din activitate, pe caz de vîrstă, dar, n-ai să crezi, nu i-au găsit înlocuitor. Trece drept un fel de geniu malefic a tot ce s-a întîmplat în România ultimilor ani de behăială ceaușistă. Serviciul S este parte a Pilonului de Securitate și Control și nici nu figurează în organigrama instituției. Nu la vedere, vreau să spun. La ce-ți necesită aceste informații? Vrei să susții procesul Securității?
Tare s-ar mai bucura de popularitate! Ce-ai aflat de fratele meu?

De fratele tău n-a auzit nimeni!
Asta e de rău. Fie că întreaga poveste n-a fost decît o cacealma securistă ieftină, fie Vlădia a fost atît de acoperit încît numai comiterea unor lucruri extrem de grave ar fi putut-o justifica.
E un nivel de extragere cu mult deasupra abilității mele.
Mai ia o sută și puneți la punct rețeaua de culegere!
Noroc că nu sunt arestat!
Cîndva îți voi fi și eu de folos.
Merçi, Harap-Alb, de munificență! Mergi cu Sfînta Vineri, că de-acum ea o să-ți stea alături!


Domnule general...
De unde știți ce grad am?
Mi-am permis să mă informez.
Conform protocolului, mîine trebuie să-l schimb. Voi deveni, probabil, maior cu nostalgie. Ori colonel scorțos. Căpitan înghețat pe post. OK, ce urmează?
Cît de importantă a fost funcția fratelui meu pentru aparat, în caz că a existat sub forma asta?
Aș putea să încalc regulamentul și să vă recomand o serie de fotografii din arhivă, la o întrunire cu Tovarășul, la tribuna distinșilor lucrători cu ocazia paradei de la 23 august, o fotografie luată clandestin cînd a fost făcut colonel și șef al secției pe care o conduc eu acum, dacă Fănișă nu v-a tulburat sfîrșitul vieții cu informații ieftine... Ha, ha! Două sute de lei!

Asta confirmă cît de strîns țineți România la piept și că unei persoane inconceptuale și infime ca mine i se acordă o însemnătate de nimic justificată dacă fratele meu nu ar fi fost foarte important. Măcar atît am aflat.
Dle Mlădiniu, pentru noi, nimeni nu este lipsit de importanță... Dacă dorim control absolut, ceea ce întrupează idealul tuturor serviciilor secrete din lume, inclusiv ale inamicului, trebuie să avem atenția concentrată spre fiecare subiect cu care avem de-a face: 19 milioane de domestici și cel puțin 5 de externi. În ultimă instanță, noi suntem România! Nici măcar n-o spun cu emfază. E doar o observație tehnică. Dacă, să presupunem, am fi ținta unui atac concentrat de bombe atomice și în cîteva ore n-am mai reprezenta decît un morman carpatic de ruine mioritice, toate informațiile care-și
merită sarea ar fi scoase la suprafață din buncărele noastre electronice din Munții Bucegi...
Domnule general sau ce-ați fi, constat că discuția noastră se degradează și capătă accente tot mai delirante și caricaturale. Puteți face ceva ca să opriți impresia asta? Mă tem că nu vom mai putea continua.

De fapt, nu depinde de mine dacă putem continua. Cele ce urmează să dezvălui sunt atît de secrete încît numai de discreția pe care sunteți capabil s-o promiteți ține continuarea ei.
Povești cu securiști patrioți care nu pot fi susținute de îndrăzneala nici unei evidențe. În favoarea expresiei dumneavoastră, nu am nici certitudinea că sunteți măcar parțial ceea ce susțineți a fi, nici că acest loc este o casă conspirativă, cu atît mai puțin că eventualele dezvăluiri au vreun strat de adevăr în ele.
Toți indivizii cu trăsături specifice au trecut prin faza de invitație a colaborării.
Cu tristețe, dar și cu o bucurie oarecare, aflu că nu m-am remarcat a fi avînd trăsături specifice.
Cazul dumneavoastră a fost special...
Din cauza Colonelului.

Da, din cauza lui. V-a ferit cît a putut și cînd nu se mai putea face nimic, v-a aruncat în brațele luptei de cealaltă parte a baricadei.
De ce?
Era mai ușor să secretizezi ceva din armia inamicului decît din propria cetate.
Oricînd se putea prevala de amănuntul apartenenței și al profundei infiltrări. Vremurile erau oricum tulburi și stînga începuse deja să nu mai știe ce făcea dreapta.
Deci așa-zisa revoluție n-a fost decît exprimarea indeciziei operaționale a serviciului secret rupt între patriotismul ceaușist și liberalismul gorbaciovian?

Asta este o împărțeală venită pe facilitățile cognitive ale ofițerilor din presă, folosită în funcție de radarul intereselor zilei. Desigur, la un moment dat, apartenența la armia moscovită era un test de loialitate pentru ideea comunistă sau măcar a mizerabilității decurse din concept. Cît putea populația să rabde fără să se revolte sub lumina înduioșării la icoana ceaușistă asaltată de oamenii rușilor, care le ofereau capitalismul original în dauna regretabilului comunism? Cînd popularitatea Fetei Morgana se înfoia amenințător, riscînd să răstoarne ordinea de sub aparența dezordinii, ziarele și analiștii televizați începeau să demaște orgiile comuniste. Din păcate, au existat indivizi care au prevăzut scenariul...
Generalul Pacepa?
Trădătorul ăla n-a prevăzut nimic, doar a tradus directivele pe linie ale KGB. La indivizi ca Dorin Liviu Zaharia mă refer. Sub masca dereglării religioase, era un vizionar.
Era un vizionar pentru că era parte a esenței neamului care fusesem.
N-am găsit explicații, așa că o vom înregistra și pe aceasta, deși trebuie dezvoltată.
De aceea l-ați asasinat?

Pînă nici el nu părea atît de important încît să merite expunerea.
Care expunere? Am înțeles că ați vrut să-l racolați și v-ați lovit de respect.
N-am susținut că ne-a refuzat.
Că doar nu v-ați ucis omul!
S-au întîmplat și astfel de nenorociri. De altfel, pe D.L.Z. îl liniștisem arătîndu-i dosarul lui Culianu, care, pentru a se elibera în Occident, a trebuit să semneze cu noi.
Altă tragedie a plutonului prieteniei!

Am spus că a semnat, nu că era omul nostru! E o deosebire!
Dar din dosarul arătat lui D.L.Z. nu reieșea acest amănunt.
Întocmai.
De ce a fost ucis?
Pentru că nu-și ținea gura, întocmai milioanelor de tăcători care-i descoperiseră brusc rîvna de-a nu-și potoli fleoanca. Pe deasupra, teroarea trebuia reinstaurată, dacă nu doream s-o luăm la vale. Își mai extindea simpatia și asupra Monarhiei, care atunci era singurul nostru potențial inamic cu șanse de izbîndă. Ne-am precipitat, dar, din nou, invoc neputința de-a ne permite riscul.
Vorbiți logic, dar în logica unui călău.
Practic, nu este discursul meu, ci al Colonelului. Un exemplu clasic de coeziune imposibilă. Ești pus să iei o decizie...
Fratele meu este cel care a ordonat asasinările lui Zaharia și Culianu?

Zaharia s-a sfîrșit sub comanda predecesorului Colonelului, iar ordinul pentru executarea lui Culianu fusese pus la punct după o intervenție la Europa liberă, înainte de răzmeriță. Dimpotriva, Colonelul, pe cînd era doar maior, s-a opus execuției. Ce s-a-ntîmplat în 1991 nu i se potrivește.
Cineva este vinovat!
Asta s-a rezolvat intern. De aceea, nimeni nu va afla niciodată amănuntele...
Nu-mi rămîne decît să aflu că dumneavoastră ați fost executorul din Chicago.
Sunt mîhnit din cauza lacunei de imaginație, dar nu ofensat. În acea zi mă aflam la București.
Înconjurat de ceilalți complici.
Înconjurat de Colonel, Virgil Măgureanu, Adrian Severin, Petre Roman și Ion Iliescu.
Așteptînd cu sufletul la gură și balele pe semnătură confirmarea asasinatului...


Sunt hipnotizat de imaginea acestor șerpi.
Mlădiniu a întors capul. Prin pereții de sticlă fumurie nu se vedea mare lucru. Și-a radicalizat privirea și, printre plante uriașe, a putut distinge mai mulți șerpi de culori și mărimi diferite, frecîndu-se unii de alții.
Îmi amintește ceva.
Ofițerii de Securitate, anonimi și identici, sub forme și grade diverse.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro