Vasîli gemea prin somn, pentru că nu era vizitat de vise care să te ajute să uiți, ci de fixare a grozăviilor prin care trecuse. Subconștientul său se zbătea ca un animal în capcană. Cu ochii încă mai vedea libertatea pădurii și a rămășiței de ogor, dar corpul era imobilizat. Apoi s-a liniștit brusc, deoarece Mașa îi vorbea agale, în camera de zi, cu glas mieros, așa cum făcea cînd vroia să dobîndească un bun aproape interzis, lasciv și simandicos, din vîrful buzelor. N-o mai văzuse de mult așa. Se dezbrăca tacticos, rîzînd cu capul dat pe spate, destul de prostește, deși omul simplu găsește întotdeauna un prilej de bucurie fără o cauză aparte. După ce Mașa dispăru în odaia de dormit, Vasîli auzi o voce de bărbat. Cu inima strînsă, dar încă încrezător, se insinuă ușor pe după perete și iți capul în odaie. Mașa, așa despuiată, îl călărea cu multă pasiune pe Evgheni, bunul său prieten. Bunul său prieten. A fost izbit în creștetul capului cu o grozăvie la care nu s-ar fi așteptat o mie de ani. Privea cu ochii holbați la un pas de apoplexie, se îngrozea și refuza să creadă. Făcu o mișcare înapoi și-și zise că mintea încerca trucuri ca să aplaneze conflictul lăsat în el de bombardament, înlocuindu-l cu unul mai mărunt și destul de ireal. Imaginile se zvîrcoleau în el fîsîind ca un cărbune aprins aruncat într-o căldare cu apă.

Interholare auctorială: Pe Facebook se dă o înregistrare cu Scott McKenzie, San Francisco. O întreagă armată de amintiri năvălește în mine, tîrînd în spatele lor multe leșuri ale vremii. Ciudat în ce manieră te poți invada singur, nu complet diferit de matricea cotropirii rusești a Ucrainei în trecutul ei sovietic. Și amintirile mele provoacă siderație și reflexe carnale cu urmări neplăcute. Nu s-a întors nimeni înapoi, niciodată, decît soția lui Lot, făcută stană de piatră din această pricină, și iubita lui Orfeu, capturată definitiv în brațele molatece ale morții pentru o secundă de curiozitate. Mă uit la Vasîli cu un ochi și-l asociez cu celălaltul, în care se reflectă imaginile fenomenului hippy de pe coasta de Vest a lumii. Ce-ar fi înțeles agricultorul ucrainean din oropsirile, drogurile, zorzoanele înflorate și amorul colectiv practicat de ultima generație de visători a lumii? Unii vor să primească viața prin toate instanțele, alții doar să pătrundă într-un singur loc, sat sau cartier, fără întinarea călătoriei sau a erudiției.

Cum se formează un vis atît de necruțător în mintea unui bărbat cuminte, care s-a ferit cît a putut să păcătuiască fără noimă, care și-a văzut de treabă și acasă, și la birt, și-a respectat comunitatea, tradiția și, în primul rînd, familia? Nu e o apariție spontană, dintr-un neant îndepărtat. Psihicul omului a lucrat la acest ideal răsturnat ani de zile: o poveste auzită la altul, un scandal iscat în casa părinților, reflecția propriilor trupuri în oglinda de la șifonier, cearta din adolescență cu o prietenă care s-a dus după altul, cîteva filme de la Căminul Cultural, poate puțin și intuiția, cîteva complexe de inferioritate, intoxicările cu alcool, amenințările ei la un scandal cu palme și vînătăi, din fărîme s-a întrupat coșmarul, adunat în crugul unei nopți de sfîrșit de iarnă în gerul pădurii din Bucea.

Nu atît locul, nu doar particulele, nu doar izbucnirile trecutului, ci timpul, în primul rînd. Vreme de război. Care și el, la rîndu-i, s-a născut din fărîmituri de întîmplări, fragmente de păreri, demonstrații jalnice și speranțe false, adunate-n discursuri sugrumate în mintea unor orătănii cu epoleți atîrnați în piramida vanității și a decepției propagandistice. Ca și demența civilizației occidentale, încropită din atomi de lăcomie, căderi în haznalele destrăbălării, răfuieli instinctive, pervertirea idealurilor prost înțelese și încă și mai prost aplicate, nevoile sărăciei eronat justificate și dreptăți internaționale răsturnate în ochii injectați cu sînge ai nebuniei logice și istoriei pline de falsuri. Așa am reușit să aducem la viață, din pepite de aur, bulgări de scîrnă și petice de noroi, spre chinul tuturor, minunăția de care ne înfiorăm la lumina lampei și la zvonul zilei.

La un moment dat, Vasîli aude un zgomot cunoscut și grav: ca un regret de dincolo de mormînt, care nici n-a fost săpat, Mașa bocește sfîșiată printre arbori, din pricina războiului pornit din senin, din cauza faptului că nu mai au gospodăria pentru care au muncit atît, pentru soarta copiilor lor și acum a lui Vasîli, pentru visul porcos pe care l-a iscat fără vină și a decis să nu aibă liniște pînă nu-și va cere iertare pentru toate acestea. Doar un vis, cu regrete de vis! Bărbatul a mai făcut cîțiva pași și, în spatele unui copac, tupilat și tremurînd, l-a văzut pe Boris, cîinele lui lup, plîngînd…

Există în om o tendință absurdă, o înverșunare neobosită prin care încearcă să distrugă, să murdărească, să trădeze, să supună abandonului orice fărîmă de puritate. Poate e în firea nu atît a omului, cît a Diavolului care a intrat în el, dar cine să mai opereze diferențe cînd cel dintîi nu face nici un efort ca să se desprindă de cel de-al doilea, să-l demaște, să-l răpună, măcar să-l îndrepte? La ce te aștepți, cînd pe propriii lui cîini nu i-a recunoscut, luîndu-i drept lupi?

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro