Dacă vedeți că au titluri, capitolele provin dintr-o carte informativă; dacă nu, din cariera poetică a inimii. Asta ca să nu ne rătăcim, deoarece drumul mai multor destine frămîntate străbatem noi aici. Iar destinul se deschide precum coperțile amăgitoare ale unui volum de atrocități. De ce altceva am fi în stare?  
Atmosfera patriarhală în treacăt a vechii mahalale. Norul amintirii mă face să trec ca un duh pe deasupra sectorului. Curți acoperite de umbra nucilor testamentari, caldarîmul stropit în dimineți de vară încinsă, durerea aproape palpabilă a omătului acoperind trecerea timpului. Ce demon și-a băgat coada și a răsturnat cu ea aceste răsaduri? Pe cine supărau viața încărcată de liniște, înțelegerea dintre vecini, iubirea cumpătată a tinerilor, decența omului simplu? Compar două rînduri de fapte. Poate nu este corect ce fac eu – și alții asemenea – dar nu te poți sustrage spiritului de competiție.

Locuitorii marginii nici nu simțeau nevoia promisiunilor. Erau fericiți în sărăcia lor fără imagini de mărire și angajamente afectate. Este exact ceea ce i-a deranjat pe cei care mințeau cu pistolul ascuns la spate în timpul programului și treceau la crime după ora închiderii. Mireasma mahalalei nu putea conviețui cu miasma de canal adusă pe turele de tanc ori sub prelata lăzii de camion, chiar dacă nu se aventura să contrapună, să proiecteze, să înfrumusețeze ceea ce hotărîseră toți în ședințe clandestine că este perfect. Aici, în acest loc, vom găsi crăpătura prin care diavolul socialist și-a rînjit teroarea. Și n-a mai plecat niciodată. A insistat pînă ce a distrus orice urmă de Dumnezeu, pînă a risipit bunătatea de pe chipul locuitorilor, puterea de-a se bucura de legile lumii chiar și cînd le răpeau pe cineva drag. Puterea de evocare a cuvîntului, mitologia înrădăcinată-n straturile de ceapă și usturoi cum urci spre lacul Ciric, rumoarea îndepărtată a nunților de peste străzi, bărbați decenți întorcîndu-se acasă după o zi alarmată de lucru...
Hei, de unde-ai cules aceste impresii, uncheșule? Unde-ai trăit? Vrei să spui că nu existau asocieri penitenciare, amenințări latente, bătăi la crîșma din colț, femei cu ochi învinețiți, tineri luați la armată?...

Deja am intrat în teritoriul regretului, pe nesimțite. Despre asta era vorba. Linia de demarcație dintre ce-a fost cum a fost și ceea ce nu mai poate fi. Nu judecăm ce-a fost atunci, ci ce este posibil acum. Și acel anotimp a trecut pentru totdeauna.
Ce crezi c-a fost mai întîi: căderea omului sau căderea lumii?
Una a atras-o pe alta și nimic nu le-a mai putut opri.
Nu mi-ai răspuns la întrebare, dar, înainte de orice, e de-nțeles că l-au supărat pe Dumnezeu.
Pînă nici asta nu e simplu de definit, pentru că iubirea lui este fără margini.
Toate sunt parte a unui plan care nu poate cădea în afara programatorului.
Deci trebuia să trecem pe-aici.
Din moment ce-am și trecut...
Oricît ne-am fi opus, n-ar fi ajutat.

Ar fi ajutat enorm, cu atît mai mult cu cît rezistența noastră ar fi sprijinit eliminarea răului trecător. Ce crezi că l-ar fi impresionat mai mult? Cînd victima se zbate și devine martir sau se pliază pe cadavrul țării pe care-a iubit-o și trădat-o, căpătînd atributele de călău?
De aceea socialismul continuă să rînjească prin gaura din steag...
Iar noi să peticim ziua la ea ce destrămăm noaptea într-o alternanță a corupției fără discriminare.
Penelopa așteptîndu-și mirele dement și amnezic.
Mirele se va întoarce și nu va reuși să se impună decît devenind călău în aceeași măsură cu uzurpatorii.

Partida e pierdută, răul este ireversibil, tocmai pentru că în scopul eliminării lui va trebui să te folosești de strategia prin care s-a ajuns aici. De aceea comunismul este un blestem vicios din care nu se poate ieși. De aceea uitarea este singura formă prin care este asigurată posibila refacere.
Punctul de pornire este întoarcerea în mahala și descoperirea celor uitate acolo. Izvoarele mărunte ale șuvoiului ce-avea să ne suprime pe toți: apariția televiziunii, divizarea politică a lumii, acapararea atenției și a teritoriului, demitizarea atavismelor, necesitățile imediate în dauna celor de durată. Supraviețuirea și trierea ei întîmplătoare.

Dar dacă am reușit să cunoaștem sursele și conturăm ideea că răul este opus binelui, cum vei combate violența prin mijloace pașnice? Cum vei reuși să convingi dacă vei aplica aceleași metode? Cum vei desprinde răzbunarea de restaurare? Oglinda va reflecta același chip. Noaptea va purta aceleași umbre. Ziua se va ascunde sub masca perfidiei. Ce înainte era purtat în regim nocturn de mistica nereprezentării a fost înlocuit, în regim diurn, de perfida criminalitate a ființei sociale. Acum știi ce-am vrut să spun prin definirea unei absențe esențiale raportată la speța elementelor existente?
Absența asigură ea însăși o prezență de care nu poți scăpa.

Singura formă de consens asigurat de oameni este cea propagată prin mîlul tăcerii.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro