Cel mai important ingredient al oricărei mîncări nu este leușteanul sau ciupercile porcini, ci ceasul facerii, atîrnat în programul zilei cu o precădere mistică. Prevederi care vor fi încălcate după ce au fost obișnuite perioade lungi în cadrul aceleiași zone a zilei. E ceva personal, cu atît mai aparte cu cît nu satisface așteptarea tuturor. Mîncarea de la restaurant prezintă această particularitate a momentului gătirii, total diferit de cel de-acasă. La fel, bucatele preparate la cantină: oalele mari și orele mici, într-o răsturnare a normalului domestic. Va trece timp... Sunt efecte pe care nu le dobîndești de la o zi la alta.
Suirea în raportul următor: asocierea varietăților culinare cu nivelul de maturitate al lecturilor. Ce fel de friptură în sînge se pliază pe frămîntările lui Kierkegaard? Dar pe nervul epic al desfășurărilor lui Alexandre Dumas cu iahnie de fasole cazonă? Ce va ridica facultatea de profunzime a romanelor lui Dostoievski, Dickens, Conrad și Faulkner în răspărul unei indigestii lucrative cu relaxante și multe lichide? Ce va ușura savoarea alertată a povestirilor lui Borges cu un rafinament exotic al unor lumi care n-au existat decît în mintea lui? Ce mușchi de vită va însoți cina sacră a lecturilor kafkiene?
Pe deasupra, felurile de mîncare intră în conjuncție cu modalitatea de-a-ți asigura orele de somn. Adormi odată cu ivirea apusului într-o casă dominată de tăcere, te trezești cînd afară e noapte deplină și camera este cucerită de mirosurile mîncării gătite de mama. O lume întoarsă pe dos expunîndu-și pentru cîțiva aleși virtuțile ascunse.
Experiența se termină printr-o plimbare prelungită la întîmplare prin cartierele vechi ale orașului, eventual pe străzile ce-au supraviețuit sistematizărilor introduse ca să supună mahalaua, condamnînd propria ei supraviețuire și incompetență puse la cale de imbecili care se ridicau pe vîrfuri cu mîinile la spate, cu cicatricile canalizării încă deschise. Cărei realități aparții? Celei pe care-ai ajuns s-o detești prin toate celulele diurne ale conviețuirii ori celei care te atrage cu gravitația metaforelor intuite? Fără să știi, în ambele situații ești la fel de singur. Nu din pricina accidentului că nu te-ai însoțit cu nimeni, ci pentru că acesta este desenul din care faci parte.
Existența mamei tale se oprește în spatele zidurilor bucătăriei, a prietenilor – în atenția propriilor lor particularități. Un frate geamăn dacă ai avea nu ți-ar folosi ca să scapi de urletul prelins prin ființa însingurată pe care-o plimbi prin nopțile înecate ale lumii. Pe fundalul acestor capcane te întorci în bîrlogul camerei tale, unde singura lucrare rămasă este de-a citi, căci încă nu te-ai apucat de scris la modul sesizabil. De aceea lecturile tale au avut un impact atît de fizic și de pătrunzător, înlocuind ceva ce nu-ți lipsea încă. Un impact asemănător bolilor discrete de plămîni.
În amiaza amețitoare dintre lumi, unde unii împrumută cu ușurătate trăsăturile celorlalți, vei găsi elementele vagi din care se vor alcătui trăsături admise la umbra ambelor tabere. Căci ce este a treia posibilitate decît compromisul unui antagonism a cărui structură hibridă va fi superioară ca un animal evoluat în comparație cu strămoșii de odinioară? Cumplita evoluție a drumului fără întoarcere și a destinului lipsit de remușcări. Maimuța acefală, vulturul apod.
Ce trăiești ziua va fi uitat noaptea, pentru că ziua o vei folosi la dormit, iar ce te va încînta în arie nocturnă ți se va părea un coșmar euforic în raport cu uscăciunea reală a luminii solare. Vei reuși să aduni în jur sfera specifică a particularităților care, fără a băga de seamă, te-au înconjurat ca o armată ostilă. Senioritatea singurătății tale să clădește cu greu. De asemenea, intuiești că va trebui să facă plată. Nu va fi toată viața croită din stofele adolescenței, cînd ești rebel pentru că au alții grijă de tine. Nici măcar ale tinereții. Nu-ți vor rămîne ca deliciu decît nesigurele visuri dintre lumi, între orele 5 și 6. Vei fi și mai adînc rătăcit printre medii acvatice. Va trece o vreme pînă vei înțelege că aceasta este, de fapt, definiția vieții. Că vei accepta ce deja a trecut și nu mai poți întoarce. Lucruri atît de mărunte precum grija pe care ți-o poartă infinitatea mamei, dulceața uneori grețoasă a iubirii, nobila prelungire a prieteniei, atît de dezamăgitoare, în ultimă consecință, încă înainte de-a se manifesta! Toate acestea vor suporta reforma distanțării și a pierderii definitive. Numai ceva permanent este capabil să-ți miște regretul, pentru că-i palpezi fără ezitare inconsistența. Gustul acelor mîncăruri.