Știa că iubita lui nu mai avea mult de trăit. A fost inventat un chin mai mare în dezechilibrul celor cunoscute și al celorlalte? Măcar dacă n-ai ști! De ce caută omul să afle cît mai multe? Chiar dacă află, îi va ajuta? Disputa se duce și în acest punct. Nu, își caută doar pricină de mai multă suferință! O, cît de bune sunt uitarea și nepăsarea, insolvența și neființa! Stai în magma necreată și nu cunoști decepția, indiferent cine-ți sunt părinții, locurile natale, țintele milei de care dispui. Suferi pentru că exiști, dar și pentru că gîndești! Măcar dacă ai avea abilitatea s-o faci pînă la capăt! Gîndești într-un țarc căruia nu-i întrezărești gardul, înconjurat de confuzii și aproximări.  
Blestemul scriitorilor este ușurătatea cu care fabrică povești credibile, acoperite de amănunte realiste pe structura unor clădiri logice. Trebuie să știi, pentru că are încredere în forțele lui, în blestemul lui. Ea moare, dar încă trăiește. Din odaia în care se află, și-o imaginează nemișcată în camera de sus, ca un copil rămas în urmă, pe vecie prins în cumințenia clipei care nu mai trece. Imagini fabricate îi arată neputința, nevinovăția și tăcerea. Ar trebui să te simți eliberat de orice obligație, căci nu mai contează nimic, dar fiecare amintire este un testament necruțător, căci asta s-a urmărit și n-ai reușit să împlinești. Dar ea încă n-a murit. O mai poți găsi în patul ei, cu privirea spre ușă. Nu poți s-o vizitezi, pentru că-ți va vedea ochii în lacrimi și ar îndurera-o în acele clipe. Știe cît de mult te vei zvîrcoli, cît te va îndurera singurătatea populată cu cioburi de oglindă în care i se reflectă aripile.

Și animalele sunt mîhnite cînd le moare cineva. Privirea lor se întunecă de un norișor nestrăbătut, se uită nedumerite în jur, scapă un scîncet și nu rîd cîte o zi întreagă. Unde te-ai dus? Cum ai putut să mori cînd știai că eu mai trăiesc? Dar ea încă n-a închis ochii. Poate să ia săptămîni sau chiar luni. Toate sunt numărate și se isprăvesc exact cînd sunt menite s-o facă. Va trăi atît cît să te cureți de durere. Vei ajunge la saturație și plînsul tău se va solidifica. Ochii ți se vor bulbuca de calupuri de apă. Vei muri înaintea ei, în chihlimbarul unei suferințe pentru care n-ai fost pregătit.

Nu este asta singura ta consolare și salvare? Ani de zile ai umblat după himera plecării simultane, dar nu creadeai cu adevărat în ea. Nici nu se putea altfel. Supraviețuirea este un chin amplificat. Ce-ți va aduce viața ca să nu renunți cu sprinteneală? Ce-i leagă pe alții – și le dă putere – este că nu au trecut prin experiența inadecvării. Locul meu într-o lume în care nu este și ea a devenit o lugubră aberație filozofică.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro