Există opinii potrivit cărora întunericul ascunde cîteva rosturi de căpătîi, cel mai apreciabil fiind prilejul de-a-nlesni răului să se redreseze-n lume. Dintre toate, se pare că magiștrii războiului sunt cei mai îndatorați de această conjunctură de caracteristici. Lumea nu putea fi construită fără echilibrul nocturn, dar Creația, mă refer la fața ei umană, făcuse înțelegerea să nu scape nici o speculație de pe deal. Nu numai că n-a fost capabilă, dar unii au și profitat. Nu o dată – de zeci, de sute, de mii, de zeci de mii de ori. Dacă oamenii au făcut un exces de care vor da cu adevărat socoteală, este pentru că au organizat prea multe războaie.

Scena este un sat la o seamă de kilometri de Kiev. Un sat încă nedesprins de convingerea lumii că poate atinge serenitatea cerului în lipsa furtunii. Cîțiva nori obstrucționează cu intermitență măreția stelelor. Doi cîini tolăniți în prispă, o mînă de găini picotind în magazie, mirosul de grîne rostuite-n hambar, o pisică umblă de colo-colo, în timp ce Vasîli soarbe cu ardoare din păhărelul de vodcă, după o zi ca oricare alta. O zi ca acum un an, ca acum zece ori o sută, o zi culeasă din istoria de milenii a omului de glie, născut sdau emigrat de la oraș. Toate acestea erau atît de vechi, încît căpătaseră patina neclintirii. Nici nu-ți trecea prin cap că ar fi putut să le smintească cineva rostul.

Oho, omule, cîte-ți mai sunt date să vezi! Minunile și suferința nu s-au oprit la Calvar! O, nu! Nici Calvarul nu și-a luat o pauză! Uite, vezi tu flacăra ceea sfîșiind o pîrtie printre nori? Crezi că e un meteorit însetat de unirea cu Pămîntul? Te îngrijorezi că admiri prăbușirea unui satelit din miile cu care ne-am înconjurat doar ca să justificăm bugetele militare? Te-ar bate gîndul să crezi că e steaua care anunță venirea Mîntuitorului? O, ce bine-ar fi, ce bine-ar fi! Este o rachetă balistică cu rază medie de acțiune, urmată de alta, și de alta, și de alta în inima nopții ucrainene. Urgia este încă departe, bubuiturile se aud cu întîrziere, ca și cum coloana sonoră nu fusese încă reglată de inginerii de sunet. Doar un registru fără melodie, ceva de o mefiență alarmantă, întemeiată doar pe zguduitura solului, și ea destul de fadă. În inima lui Vasîli, războiul încă era un zvon. Nu fusese competent intoxicat de emisiunile de știri, pentru că nu deținea dorința privitului la emisiunile televizate, pe la crîșmă nu dădea așa des, ca să afle ce bîrfe mai unelteau prietenii de pahar, și, în general, politica internațională, de amenințări, scandaluri și minciuni, nu-l interesa defel. O bună ocazie de-a reitera că realitatea nu este întotdeauna cîrpită pe tiparul minții care-o percepe. Ca agricultor, grija îi era abătută spre starea vremii, pe condiția ploilor și a răzvrătirilor climaterice, pe amenințarea dăunătorilor agricoli. Alt gen de lăcuste se năpusteau acum către glia fără apărare, căci pentru demența ființei nu fusese descoperit deocamdată nici un nematocid.

Bubuiturile se precizau tot mai aproape. Ce naiba! Se frecă la ochi, căci turla bisericii era frîntă de la bază, cu o pledoarie de geamuri plesnite. Casa lui Bodnarenko fu pulverizată ca un glob de Crăciun călcat de-un compresor. Era o destrăbălare de evenimente suprarealiste, chiar dacă nu avea cunoștință de nici un cuvînt din înlănțuire. Un proiectil explodă în grajd, de unde auzi cîteva mugete de animal chinuit. Al doilea lovi reședința din plin. Într-o secundă, din casa lui nu mai rămăsese decît o vastă renunțare materială. Cu soția și copiii înăuntru. Dădu să-și facă loc printre dărîmături și limbi de foc, dar îl încurca zumzetul amețitor din urechi. Găsi un trup carbonizat, care e cu putință să fi fost al Mașei. Iubita lui Mașa, aducea destul de bine! Micul Nicalai trebuie să se fi pitit prin vreun ungher. Cu o bucată de lemn scormoni cîteva molozuri. Micul Nicalai se pitise, într-adevăr, sub un maldăr de carne strivită. Ochiul lui era sticlos ca al păsării împăiate din laboratorul de biologie al școlii, unde avusese loc o ședință cu părinții. Lîngă sobă găsi picioarele Ludmilei. O recunoscu după pîslari. În cadrul ferestrei se rostogolise capul Oksanei.

A stat cîteva clipe în loc, încremenit de șoc, pentru că nu știa dacă să admită realitatea complet dementă care încerca să-l convingă prin simțuri ori să facă un efort supraomenesc pentru a se trezi. Cînd a simțit două lacrimi fierbinți curgîndu-i pe obraji a înțeles unde se afla: în chiar mijlocul pre-iadului fabricat de om, partrea a doua, căci auzise ce se-ntîmplase cu bunicii în timpul invaziei naziste. Zornăitul din urechi a încetat ca prin farmec. Acum era invazia fraților lui. Tăcerea era alarmantă. N-a avut timp să-și contemple prea mult nici gîndurile, nici peisajul și a luat-o la goană spre prima pădure. De acolo veniseră cîndva în civilizație, fugăriți de fiare necruțătoare, de foamete și frig. Amintirea aceea imaginară era un crîmpei de Paradis care-l făcu să scîncească. Pădurea lui dragă! Satul în urmă, familia în nicăieri, nu l-ar fi mirat nici dacă ar fi fost luat de zbor pe deasupra priveliștii bucolice post-moderniste. Rușii, mari creatori!

Nu știa cît trecuse. Își pierduse, probabil, și noțiunea timpului, la un loc cu cea a rațiunii. Tot ce apuca să-și amintească era insuflarea sentimentului că trebuia, într-un fel, să răzbune ceea ce se petrecuse sub ochii lui și că, deocamdată, trebuia să scape. Terorizat de limpezimea înțelesului, refuza să contemple imaginile în pixida precisă a cuvintelor. Vagul îi făcea bine și încerca să ocolească a privi orice adevăr în ochi. Măcar nu va mai trebui să dea de mîncare la vaci! Și nici să sape pămîntul. Îl săpaseră obuzurile morții, pregătind straturile pentru germinație și recoltă. Ce ajutor își găsise! O nouă fază a agriculturii triumfătoare! Cu ajutorul artileriei, ari tarlale imense în cîteva clipe! Mai mult: o schijă sau un bolovan va lovi cu siguranță ceva, ceea ce-ar prilejui să fie uciși o seamă de dăunători! O, dacă s-ar trece la bombardarea cu rachete nucleare, nici n-ar mai fi nevoie de insecticide și pesticide! Alimentația cetățeanului va deveni mai nevătămătoare de la zi la zi, recolta, sporit de mănoasă, pe cît de inutilă! Eliminată va fi și plata lucrătorilor, care va trece la Ministerul Apărării. Ca experiment, rușii ne ajută acum din prietenie, fără retribuție, din pură curiozitate științifică! Savanți în slujba poporului, a binelui, a progresului.

Vasîli era curios cum vor reacționa masele largi și conducătorii statelor de peste hotare. Nu s-ar mira să audă cîrteală exact de la occidentali, atît de avîntați în evoluția științifică și umană! Doar marele popor chinez ar ști să aprecieze în adevărata perspectivă a propășirii clasei muncitoare, înfrățite cu agricultorii și militarii. Marele popor chinez alături de marele popor rus, buni să-și hăicuiască proprii cetățeni care nu-nțeleg și se opun binelui general. În liziera pădurii, Vasîli întrezărește doi lupi. Par a fi la fel de speriați ca și el. Loviturile au trezit un creier de rezervă în el: știe că nu-l vor ataca. Doar omului îi este rezervată afacerea.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro