În comunitatea în care am trăit ani buni, seara zilei de miercuri reprezenta cea
mai curată parte a săptămînii, pentru că dimineața era ridicat gunoiul din toată zona,
lăsînd în urmă o impecabilă curățenie, care începea să decadă pînă la ridicarea
următoare, într-un ciclu care ne făcea mîndri de viață, iar după orele cinci ale după-
amiezii gospodinele treceau la programul recurent de spălare a rufelor, ceea ce făcea
ca atmosfera să se încarce de aromele fabuloase ale detergenților. La o seamă de
kilometri mai departe, cîțiva albi grași linșau un negru cu paturi de armă autohtonă
(Make America Great Again), în vecinătatea imediată în care cîțiva negri costelivi
omorau un obez în bîte și lanțuri (Made in China). Nu departe, o mulțime de negri și
albi, uniți de un ideal comun, se afla în cursul unui viol asupra unei femei de origine
indiană. Creuzetul american nu este doar o găselniță a sociologilor și politicienilor:
funcționează cu o complexă și precisă virilitate.
Apoi toată lumea, mai bine zis cei care erau în stare să facă deplasarea, mergea
la mall, fie pentru a se îndopa cu savuroasele lături ale mîncărurilor rapide, fie pentru a
urmări o obscenitate de film artistic ori pentru a șterpeli cîteva nimicuri din sutele de
magazinuțe inutile păzite de gardieni care n-aveau voie să ia nici o măsură în caz de
ceva, decît, cu putință, fotografii cu discreție. Pe drum, puteau fi contemplate stații de
benzină cuprinse de flăcări zvăpăiate, consecință a celei mai de preț distracții multi-
rasiale: aruncatul sticlei Molotov, cu propulsie musculară externă, o disciplină care, se
spune, va fi introdusă în cadrul viitoarelor jocuri olimpice de vară, după alegeri și
pandemic.
Teoria este simplă și directă: dacă nu poți să ai o națiune în stare ideală, în care
elementele să se îmbine pe seama unor trăsături de calitate pozitivă, e bună și una în
care concordia este realizată prin acțiuni mai puțin umanitare. Amănuntele nu vor fi
capabile să strice buna dispoziție generală. Atîta timp cît este păstrat un echilibru și
lucrurile n-o iau la vale, toată lumea, în frunte cu politicienii, care ne conduc, cu
organele de ordine, care ne supraveghează și, nu în ultimul rînd, masele largi de

cetățeni ai nimicului, care trebuie să-și găsească activități auxiliare, ca să nu
înnebunească din pricina grijilor mărunte ale zilei, nu e nimic de reproșat. La toate
acestea se adaugă truda neprecupețită a mediilor de informare, care se zbat fără-
ncetare să-mpacheteze toate aceste știri în hîrtie lucitoare, cu steluțe și dungulițe, căci,
dacă societatea se comportă atît de cumpătat, patriotismul este o onoare pe care n-o
pot depăși decît banii (fie ei și obținuți din furtișag)!
Uneori mă gîndesc cu nostalgie la acele locuri, obiceiuri și vremi. Din cîte aud –
cu rezerva că presa mai dă și pe-alături -, echilibrul e încă păstrat, chiar dacă valorile
populației au scăzut numeric în cataloagele demografice. Toate elementele implicate își
dau silința să nu scape situația de sub control, moment în care ar trebui să intervină
armata, cu ordin de-a restabili armonia, chiar dacă pentru asta ar fi necesară
deschiderea focului asupra civililor care se păruiesc și provoacă panică prin vitrine și pe
trecere de pietoni.
Privind retrospectiv, părinții fondatori ai acestui experiment ar avea toate
motivele să se uite cruciș. Poate n-a ieșit totul așa cum prevăzuseră, sigilîndu-și
opțiunile cu sînge de om, dar, pentru mulți ani, lucrurile au mers, cel puțin în aparență,
doar rău. Statele Unite s-au aflat în avangarda lumii de peste două sute de ani, și la
bine, și la război. Dacă principiul se susține, nu peste mult și restul țărilor civilizate va
păși cu pompă prin aceleași atrocități de bunăstare și comunități străbătute de
îmbătătorul parfum al detergenților, sfîșiat, pe ici, pe colo, de răgetele urmașilor lui
Darwin.

Gerul e vînăt-purpuriu, pietrele amorțesc bolborosind sub anesteziile vîntului.
Casele gem sub munți de omăt, pocnesc pe la încheieturi blocuri de beton ca un
reumatic în criză directă. Un număr însemnat de pisici înghețate pe garduri și-n porți
desemnează vizuinile complet ocolite de căldură. Ar intra în orice casă, dacă l-ar invita
cineva, chiar și una neîncălzită, măcar pentru sațiul comunicării cu o altă ființă de jos.
Vizavi de culcușul său, pe malul drept al Bahluiului, de două zile pare a avea un vecin.

N-are încredere că pîrîul a-nghețat definitiv, așa că nu s-a aventurat în linie dreaptă.
Apa rece l-ar ucide în cîteva minute. Un firișor de fum indică existența focului și,
consecvent, a căldurii. A strigat de pe celălalt povîrniș. Un bărbos înalt i-a făcut din
mînă. A dus binoclul la ochi. S-a frecat pe frunte și s-a mai uitat o dată.
Al naibii să fiu dacă ăla nu e Monciu! S-a cotrobăit prin bunuri, a înșfăcat o sticlă
de vodcă păstrată pentru asemenea ocazii sau doar liberul chef, libertatea totală
prevedea și astfel de chilipiruri, a ieșit pe mal și a traversat podul. A coborît, atent să nu
alunece spre albie. Bărbatul rînjea nedumerit și prietenos, dar nu era Monciu. S-a ferit
să ascundă sticla, acum, că era prea tîrziu, așa că a pus-o la bătaie.
Credeam că ești altcineva! Un vechi prieten de la mare departare. Care e numele
tău?
Victor!
Eu sunt Ronim.
Ronim Mlădiniu.
De unde știi cum mă numesc?
Ești celebru. Un nebun care calcă pe urmele lui Cezar Mititelu. Lucrez pentru
ziarul Libertatea stranie.
Ai venit aici fără a fi constrîns?
Nimeni nu e constrîns, pe așa o vreme. Am auzit că există un adăpost pentru
oamenii străzii.
Eu nu sunt un om al străzii.
Cu tot respectul, ce ești?
Am fost la un pas să ajung cetățean de onoare al municipiului. Mi-a lipsit un vot.
Între timp, cel care a votat împotrivă a murit, dar ședința nu s-a mai reluat, deși s-au
scurs doi ani de atunci. Oricum, orice titlu m-ar face părtaș la dezastru.
Dezastrul că ninge?
Că un om ca mine, orice om, este nevoit să se aciuieze sub un pod pe o
asemenea vreme, cînd pisicile mor pe garduri.
Te-a pus cineva?
Nu, dar faptul că există cetățeni care se încăpățînează a găsi cu cale spune
multe. Nu mai am pe nimeni, trăiesc în mijlocul unui popor ostil prin lipsă de

sensibilitate, cîinii hăitași par mai cu decență în comparație cu lupii care-au ajuns să
populeze marile orașe.
Vorbești metaforic?
Metafora e o convenție. Prin repetiție, își pierde rafinamentul, dar și substanța.
Omul nu mai e om decît metaforic vorbind.
Vorbești ca un filozof de pod.
Nici nu pretind a fi altceva. Vara sunt gînditor de parc, toamna devin poet de
uscător. Primăvara este singurul anotimp în care simt nevoia să mă primenesc, intru în
apă și mă spăl în fiecare zi. Devin alt om, dar îmi pierd mult din libertate.
Libertatea de a fi murdar.
Libertatea de a fi curat cînd vrei, nu cînd ești constrîns. E o mare diferență.
Dacă toți oamenii ar proceda ca tine, unde s-ar junge?
Am fi mai murdari, e adevărat, dar mai fericiți, mai liberi, mai calmi și mai
detașați.
Îți mai dorești ceva de la viață?
Să o mai putem numi astfel fără forțarea unui abuz de limbaj.
N-ar mai munci nimeni!
Nici așa nu muncesc mulți! Și, dacă o fac, la ce? Ca să se îmbogățească o serie
de pleșcari? N-ar fi mai bine ca toți să fim săraci, dar curați? Cu suflet nealterat...
Vorbești ca foștii comuniști!
Comuniștii nu se mulțumeau cu administrarea unui pod. Știi vreunul?
Nu, dar ei propovăduiau sărăcia generală, burdujiți în palatele celor pe care-i
hăituiseră.
Vezi că mă burdujesc? E o diferență majoră.
Prin spectacolul pe care-l joci, crezi că mai poți influența pe cineva? La ora asta,
crezi că mai sunt cu putință modificări majore, redresări, mutații?
Să ne așteptăm moartea în cumpătare și decență. Dacă Dumnezeu va înlocui
omenirea cu o altă rasă, n-ar fi frumos să lăsăm cît mai curat în urmă?
Ce preconizezi?
Să aflu cît de detestabilă este arma sinuciderii în lupta de stradă.
Cezar Mititelu s-a spînzurat.

Practic, am aflat înaintea lui Monciu...
Te așteptai să-l vezi venind?
Frumos vers. Știi, din cauza lui Coșbuc am părăsit studiile de filologie, în urma
disputei cu un profesor constipat. Că n-aș fi putut ajunge scriitor fără a-i cunoaște
opera. I-am replicat că nici Faulkner nu-l citise pe Coșbuc de-a fir-a-păr. N-a avut
replică. Dar, pentru un scriitor român, nu exclud să fi avut, măcar parțial, dreptate. Te
rog să nu bagi nimic din prostiile astea în articolul pe care parcă văd că te simți obligat
să-l înșiri, măcar ca să-ți justifici diurna!
Ceva tot trebuie să scriu...
Am să-ți ofer niște pagini de jurnal din perspectiva asta inedită.
Ești kafkian, becketian ori ionescian?
Nimic din cele de mai sus! Mai degrabă un Oblomov înghețat în proiectul naturii,
așteptînd un semn de milă dumnezeiască. Înțelege ce vrei, redă ce poți!
Am să redau ce-mi amintesc, deoarece reportofonul a înghețat și el în proces. Iar
eu, după sticla asta de vodcă, nu știu ce mare rahat îmi voi aminti!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro