Vă mulțumesc! Nimic nu poate înlocui pierderea unei vieți atît de fragede și, pe deasupra, nimeni n-o poate explica. Mai mult: cînd ești lovit cu alte zaruri ale mizeriei, orice izbitură te clatină pînă la limita neredresării. Sunt obișnuit să zac sub un prag de nesimțire anesteziată o bucată de timp, pînă structurile psihicului vor procesa întreaga nenorocire. Am trecut prin aceeași situație cu prilejul tuturor morților pe care i-am avut de confirmat. Mă aștept să fiu atacat în orice clipă, chiar dacă n-am avut prea multe momente în jurul cărora să ridic puncte de zbătută disperare. Dar mă aștept.
Vă putem fi de folos cu ceva?
Lepădați, vă rog, această retorică de condescendență care-mi dă tîrcoale ca o haită de lupi știind, în străfundul lor, că pornirea naturală îi va determina să mă atace, mai devreme sau mai tîrziu. O dată pentru totdeauna, nu-mi puteți fi de folos cu nimic!
Probabil că nu vă imaginați ce suntem capabili să facem! Un apartament senzațional pe Copou, o mașină superbă și ieftină de la licitație, un post în fruntea unei edituri sau publicații, o funcție într-o ambasadă civilizată, o moșie la țară, călătorii abundente peste hotare. Sau toate acestea la un loc. O viață împlinită. Practic, cu ajutorul nostru ați putea concepe debutul unei noi existențe! Nu ne-ar costa nimic, n-ar fi prejudiciat nici un cetățean al patriei. Acestea sunt bunuri fără stăpîn.
Averile cu care vă corupeți viitorii colaboratori!
Nici vorbă! Dacă ar exista prezumtivi colaboratori care să merite un asemenea efort, am fi devenit demult instituția pe care o visează pînă și dușmanii noștri.
Mai aveți dușmani?
E o exprimare stilistică. Nu mai avem. Toți au înțeles că anumite rele sunt mai bune decît absența lor. Chiar și cei care, din virtutea inerției, continuă să ne ponegrească. Noi înșine am ajuns la concluzia că nu mai e nimic de făcut.
Și totuși, relația noastră bate pasul pe loc. Se pare că nu avem nici o șansă de-a ieși din acest șah etern și că nu vom fi în stare s-o facem niciodată. Să fie aceasta pecetea sub care se va așeza România?
În lipsa alteia, nici nu mai contează unde ne așezăm.
Refuz să concep.
Ieșiți pe stradă! Intrați de vorbă cu oamenii simpli, cei care întregesc majoritatea, dar simțiți-vă bucuros să vă împărtășiți și din înțelepciunea elitelor. Apoi deplasați-vă la sat. Practic, de sondarea proletariatului și a țărănimii s-a ocupat Monciu-Sudinski; nu v- a rămas să forați decît vîrful inteligenței pentru întregirea tabloului. Începeți cu foștii colegi de la Universitate ai Colonelului. Vorbim după aceea. Dar vă spun de pe acum: nu ceea ce este normal ori rațional, de bun-simț sau decent va prevala în sînul unei adunări, ci apucăturile cele mai eficiente în vederea parvenirii și acaparării maxime. Nu judecați o persoană după ce-i place sau nu, ci după modul de-a-și însuși posesiuni, nu întotdeauna conștient și diurn.
Poate că voi face exact ce-mi sugerați!
**
Nu cred că mă mai țineți aminte, sunt fratele mai mic al lui Vlădia Mlădiniu.
Ronim, n-aș fi putut să te uit nici dacă mi-aș fi propus, căci Vlădia era atît de mîndru de tine, de acțiunile tale, apoi de ce-ai reușit peste Ocean, de cărțile pe care le- ai citit și de cele pe care le-ai scris, de rapoartele despre starea națiunii, despre complexa ta personalitate, mă bucur să te revăd! Un cadou surprinzător pentru ziua mea de naștere. Ce faci? Pe unde mai ești? Cu ce te mai ocupi? A, da, că bou mai sunt! Condoleanțe pentru pierderea mamei!
Mă măguliți!
Spune-mi Anton!
Mulțumesc pentru condoleanțe. Din păcate, acum o săptămînă, mi-a murit o bună prietenă, singura pe care o aveam. Dacă moartea mamei era previzibilă și chiar dezirabilă, cea a unei fete de 28 de ani mă aștept să mă zguduie puternic în clipa în care voi realiza grozăvia. În ordine: de făcut, nu fac mare lucru, lucrez ca paznic de noapte la un atelier de reparat autoturisme, parțial m-am repatriat și, probabil, nu mai aștept nimic, decît o stingere lină sau, dimpotrivă, una luminoasă.
Sunt disjunctive?
Am ajuns șeful catedrei și vice-rector, am patru copii, toți căsătoriți cu doctorat, mi-am pierdut soția prin divorț și mi-am recîștigat liniștea, călătoresc mult, mi-am ridicat o vilă la Breazu, ca-n povești, sunt cel mai publicat istoric din revistele de specialitate, voi fi numit membru corespondent al Academiei peste două săptămîni, nu mă pot plînge. A, conduc un Mercedes S550, ca mitropolitul.
Succes pe toată linia! Mă uit la tine ca-ntr-o oglindă răsturnată. Felicitări! Pentru viața pe care ai ales-o, nici un reproș...
O spui de parcă alegerea n-ar fi fost chiar așa de potrivită.
Nu, o spun de parcă în valori absolute ai mers pe un drum de care alții se feresc. Toate acestea vor trece, dacă nu pînă la soroc, atunci odată cu instaurarea morții. E ca și cum ai ales să-ți închei aventura la, să spunem, 83 de ani. Încă un sfert de secol și nu mai ai nimic.
Ce-aș putea?
Dacă nu atingerea vieții eterne, măcar cea prelungită a patriei. Du-te într-o zi de septembrie să vizitezi Văratecul și încearcă să străbați cu pasul povîrnișul care urcă pe lîngă Pădurea de argint și Codrii de aramă la ceas de seară. Înfioară-te la auzul tălăngilor de la gîtul vacilor care se întorc mugind de la păscut, psalmodie dublată de ecoul clopotelor de la mînăstire. Fă un popas de noapte și a doua zi mergi pe drumul de pădure spre Agapia, aflată la 6 kilometri. Acolo, în acea arie a irealului magic, dacă ai noroc, vei da de dumnezeire. Mai întîi sub forma unui scîncet de cerb, cor de păsări, pocnet de crengi călcate de urs, apoi orice fel de apariție umană. Trebuie să fii atent la tonul vocii. Dacă vei reuși să-ți atîrni sufletul de acea reprezentanță celestă, vei înțelege că toată averea de care te bucuri, respectabilă într-o lume a lumii, s-a transformat în ceva mai înalt și mai durabil.
Nu mă așteptam ca o persoană care a trăit 25 de ani în inima bastionului american, unde cea mai mare virtute a omului este bogăția materială, va veni să-mi facă apologia înapoierii noastre rurale de veacuri.
Depărtarea te ajută să vezi ce e important. Aș putea la fel de bine să-ți recomand o plimbare prin cartierele vechi ale Bucureștiului interbelic, dar nu mai există, sau o conversație cu marii noștri poeți, dacă n-ar fi murit pînă la unul. A rămas doar acel loc, fii fericit că există și că ai auzit de el. Doar la două ore distanță.
Nu mă interesează o excursie printre dealuri răpănoase. Și apoi, eu nici nu cred. Nu mă pot lepăda de o viață științifică pentru a cădea în eresuri și băbisme cînd mă apropii de vîrsta senectuții și a înțelepciunii maxime.
Te apropii de vîrsta morții eterne, unde vei merge cu mîinile goale și sufletul răstignit.
Lasă prostiile.
Cît despre înțelepciunea maximă...
La revedere! Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro