Unul ca mine, pentru că s-a cărăbănit în surghiunul american, își petrece mai tot timpul liber cu gîndul la ceremoniile tinereții de odinioară, sub influența impresiei că desprinderea s-ar rezuma la o rigoare geografică și că refacerea călătoriei ar redresa, în același timp, toate componentele pierdute-n procesul pribegiei.

Altceva decît să repar această fixație, însă, îmi muncește interesul: dacă eu, plecat la zeci de mii de kilometri, stau și-mi potrivesc gîndul la amintiri din trecutul de-atunci, asociat cu pierderea reperelor concrete, la ce visează cei care-au rămas pe loc, care au asistat la o macerare mult mai lentă? Dacă nu mi-aș fi părăsit orașul și țara, cum mi-aș fi petrecut clipele tîrzii de reverie, la ce comparații și asocieri m-aș fi pretat? Probabil că aș fi tînjit cu destulă ferocitate după peripețiile lumii occidentale, însărcinat cu închipuiri fără prea multe legături cu realitatea.

Practic, aș fi deformat cu aripa imaginației trei sferturi de lume, dorindu-mi oferte care nu existau, regretînd neîmplinirea zecilor de realizări care m-ar fi așteptat, bodogănind uriașa ratare a ființei ce-aș fi fost. Ce altceva mi se întîmplă acum, cînd depăn aduceri aminte pe care le proiectez în ajustarea emoțiilor care-mi servesc ca paravan de contrast?

Legăturile de prietenie mai curate decît au fost, acțiunile cu tentă culturală mai importante decît le vedeam atunci, orice eveniment al vieții de o grandoare care să se preteze la un sens mai nobil, superior și demn. Nu este o exagerare să presupun că în lumea din care am avut grijă să nu fac parte îmi permit să creez o personalitate mai bună decît aș fi putut vreodată să fiu. Fuga în hățurile fanteziei ascunde ceva ce-a fost și scoate la lumină trăsături care n-au existat.

Nostalgia deformează viața pe care-am avut-o, îmi dă un avînt prin care scap de mizerabilitatea rezultată și mă rătăcește-n hățișurile unei vinovății cu care nu m-aș putea confrunta fără consecințe psihice majore. Orice creație, orice vers, orice imagine frauduloasă încearcă să mă smulgă din rigorile contractului cu o existență neplăcută. Să-mi fie mai bine în schizofrenia superficială a părerilor atît de flexibile. Din păcate, nu depăn aici cazul izolat al unui excentric, ci trăsătura universală a categoriei.

Nu căutăm cu ardoare un adevăr pe care avem prejudecata că l-am pierdut, chiar ne prinde mai bine că nu poate sta mărturie zborurilor noastre eșuate de mărire și eroism. Nu iscă nici o nedumerire ilogică realitatea că nimeni nu mai tinde să citească. Căci nici biografiile nu sunt atrăgătoare, exceptînd dauna unei mîini de neînțeleși cu grave dereglări.

Nu vom afla cu nici un chip ce se întîmplă cu noi, ce suntem, ce n-am fost, cu ce hotărîre ne îndreptăm spre ținta pe care n-o vom înțelege niciodată, indiferent cît de clarvăzători ne-am strădui să ajungem. Trecutul nu are valabilitate decît în măsura în care ajută deciziilor intuitive ale prezentului, iar viitorul este un miraj care ne aparține, în cel mai bun caz, cel mult de la o zi la alta. Viața nu este altceva decît străbaterea amuzată a unui labirint de oglinzi deformatoare, care-ți asigură interesul continuării și satisfacția iluziei.

Indiferent de regimul teoriilor, în ciuda oricărui îndemn rațional, m-am întors. La timp ca să mai pierd niște prieteni, ca să mai fiu decepționat de o latură a vieții, ca să mai decad un strop, să fiu și mai scîrbit, măcinat de frustrări, lovit... Da, da, ce-am căutat? Știu! Nu e vina nimănui, nici măcar a mea. Dacă mai rămîne un colț de mizerie pe care viața o programase s-o înghiți, va găsi posibilități să te facă să n-ai încotro! Sunt de acord cu principiul că, dacă-ți dorești purificarea, suferința este singurul mesager în stare s-o aducă și atîta timp cît mai suferi înseamnă că încă nu ți-ai plătit datoriile făcute la masa păcatului. Altă fantasmă? Nu, prietene, de data asta e adevărat!

Rîndul unor noi concluzii? Am stabilit deja: o concluzie constituie sursa unei noi motivații. Fără El suntem nimic pînă și-n nimicnicie. Maimuțe hoațe care nu și-au găsit drumul spre cușcă. Ultima rejectare a trecerii noastre prin lume. Oriunde te afli, aceeași pace trebuie să porți cu tine, pentru binele tuturor și gloria ce ți-a fost împrumutată. Restul e doar apă tulbure și chinul perpetuu al unei oarbe suferințe golite de durere.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro