Nu a existat o dezbatere serioasă pe această temă, dar ar fi perfect interesantă să aibă loc. Altfel spus: ce e mai bine? Să mori ceva mai timpuriu, răpus de un accident intempestiv sau de o boală incurabil precipitată, ori să-ți numeri gîndurile de pe jos, senil și dement, în pragul cine știe cărei posibile nenorociri, singur ca un trunchi de copac putred doborît în confuzie imprevizibilă pînă la nebunie și absurd?
Cînd cei din jurul tău au manifestat bunul simț de-a părăsi scena, că au fost împinși ori chemați, tu ce mai cauți acolo? A, da, nu poți să pleci pînă nu ai aprobarea. Dar măcar să te chinuie gîndul că nu mai are nici un rost… Nu să te cramponezi ca o focă de sloiul de gheață pentru a mai prinde o zi, pentru a mai înșfăca o înghițitură, pentru a mai consuma o lehăială televizată ori o ceartă în vecini, ci disperarea zdrobirii de asfalt, casa făcută scrum, soția moartă sub privirile tale! Asta e lașitate, să scapi de momente neplăcute. Nu ar trebui să facă ele parte din sumarul luptei?
*****
De mulți ani nu mai pare să-ți amintești sau să te intereseze ceva din ceea ce te pasiona cîndva. Ce s-a dus s-a dus, inclusiv sau mai ales viața. Copiii tăi, cîți au mai rămas, poate nepoții, pe care nu ți-i amintești în amănunt, ți-au invadat locuința și, în procesul ocupației, ți-au dat să bei un pahar de Muscat de Hamburg, aflînd ei că, pe timpuri, cu ocazia lansării unui semi-poet agronom din județ, ți-a plăcut pînă la întipărirea în memorie. Vinul te-a cuprins în brațele sale perfide și, în loc să-ți inducă euforia la care s-ar fi așteptat toți, îți expune ca la o paradă a modei împăiate aventuri pe care nu le mai știai, pe care erai bucuros să le uiți. Te trezești dintr-o dată singur, înconjurat de străini care-ți pot face rău și chipuri evocate asupra cărora aveai o influență care s-a dus, din diferite motive. Ai fost smuls din somn și aruncat genunii dintre lumi. Ești îngrozit de ce va urma, pentru că nu poate urma ceva bun decît dacă mori.
*****
Ai deja 78 de ani și începi să bați cîmpii. Faptul că ai fost un mare cărturar de talie națională, profesor universitar cu un doctorat strălucit în filozofie, cu o carieră remarcabilă de director de editură, autor de cărți, într-o amară ironie, toate la un loc nu fac decît să adîncească prăpastia comparației cu tine însuți. Faci gafe la tot pasul, devii penibil din orice, canalele logicii se înfundă cu reziduuri de amnezie, colesterol și confuzie, gîndirea nu mai este un instrument al căutării, ci o povară demascatoare și plină de sarcasm involuntar. Ce ți-a fost aliat pînă atunci se transformă în dușman necruțător și nejustificat. Prin moarte, prin suferință pe targă, prin depărtare de universul în care-ai făcut progrese admirabile, toți te-au trădat. Să spunem că, printr-un efort de voință, ajungi să-i înțelegi, pentru că n-aveau de ales, dar la ce-ți ajută priceperea asta? La realizarea groaznicei realități în mijlocul căreia agonizezi fără posibilitatea ieșirii din cadru, prins ca o muscă încă mișcînd în pînza păianjenului gata de festin, ținînd alertă o porțiune minusculă de creier asupra stării vegetative a celorlalte.
*****
În inerția lipsită de recompense spirituale a proceselor musculare și nervoase numite viață, moartea este rareori binevenită, dar în certitudinea timpului amînat, ne permitem adesea să-i deplîngem așteptarea. Nici o altă maimuță n-a suportat de-a lungul mileniilor atîtea versiuni de contradicție ca ființa umană. Este posibil ca acest fenomen să fie concluzia unei nașteri duale: animal păros și sălbatic, pe de o parte, extras din moluștele supei oceance - zeu suprem, care ne-a îmbunătățit performanța, de cealaltă. Această prezumpție ar explica o sumedenie de neclarități și conflicte nejustificate. În lipsa originii, uneori este bună pentru exprimarea traseului și concluzia. Cu riscul erorilor de amănunt…
*****
Nu ne-a învățat nimeni să facem rău. Nu așa vei găsi profesorii de ticăloșie, nesimțire, stupiditate pentru a-i trage la răspundere pentru lumea în care ne-nvîrtim. E de ajuns să nu controlezi tendințele la timp și situația duce la o provocare “naturală”, care, în condiții normale, ar cunoaște o altă dispoziție. Orice mugur de nepotrivire trebuie corectat în clipa manifestării, chiar dacă nici o consecință nu este previzibilă pe moment. Poate apărea la analiză doar clipa unei nepăsări datorate comodității, dacă n-ar fi parte a unui plan elaborat și pus în acțiune cu migală, în citirea rezultatelor generale. Nu, n-am învățat pe nimeni să fie violent, dar copiii asta au văzut, nici o altă exercitare. Ce lipsește aproape cu desăvîrșire tatălui contemporan este responsabilitatea transmiterii mai departe a relelor apucături. Se hrănesc ca porcii, beau ca porcii, umblă după femei ca porcii, stau murdari ca porcii, vorbesc ca porcii, gîndesc ca porcii – cum s-ar aștepta să fie copiii lor? Da, în linii succinte, copiii sunt o combinație a trăsăturilor tatălui cu ale mamei și caracteristicile genetice se împart aproximativ egal. Un copil cu specific de înger, care se dezvoltă sub același acoperiș cu un porc precum cel înainte descris, va intra de timpuriu în conflict cu lumea. Cu lumea tatălui, alcătuită preponderent din porci asemenea, căci nici el n-a apărut din neant și a trebuit să se raporteze la adaptare. Conflictul va fi permanent și nemilos. Pentru a scăpa de el, copilul nu are decît cîteva posibilități: să fugă de-acasă, să-și strîngă tatăl de gît sau să devină ca el. Cel mai adesea alege ultima variantă.
*****
Controlul genetic nu este ușor de mînuit. Uneori, nici comportarea, dar aceasta merită strădania temperării. Tatăl trebuie să fie răspunzător de mulțimea defectelor pe care le multiplică prin progenituri. Cunosc cazul unui om care acum a devenit desăvîrșit, după ce a avut o tinerețe plină de erori și excese. El a reușit să treacă de lumina semaforului, în ultima clipă, dar cei din spatele lui, copiii pe care i-a crescut la umbra modelului propriu, cară și acum în spinare poverile moștenite. E o fină diferențiere între binele voit și răul scăpat, dar cu putință să fi fost combătut la vremea potrivită. Cînd fiul lui Charles Manson, odiosul ucigaș, a aflat cine este, de fapt, tatăl său, pe care nu l-a cunoscut pe viu, a crezut că înnebunește, căci își închipuia că oricînd ar fi cu putință să înflorească în el măcar una din odioasele apucături paterne. Ca să se convingă de imposibilitatea scenariului, i-a făcut o vizită la închisoare. Nu s-a putut identifica nici măcar în treacăt cu celebrul său genitor, dar a ieșit îngrozit de acolo.
Dacă adaptarea la mediu nu este o regresie logică, de ce, pînă acum, n-a lucrat decît într-o direcție considerată rea, multiplicînd lumea? Cînd vom reușit să creăm medii din mijlocul cărora să apară numai oameni buni, pentru că n-au cunoscut nimic altceva, în afara azilului psihiatric sub anestezie și al unei mănăstiri înconjurate de munți și lupi?
Liviu Cangeopol
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Cînd cei din jurul tău au manifestat bunul simț de-a părăsi scena, că au fost împinși ori chemați, tu ce mai cauți acolo? A, da, nu poți să pleci pînă nu ai aprobarea. Dar măcar să te chinuie gîndul că nu mai are nici un rost… Nu să te cramponezi ca o focă de sloiul de gheață pentru a mai prinde o zi, pentru a mai înșfăca o înghițitură, pentru a mai consuma o lehăială televizată ori o ceartă în vecini, ci disperarea zdrobirii de asfalt, casa făcută scrum, soția moartă sub privirile tale! Asta e lașitate, să scapi de momente neplăcute. Nu ar trebui să facă ele parte din sumarul luptei?
*****
De mulți ani nu mai pare să-ți amintești sau să te intereseze ceva din ceea ce te pasiona cîndva. Ce s-a dus s-a dus, inclusiv sau mai ales viața. Copiii tăi, cîți au mai rămas, poate nepoții, pe care nu ți-i amintești în amănunt, ți-au invadat locuința și, în procesul ocupației, ți-au dat să bei un pahar de Muscat de Hamburg, aflînd ei că, pe timpuri, cu ocazia lansării unui semi-poet agronom din județ, ți-a plăcut pînă la întipărirea în memorie. Vinul te-a cuprins în brațele sale perfide și, în loc să-ți inducă euforia la care s-ar fi așteptat toți, îți expune ca la o paradă a modei împăiate aventuri pe care nu le mai știai, pe care erai bucuros să le uiți. Te trezești dintr-o dată singur, înconjurat de străini care-ți pot face rău și chipuri evocate asupra cărora aveai o influență care s-a dus, din diferite motive. Ai fost smuls din somn și aruncat genunii dintre lumi. Ești îngrozit de ce va urma, pentru că nu poate urma ceva bun decît dacă mori.
*****
Ai deja 78 de ani și începi să bați cîmpii. Faptul că ai fost un mare cărturar de talie națională, profesor universitar cu un doctorat strălucit în filozofie, cu o carieră remarcabilă de director de editură, autor de cărți, într-o amară ironie, toate la un loc nu fac decît să adîncească prăpastia comparației cu tine însuți. Faci gafe la tot pasul, devii penibil din orice, canalele logicii se înfundă cu reziduuri de amnezie, colesterol și confuzie, gîndirea nu mai este un instrument al căutării, ci o povară demascatoare și plină de sarcasm involuntar. Ce ți-a fost aliat pînă atunci se transformă în dușman necruțător și nejustificat. Prin moarte, prin suferință pe targă, prin depărtare de universul în care-ai făcut progrese admirabile, toți te-au trădat. Să spunem că, printr-un efort de voință, ajungi să-i înțelegi, pentru că n-aveau de ales, dar la ce-ți ajută priceperea asta? La realizarea groaznicei realități în mijlocul căreia agonizezi fără posibilitatea ieșirii din cadru, prins ca o muscă încă mișcînd în pînza păianjenului gata de festin, ținînd alertă o porțiune minusculă de creier asupra stării vegetative a celorlalte.
*****
În inerția lipsită de recompense spirituale a proceselor musculare și nervoase numite viață, moartea este rareori binevenită, dar în certitudinea timpului amînat, ne permitem adesea să-i deplîngem așteptarea. Nici o altă maimuță n-a suportat de-a lungul mileniilor atîtea versiuni de contradicție ca ființa umană. Este posibil ca acest fenomen să fie concluzia unei nașteri duale: animal păros și sălbatic, pe de o parte, extras din moluștele supei oceance - zeu suprem, care ne-a îmbunătățit performanța, de cealaltă. Această prezumpție ar explica o sumedenie de neclarități și conflicte nejustificate. În lipsa originii, uneori este bună pentru exprimarea traseului și concluzia. Cu riscul erorilor de amănunt…
*****
Nu ne-a învățat nimeni să facem rău. Nu așa vei găsi profesorii de ticăloșie, nesimțire, stupiditate pentru a-i trage la răspundere pentru lumea în care ne-nvîrtim. E de ajuns să nu controlezi tendințele la timp și situația duce la o provocare “naturală”, care, în condiții normale, ar cunoaște o altă dispoziție. Orice mugur de nepotrivire trebuie corectat în clipa manifestării, chiar dacă nici o consecință nu este previzibilă pe moment. Poate apărea la analiză doar clipa unei nepăsări datorate comodității, dacă n-ar fi parte a unui plan elaborat și pus în acțiune cu migală, în citirea rezultatelor generale. Nu, n-am învățat pe nimeni să fie violent, dar copiii asta au văzut, nici o altă exercitare. Ce lipsește aproape cu desăvîrșire tatălui contemporan este responsabilitatea transmiterii mai departe a relelor apucături. Se hrănesc ca porcii, beau ca porcii, umblă după femei ca porcii, stau murdari ca porcii, vorbesc ca porcii, gîndesc ca porcii – cum s-ar aștepta să fie copiii lor? Da, în linii succinte, copiii sunt o combinație a trăsăturilor tatălui cu ale mamei și caracteristicile genetice se împart aproximativ egal. Un copil cu specific de înger, care se dezvoltă sub același acoperiș cu un porc precum cel înainte descris, va intra de timpuriu în conflict cu lumea. Cu lumea tatălui, alcătuită preponderent din porci asemenea, căci nici el n-a apărut din neant și a trebuit să se raporteze la adaptare. Conflictul va fi permanent și nemilos. Pentru a scăpa de el, copilul nu are decît cîteva posibilități: să fugă de-acasă, să-și strîngă tatăl de gît sau să devină ca el. Cel mai adesea alege ultima variantă.
*****
Controlul genetic nu este ușor de mînuit. Uneori, nici comportarea, dar aceasta merită strădania temperării. Tatăl trebuie să fie răspunzător de mulțimea defectelor pe care le multiplică prin progenituri. Cunosc cazul unui om care acum a devenit desăvîrșit, după ce a avut o tinerețe plină de erori și excese. El a reușit să treacă de lumina semaforului, în ultima clipă, dar cei din spatele lui, copiii pe care i-a crescut la umbra modelului propriu, cară și acum în spinare poverile moștenite. E o fină diferențiere între binele voit și răul scăpat, dar cu putință să fi fost combătut la vremea potrivită. Cînd fiul lui Charles Manson, odiosul ucigaș, a aflat cine este, de fapt, tatăl său, pe care nu l-a cunoscut pe viu, a crezut că înnebunește, căci își închipuia că oricînd ar fi cu putință să înflorească în el măcar una din odioasele apucături paterne. Ca să se convingă de imposibilitatea scenariului, i-a făcut o vizită la închisoare. Nu s-a putut identifica nici măcar în treacăt cu celebrul său genitor, dar a ieșit îngrozit de acolo.
Dacă adaptarea la mediu nu este o regresie logică, de ce, pînă acum, n-a lucrat decît într-o direcție considerată rea, multiplicînd lumea? Cînd vom reușit să creăm medii din mijlocul cărora să apară numai oameni buni, pentru că n-au cunoscut nimic altceva, în afara azilului psihiatric sub anestezie și al unei mănăstiri înconjurate de munți și lupi?
Liviu Cangeopol