Îmi ceri, Iubite,
Să-ţi dăruiesc această noapte,
Când povara teilor îşi odihneşte poemul
Cum sărutul tău pe trupul meu.
Ce maiestos se poartă
Blândul abia răsărit de lună,
În noaptea cucernic înmiresmată!
Să-ţi dăruiesc această noapte,
Când povara teilor îşi odihneşte poemul
Cum sărutul tău pe trupul meu.
Ce maiestos se poartă
Blândul abia răsărit de lună,
În noaptea cucernic înmiresmată!
O, fericită lună mai, tu ce primăveri ai înflorit în pomii trecători ai livezilor mele şi-n teii petrecându-mi
copilăria!
Vino, Drumeţe, cu braţ încărcat de dor,
Şi spune-mi cel mai frumos dintre basme
Cu Aladini, Ilene şi-mbietor nectar ziditor.
Binecuvântată fii, o!, lună a florilor ce-mi dăruieşti ambrozia zeilor la vremea miresmei teilor!
Cum chemarea ta îşi pune gândul
Pe umărul meu.
Tulburător acest miraj divin,
Cu adieri de tei sub luna plină
Şi treceri de mister lumesc
Pe trupul meu!
A fost mai întâi
Tăcerea florilor de tei,
Oglindă înnourată în viforniţa ochilor tăi.
În flacăra lor smerită,
Străvezie, inima-ţi cernită.
Nouri grei
Se prăvăleau prin ceruri,
Cu fericirea vetrei mele,
Într-o zi de miercuri.
Un păianjen grăbit
Zid se-ncumeta să-nchidă
Visu-mi nelămurit.
© 2021 comentator.ro.|Termeni și Conditii