CP. Tehnologia audio-viodeo a schimbat modul de comunicare. Artele digitale, jocurile video, internetul, toate acestea au schimbat lumea tocmai pentru că au ajuns în casa fiecăruia. Cum relaționezi cu ele? Au aceste forme de exprimare vreo influență asupra muzicii tale?
NC. Din păcate, eu consider că este o influență negativă. Pentru că orice lucru pus acolo capătă credibilitate, orice lucru fără valoare. Orice laș, care nu are curajul să te înfrunte, poate să-și dea un nume fals și să te înjure. Mediile acestea au devenit foarte periculoase...
NC. Presupun că am fost unul dintre cei mai înfocați suporteri ai filmului. M-am dus la cinematograf de câte ori am putut , dacă reușeam, mă duceam în fiecare zi. Pe Ioji am vrut să-l bat ca să vină la cinema. Nu-l interesa. Cu forța i-am dus! Să vadă filme, să aibă altă trăire, alte orizonturi. Nu poți avea toate aceste experiențe în oraș. La cinema am ajuns să cunosc, să trăiesc, să am alte palpitații. E o altă cunoaștere, și ca sentiment și ca informație. Sigur, după ce acumulezi, începi să selectezi, nu mai apreciezi...
NC. Tatăl meu avea fascinația fotografiei și de la el am învățat respectul pentru această artă. Fotografiile pot fi expresive, câteodată mai expresive decât o pictură. Dar trebuie să știi să compui și să dozezi, trebuie să știi să lucrezi și cu aparatul, să-l stăpânești. Imitându-l pe tata, mi-am făcut și eu rost de aparat de fotografiat, chiar și de un aparat de fotografiat sub apă. Cum eu sunt și scafandru, am acces la peisajele subacvatice, care sunt inimaginabile. E o lume a cărei frumusețe te face să te desprinzi de griji și necazuri, să...
CP. În mod firesc, în multe dintre spectacolele Phoenix, începând cu cele din vremea Cantafabule, poate chiar și mai dinainte, au apărut elemente de coregrafie, de dans, de teatru. Care este relația muzicii tale cu aceste arte?
NC. Trebuie să o iau iarăși de la început. Unchiul meu, fratele mamei, actor emerit la teatrul din Timișoara, m-a pus pe scenă încă de copil. Mi-aduc aminte de o piesă, Institutorii se numea, care începea cu o scenă în fața cortinei. Eu mă băteam cu câțiva, cu ghiozdanele în cap…
CP. Deja am ajuns, vrând-nevrând, la muzică, la interferențele acesteia cu celelalte arte. De fapt, publicul român îți asociază numele în primul rând cu muzica.
NC. Ăsta e adevărul!. Cel mai mult m-am ocupat de muzică și prin muzică am realizat cel mai mult. Începând din 1962, când am pus bazele formației Sfinții și până astăzi, sunt niște ani buni în care am practicat muzică. S-au făcut și o groază de discuri, am o sută și ceva de compoziții. Dar, terminând liceul de arte plastice, m-am înscris pe urmă la facultatea de arte plastice...
