I. Scriitoare, vrăjitoare Între feminitate și cerneala de tipar există legături enigmatice și enigmistice. Moda de lux interferează cu snobismul vieții de scandal, boema cu propaganda, manifestul cu jurnalul intim, reveria filozofardă cu poezia de ocazie, tentațiile de emancipare politică și de gen cu exprimarea sufletului ferecat în colivie, revoluția socială cu revanșa de castă, globalizarea economică și culturală cu autohipnoza de supraviețuire. Dintre toate meseriile artistice practicate și de femei, cea de scriitoare este mai periculoasă...

  • Presupun că şi un Gîgă mai reflexiv poate rosti, într-unul dintre elanurile lui verbale, ceva la fel de interesant ca un panseu al lui Franklin, La Bruyère, Mark Twain sau George Bernard Shaw.
  • Oamenii cu fruntea înaltă tind să devin filozofi sau poeți, iar cei cu fruntea lată – haiduci sau eroi de baladă.
  • E cu adevărat fericit omul care știe ce nu știe… sau care măcar bănuiește ce nu știe!
  • „Greșesc, deci (pot să) învăț!“
  • Câteodată îți trebuie curaj și să taci – nu numai să vorbești.

Cer
Cu trup plumburiu
S-a rostogolit în norii,
Căutându-ne paşii.

Înlăcrimat stat-a văzduhul,
Veghindu-ţi plecarea în stârvul zilei,
Şi caldă lacrimă căzut-a înaltul
Văduvit de trecerea paşilor tăi
Prin oraşul
Gătit
de
Tei
în
luna
Mai.

Vorbe de iubire să nu-mi spui
Şi nici vorbe de sfadă să nu rostim.
Să mergem vreau la Hanul lui Manuc,
Acolo teii sunt încă-n sărbătoare.

În cinstea iubirii,
Cu lăutarii să cântăm
Şi cupa de vin să închinăm.

Iar în cinstea despărţirii,
Să tăcem, dar, de-acum.