Cer
Cu trup plumburiu
S-a rostogolit în norii,
Căutându-ne paşii.

Înlăcrimat stat-a văzduhul,
Veghindu-ţi plecarea în stârvul zilei,
Şi caldă lacrimă căzut-a înaltul
Văduvit de trecerea paşilor tăi
Prin oraşul
Gătit
de
Tei
în
luna
Mai.

Vorbe de iubire să nu-mi spui
Şi nici vorbe de sfadă să nu rostim.
Să mergem vreau la Hanul lui Manuc,
Acolo teii sunt încă-n sărbătoare.

În cinstea iubirii,
Cu lăutarii să cântăm
Şi cupa de vin să închinăm.

Iar în cinstea despărţirii,
Să tăcem, dar, de-acum.

Îmi ceri, Iubite,
Să-ţi dăruiesc această noapte,
Când povara teilor îşi odihneşte poemul
Cum sărutul tău pe trupul meu.

Ce maiestos se poartă
Blândul abia răsărit de lună,
În noaptea cucernic înmiresmată!

(după o idee de Mesihi)

O, fericită lună mai, tu ce primăveri ai înflorit în pomii trecători ai livezilor mele şi-n teii petrecându-mi
copilăria!

Vino, Drumeţe, cu braţ încărcat de dor,
Şi spune-mi cel mai frumos dintre basme
Cu Aladini, Ilene şi-mbietor nectar ziditor.

Binecuvântată fii, o!, lună a florilor ce-mi dăruieşti ambrozia zeilor la vremea miresmei teilor!