NC. Tatăl meu avea fascinația fotografiei și de la el am învățat respectul pentru această artă. Fotografiile pot fi expresive, câteodată mai expresive decât o pictură. Dar trebuie să știi să compui și să dozezi, trebuie să știi să lucrezi și cu aparatul, să-l stăpânești. Imitându-l pe tata, mi-am făcut și eu rost de aparat de fotografiat, chiar și de un aparat de fotografiat sub apă. Cum eu sunt și scafandru, am acces la peisajele subacvatice, care sunt inimaginabile. E o lume a cărei frumusețe te face să te desprinzi de griji și necazuri, să...

CP. În mod firesc, în multe dintre spectacolele Phoenix, începând cu cele din vremea Cantafabule, poate chiar și mai dinainte, au apărut elemente de coregrafie, de dans, de teatru. Care este relația muzicii tale cu aceste arte?

NC. Trebuie să o iau iarăși de la început. Unchiul meu, fratele mamei, actor emerit la teatrul din Timișoara, m-a pus pe scenă încă de copil. Mi-aduc aminte de o piesă, Institutorii se numea, care începea cu o scenă în fața cortinei. Eu mă băteam cu câțiva, cu ghiozdanele în cap…

CP. Cred că te simțeai foarte în...

CP. Deja am ajuns, vrând-nevrând, la muzică, la interferențele acesteia cu celelalte arte. De fapt, publicul român îți asociază numele în primul rând cu muzica.

NC. Ăsta e adevărul!. Cel mai mult m-am ocupat de muzică și prin muzică am realizat cel mai mult. Începând din 1962, când am pus bazele formației Sfinții și până astăzi, sunt niște ani buni în care am practicat muzică. S-au făcut și o groază de discuri, am o sută și ceva de compoziții. Dar, terminând liceul de arte plastice, m-am înscris pe urmă la facultatea de arte plastice...

CP. Mai devreme menționai rolul dominant al muzicii în fața textului, cu toate că Phoenix a beneficiat de texte excepționale, unele semnate de mari poeți, altele semnate chiar de tine.

NC. Trebuie să o iau din nou de la începuturi. Am trăit cu un complex creat de maică-mea. Nu știi să te exprimi, n-ai vocabular, nu știi să vorbești! Și am rămas cu acest complex. Primele texte au fost scrise de Victor Șuvăgău și de Victor Cârcu, doi poeți foarte inspirați. Îi admiram pentru curajul de a se exprima în cuvinte. Eu mă exprimam prin instrument. Nu...

CP. Ai avut dintotdeauna o apetență pentru suprafețe mari, volume mari.  Care este relația ta cu suma artelor spațiale, arhitectura?

NC. Întâmplător am ajuns să fac un curs de arte virtuale, arte digitale. La începutul anilor ’80 am primit un MacIntosh, la ora aceea se lucra numai pe așa ceva. Pentru că aveam și Artele Plastice în spate, am reușit să învăț destul de repede. Așa că, în scurt timp, veneau colegii la mine să le arăt eu cum se lucrează. Ceea ce azi nu se mai întâmplă, pentru că sunt total depășit. Dar la ora aceea, în scurt...