Mintea mea nu se odihnește niciodată. E mereu plină, plină de gânduri, de stări, de scenarii, de frici, de acțiuni posibile și imposibile. Nu se odihnește, nu doarme și nu mă lasă nici pe mine să dorm. E mereu în alertă, mereu activă, pe fugă, încotro, nici ea nu știe, nici eu nu știu. Am obosit. Să-mi tot las mintea să zboare și să nu știu încotro mă îndrept.
Aş vrea să existe o cale de a face lucrurile mai uşoare, de a cere şi de a primi ce ai nevoie să ţi se dea aici şi acum, că doar nu trăim o sută de ani. Muncim, creăm, iubim, greşim, dar de ce trebuie totul să pară atât de iremediabil, atât de fatalist? Un drum cu o singură bandă, dar cu milioane de rute alternative. Mi-ar plăcea ca dorinţele să fie mai accesibile, să nu ne mai împiedicăm de propriile gânduri şi frici, să fim oameni mari în adevăratul sens al cuvântului, să avem curaj să spunem ce gândim şi să gândim ce simţim cu adevărat. Să...
Aş vrea să scriu, să scriu, să mă tot scriu, până când mi-aş ajunge la miez, întocmai ca un ghem pe care-l desfăşori şi căruia, după o vreme, îi găseşti capătul. Aş vrea să scriu, să scriu, să mă tot scriu, până când mi-aş elibera capul de gânduri şi inima de regrete, întocmai ca un butoi de vin ce se goleşte printr-un furtun subţire în carafe mai mici. Căci carafele sunt mai uşor de băut decât butoiul întreg, iar tot aşa eu aş putea să mă înţeleg mai bine scrisă în câteva rânduri pe rând. M-aş bea atunci în fiecare seară, câteva cuvinte după...
