Să nu ne grăbim… Deşi e vară, târziu, e Sâmbătă seara, iar noi deja nu ne mai vorbim. Să nu ne grăbim… Dar ne-am grăbit, să redevenim străini, aproape un an mai târziu, şi nu ştiu ce să fac ca să nu-mi mai fiu atât de plină de tine. Mă doare şi gândul de-atâta dor, dar tu ai dispărut fără urmă şi nici în urma ta n-ai mai vrut să te uiţi… Acolo, în ea, m-ai fi văzut pe mine, pierdută, abătută, cu inima grea de-atâtea amintiri care pe tine te-au lăsat rece… Rece în vorbe şi rece-n priviri.
Frumos când cântă păsări, Frumos când ciripesc... Frumos lucește soarele, Frumos, și te gândești... Frumos când pleacă scrisuri, Frumos când te privesc, Frumos mă uit prin versuri... Frumos eu te citesc.
Fotografie cu Mihai Eminescu la 21 de ani este aproape necunoscută. A fost găsită de istorici și datează din 1871. Fotografia a fost realizată în Drezda (Dresden).
Într-una din zilele trecute m-a sunat doamna Tamara Stoian, mama lui Nicolae Covaci, spunându-mi că ar dori să-mi arate ceva care, poate, m-ar interesa. Este vorba, spunea dânsa, despre una din sutele de scrisori pe care Nicu le primea pe când se afla încă în ţară de la admiratorii formaţiei Phoenix. „Mi-a plăcut, e ceva cu totul deosebit. Am păstrat-o, deoarece mi-a mers direct la inimă. Vreau s-o citeşti neapărat”. Doamna Tamara locuieşte „departe de lumea dezlănţuită”, pe o stradă patriarhală din vechiul cartier Iosefin.
“Eram îngrijorată”, îmi spunea ea, “îmi era frică să nu ți se fi întâmplat ceva; când suntem amândoi n-am grijă, atunci putem muri împreună”. (Zenobia, Gelu Naum)
Uneori, se afunda în propria ei minte, înecându-se, sufocându-se. O apă neagră şi densă ca nişte nisipuri mişcătoare. Se zbătea cu o plăcere aproape sadică de a nu atinge suprafaţa şi a ieşi iarăşi în lumea de la exterior. În mâlul acela tulbure îşi zvârcolea uneori existenţa, pierdută în uitarea de sine. Nu ştia ce simţea în acele momente sau dacă mai simţea, nici ce gândea sau...
