Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă pun seara în pat, nu pot adormi neam, aşa cum ideal ne-a lăsat Domnul când punem capul pe pernă, decât poate în următoarele 1-2 ore de cai verzi pe pereţi. Şi asta nu pentru că nu aş fi deja suficient de extenuată, fie mental, fie fizic, de treburile de peste zi. Nu.

Deschid ochii. Sunt singur. Singur în casă. Singur în pat. Singur pe drum. Singur mănânc, clinchetul tacâmurilor mele nu şi-au găsit încă perechea. Singur beau, închin paharul în numele meu şi nu primesc niciun răspuns înapoi. Singur pe canapea, pe scara blocului, în duş, pe hol, în bucătărie, în metrou, pe stradă, tot singur afară precum şi înăuntru.