Phoenix înseamnă omul, singurul care, vreme de patruzeci de ani, a tras la jugul unui car cu iluzii. Compozitor, textier, aranjor, manager, lider necontestat, Nicolae Covaci este Phoenix. O persona-litate excepţională, un artist cu spirit renascentist, muzician, pictor, sculptor, poet, Nicolae Covaci este, a fost şi va fi spiritus rector al formaţiei Phoenix.

Lui îi datorăm faptul că Phoenix s-a născut şi, mai ales, că există. Mulţi au venit şi au plecat. Nicolae Covaci a rămas să poarte iluzia Păsării Phoenix. Pentru că, mai mult decât orice...

Cred că una dintre cele mai odioase senzaţii pe care le poate încerca cineva în decursul vieţii lui este să bea lapte stricat. Probabil toţi am trecut prin asta la un moment dat: deschizi fridgiderul (despre care uiţi că, în ciuda încrederii totale pe care ţi-ai pus-o în el, nu poate ţine unele alimente proaspete la nesfârşit), iei cutia cu lapte, îi răsuceşti capacul şi, fără să mai verifici, torni din lichidul alb fie direct în cafea – cazul cel mai nefericit, în care se compromite şi bunătate de licoare vitalizantă, şi, implicit, restul...

Artmark debutează la noul sezon al pieței românești de artă cu peste 1.000 de piese de colecție, cu prețuri de pornire între 100 și 500 de euro, în 4 evenimente culturale de amploare, ce au loc după o vacanță de două luni.

Bogăția și diversitatea de opțiuni de economisire ori investiție pe termen mediu și lung - de la artă de patrimoniu la artă contemporană, reprezintă punctul forte al noului sezon.

Bine ai revenit în oraşul tău natal, bun sosit într-o Românie liberă, Nicolae Covaci. Nu ne-am mai văzut de 12 ani, mai precis din 1976, an în care ai plecat din ţară. Ne-am reîntâlnit, de fapt, în vara lui 1977, când ai revenit în ţară pentru câteva concerte de binefacere în folosul sinistraţilor cutremurului de la 4 martie. De ce ai plecat, sau mai potrivită ar fi întrebarea: de ce aţi plecat?

Noi nu suntem nişte fugari sau nişte laşi. Nu ne-am trădat niciodată ţara ca „să devenim milionari”, cum s-a exprimat atunci cineva. Vreau să fac nişte...

Obişnuiam să trăiesc cu pasiune. Dar viaţa m-a ucis. Obişnuiam să cred că viaţa e o binecuvântare. Acum nu mai sunt la fel de sigură. Totul e iluzoriu, în van, un experiment bolnav al unui creator şi mai bolnav, care se bucură să ne vadă zvârcolindu-ne în chinurile facerii. Intru ce scop, ar fi întrebarea.

Însă întrebarea a devenit afirmaţie, căci răspunsul ei nu mai e necesar. S-a prefăcut şi el într-o iluzie, o iluzie a cunoaşterii deşarte. La ce bun să cunoşti scopul întru care ai fost zămislit, dacă nu-l poţi schimba, altera, modifica...