Prin iarna lui 2012, îi făceam o vizită lui Andrei Gheorghe la vila lui din apropiere de Jolie Ville, în Pipera, ca să-i iau un interviu despre evoluția pieței de media din România de după 1990. Materialul era destinat unei rubrici de tip Forum în revista pe care o conduceam pe atunci, Tabu, și pornea de la faptul incontestabil că Andrei Gheorghe fusese unul dintre principalii actori ai revoluției radioului românesc după 1995, în special prin ceea ce făcuse la Pro FM.

Citește mai departe...

Fiică a unei cântărețe cunoscute (Doina Spătaru, partenera de scenă a lui Petre Geambașu și verișoara primară a lui Dan Spătaru), ea însăși interpretă de mare talent (poate cel mai bun produs de la „Școala Vedetelor” proiectul de televiziune al lui Titus Munteanu), Mălina Olinescu se afla – la 37 de ani – la o mare răscruce de drumuri.

Citește mai departe...

Marin Preda a rămas în istorie pentru capodoperele sale – între care „Moromeții”, „Delirul” sau „Cel mai iubit dintre pământeni” – dar și, din nefericire, pentru modul grotesc în care a sfârșit. Oficial, cauza morții a fost „sufocare cu propria vomă după consumul unei sticle de whisky”, însă multe voci susțin cu totul altceva, anume că ar fi fost lichidat de serviciile secrete (KGB-ul sovietic sau Securitatea noastră – ori amândouă împreună?) pentru anumite opinii „neconvenabile” exprimate în scrierile sale, în special reabilitarea Mareșalului...

În istoria culturii noastre, umbrele „pajerelor” și viselor de mărire mateine reprezintă un caz aparte. A fost efectiv strivit de personalitatea copleșitoare a tatălui său, scriitor de geniu (și primul, din România, care a reușit să trăiască din scris, negociindu-și la sânge Momentele și Schițele cu cei de la ziarul Universul), om de afaceri perseverent (deși, unul de succes, berăriile sale neaducându-i beneficiile sperate, până la urmă pierzând bani la Academia „Bene Bibenti” şi Gambrinus, cele mai celebre localuri deschise de el, fiind...

Vremuri încărcate de glorie, trăiam într-o trepidație continuă. Mereu mi se întâmpla ceva. La unul dintre primele numere, în toamna lui 1999, cu ajutorul unui cunoscut ziarist sportiv, am reușit să pozez o gimnastă, proaspătă campioană mondială – Corina Ungureanu. Ședința foto a fost cu peripeții, fiindcă ea nu avea de unde să știe cum să pozeze și, mai ales, cum să se pregătească pentru o ședință foto.

Citește mai departe...