Nicolae Covaci: Eu sunt un muzicant amator

Phoenix înseamnă omul, singurul care, vreme de cincizeci de ani, a tras la jugul unui car cu iluzii. Compozitor, textier, aranjor, manager, lider necontestat, Nicolae Covaci este Phoenix. O personalitate excepţională, un artist cu spirit renascentist, muzician, pictor, sculptor, poet, Nicolae Covaci este, a fost şi va fi spiritus rector al formaţiei Phoenix.

Lui îi datorăm faptul că Phoenix s-a născut şi, mai ales, că există. Mulţi au venit şi au plecat. Nicolae Covaci a rămas să poarte iluzia Păsării Phoenix. Pentru că, mai mult decât orice, Phoenix este o iluzie, un spirit. Spiritul unei vremi, al unui sfârşit de secol, de mileniu şi, poate, de civilizaţie.

Nicolae Covaci în dialog cu Costel Postolache:

CP. Cum a început povestea ta?

NC. Am avut noroc că maică-mea mi-a oferit toate posibilitățile de dezvoltare a personalității. Dacă am vrut să fac sport, mi-a oferit tot ce era posibil. Încălțăminte, haine, libertatea de a pleca și de a veni. Am vrut pian, am primit imediat profesoară de pian. Am vrut ghitară, am primit imediat ghitară, inclusiv profesor.  Am vrut acordeon, am primit acordeon. Eram pasionat de muzică, așa cum era și ea. Mi-a cântat cântece vechi, de pe vremea lui Tănase… La școală eram cunoscut ca și cântăreț și dansator bun. Eram la școala germană. Din clasa întâia m-a dat la școala germană ca să-nvăț, să-nvăț. Copilul este în stare să învețe enorm de mult înainte de a merge la școală. Mama și unchiul meu s-au ocupat de educația mea, tata fiind în pușcărie, ca fost legionar. La 3-4 ani știam să scriu și să citesc.

Cu sportul m-am blocat la un moment dat, pentru că tatăl meu, întors din pușcărie, m-a întrebat într-o zi, întâlnindu-mă pe stradă, unde mă duc. I-am spus că mă duc la școala de sport să mă înscriu. Eram deja în clasa a VII-a. Fiule, tu trebuie să ai talent! Dacă am eu, trebuie să ai și tu! Hai să încercăm, poate intri la altceva mai interesant! Și m-a dus la la un profesor de arte plastice ca să mă examineze.

PICTURA

CP. Așa te-ai apropiat de artele plastice. Acesta a fost drumul tău?

NC. Am trecut acel scurt test și profesorul mi-a recomandat să merg mai departe. Am dat examen de admitere la liceul de arte plastice din Timișoara și am intrat. În scurt timp, m-am impus într-o anumită măsură, eram apreciat. Studiam și istoria artelor și eram fascinat de Renaștere și de arta antică. Din arta modernă mi-au plăcut impresioniștii și cubiștii. Ceea ce astăzi se poate vedea pe lucrările mele. Sunt un cubist convins, dar cu o anumită vibrație, pe care o aveau impresioniștii. Mi-a plăcut anatomia și în liceul de arte plastice trebuie să înveți anatomie, era un curs special. Așa că am învățat anatomie cât am putut. În plus, practicam încă sportul, înotul în special.

CP. Există ecouri ale interesului pentru sport în pictura ta?

NC. Absolut. Îmi place dinamica, îmi place mișcarea. Cunosc bine mișcările organismelor, animalelor, fie ele cai, câini sau capre. Și oameni, mai ales oameni, știu fiecare mușchi care se mișcă. Am o lucrare, probabil cea mai mare lucrare pe pânză din lume, 45m pe 6m, pentru sala de sport din orașul Osnabrück, Germania. Tot în Germania, acasă, am pictat într-o cameră Capela Sixtină, o parte din ea, evident, câteva figuri. Am rămas adeptul anatomiei perfecte. Am descoperit pictura Tamarei Lempicka, o evreică poloneză care a murit în Statele Unite. Tablourile ei costă între patru și șase milioane de dolari. Eu fac copii sută la sută. Sunt așa de fascinat de această pictoriță, încât m-am apucat să fac replici perfecte. Am găsit și clienți dornici să mi le cumpere, de fapt mi-au cumpărat tot din casă. La ora asta, dacă aș vrea să fac o expoziție, n-aș avea ce să expun, am vândut tot.

CP. Cred că puțini pictori se pot lăuda cu asta, nu? Acum ce pictezi?

NC. Mă preocupă un set de lucrări legate de Cantafabule. Acele figuri sunt foarte impreșionante în poezie și cântate, ar trebui să apară și vizual, pictate, poate chiar și sculptate. Ce-ai zice de o tablă de șah având ca piese animalele din Cantafabule?

CP. Știu că ai avut o expoziție în România, la Teatrul Național, prilejuită de cea de a 45-a aniversare Phoenix. Ai vândut  tablouri în România?

NC. În România, nu. Culmea, niciun român nu îmi cumpără lucrările. Sunt elvețieni, sunt austrieci care cumpără și îmi cer în continuare lucrări. Lucrez, am acum trei lucrări începute, în București, trebuie să le termin, căci sunt deja plătite. Oamenii îmi cer în continuare lucrări. Dar nu românii.

CP. Ai lucrări în expoziții permanente, în muzee, în galerii sau în spații publice?

NC. Am avut cât timp am locuit în Germania. Am avut expoziții în mai multe orașe. Am și statui expuse, un bronz mare, de vreo 2 metri. În Germania am și vândut bine. De când m-am mutat în Spania, în ’87, m-a fascinat peisajul, am pictat foarte mult. Peisaje cu mare, cu munți, cu păduri, cu animale. Însă nu am mai vândut. Revenind în România, m-au descoperit acești austrieci și elvețieni, care cumpără tot ce pictez.

CP. În multe locuri din lume tu ești mai cunoscut ca artist plastic decât ca muzician.

NC. Da. În Spania se vorbește de mine ca muzician, dar picturile mele sunt mai cunoscute ca mine.

CP. Spuneai mai devreme despre o replică parțială a Capelei Sixtine. Despre ce este vorba, de fapt? Unde ai pictat, ce ai pictat? În ce context?

NC. În Gemania, am avut o locuință mare, chiar foarte mare și mi-am putut permite să pictez pereții. Era și tavanul la înălțime mare, așa mi-a venit ideea, cumva sugerată de cunoștințe, de a-mi face propria Capelă Sixtină.  Am ales trei-patru figuri de acolo, cele mai impresionante, și le-am pictat pe pereți.  Am rămas un discipol de-al lui Da Vinci. Cât timp am locuit în Olanda, înainte de Germania, am văzut în orașul Delft o expoziție cu tot ce este creație tehnică a lui Da Vinci, mecanică, aparate. Aparate de zbor create acum 500 de ani, tot felul de invenții, invenții, invenții. Mi-am dat seama că există o asemănare , cu reducerea la scară cuvenită. Eu am moștenit de la tatăl meu un anume practicism, eu lucrez și cu ciocanul de lipit și cu șurubelnița, repar, tai, sparg, înșurubez, deșurubez. Mi-au plăcut întodeauna lucrurile practice. Mai mult de atât, am și câteva invenții. Nu numai Da Vinci…

CP. Ajungem și la invenții, nu scapi! Vorbim și despre creativitate în spațiul tehnic, dar până atunci mai am o întrebare legată de pictură. Menționai mai devreme despre capacitatea ta de a reproduce cu fidelitate detaliile unor lucrări clasice sau moderne, fie că sunt ale lui Da Vinci sau ale Tamarei Lempicka. Pe de altă parte, spuneai că îți place să lucrezi pe suprafețe mari, că tu pictezi din umăr, cum te-ai exprimat cândva.

NC. Da, nu e din încheietură, eu pictez din braț, cu tot brațul, să trag linia și atunci pot să o controlez bine. Am un stil mai ciudat, nu este naturalist, nu este fotografic, nu ling suprafața. Suprafața este vibrată, în bună parte ca și la impresioniști, dar construcția este mai solidă decât la aceștia. Nu este numai impresia că acolo s-ar întâmpla ceva, vreau să creez senzația că acel obiect sau peisaj te năucește, te zdrobește, vine peste tine.

CP. Mie mi se pare că tablourile tale degajă o energie enormă.

NC. Exact asta mă fascinează pe mine, energia și forța și vreau să exprim această impresie. Ca și în cântecele mele. Cântecele te fac vesel sau te fac trist, dar rămâi cu ceva. Ele trebuie să vină peste tine, să nu fie doar o bârâială, o curgere de sunete plăcute urechii. Vreau teme clare, identificabile, care transmit o stare.

 (va urma)

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro