Contează oare faptul că m-am născut către finalul Galaxiei Gutenberg și pe la începutul perioadei Războiului Rece?

Erau anii de viață pe cartelă, de intimitate pe vinil, de sobrietate și de hârtie, când tragediile războiului și ale invaziei bolșevice marcaseră istoria fiecărei familii de români. Muzica bună era în rații mici și pe furate. Ca și pâinea. Led Zeppelin și Pink Floyd sau Peter Hammill ori Peter Gabriel, lângă o felie mare de pâine neagră, fierbinte, presărată cu zahăr. Drumul la biblioteca tradițională și foșnitoare era literă de lege, în timp ce casa era plină de cărți, de reviste și de rafturi ce gemeau sub greutatea clasicilor. Urechea aplecată asupra radioului, fixat anevoie pe undele scurte, bruiate, rămânea singurul canal prin care soseau veștile din Lumea Liberă, culese sub imperiul unei anxietăți omniprezente, la fel ca aceea generată de păianjen sau de șobolan...Adolescent fiind pe atunci, erai împins către cenacluri protocroniste și toxic patriotarde, ca să te exprimi cât mai liber și să latri în botniță, dar mulți am ales libertatea imaginată prin culturi exotice și flower power, pentru că obsesia noastră era salvarea prin evadare, nu înregimentarea.

Eram copiii ce începeau să roadă și să muște, căci energia schizofreniei distopice începea să genereze implozia sistemului. Un anume bovarism devenise, pentru cei dispuși să iasă din confortul servituții, o strategie personală – e drept, cam nevrotică, dar învingătoare, adesea tacit martirică - de evitare a contaminării propagandistice și de apărare a acelui Ego, cultural și civic din ce în ce mai bine conturat, angelic și liber, dincolo de care se nășteau puterea de a lupta și hipnoza de a crede că există cu adevărat o mulțime tăcută și non-violentă, grație căreia rezistența pasivă avea să propulseze înainte toată societatea.

Pe vremea aceea, povestea literaturii încă era legată de povestea semnelor grafice meticuloase, de avatarurile textului, de lucrul migălos la cuvânt, de aventurile cunoașterii și contestării, de revoluțiile sociale profunde și lente, de lumea modelată politic de literatură, pentru că însăși societatea și, deopotrivă, însuși individul, erau modelați de civilizația scrisului.

Ontogenia repetă filogenia: iată principiul care, la vremea aceea, încă reprezenta istoria devenirii individuale. Prin natura semanticilor implicate, fiecare era în mare măsură totul. Și tocmai de aceea, am fost, pe rând, scrib, ucenic, entitate individuală tiranică, apostol sau mag. Parcurgeam, prin creșterea ființei, însăși lumea literaturii, singura care mă crease și mă ordona permanent, în maniera unei conjugări dintre un Harold Bloom, un Martin Puchner, un Carl Jung și un grup formator de tip E. Lovinescu & Monica Lovinescu. Și nu am epuizat lista...

La început, când a fost numai cuvântul, eram chiar lumea scribilor, scribii fiind singurii ce stăpâneau complicate sisteme de scriere timpurii și care astfel controlau textele pe care le culegeau de la povestitori. Epopeea lui Ghilgameș, Biblia ebraică, Iliada și Odiseea lui Homer. Apoi, cum influența acestor texte creștea, a urmat o etapă de contestare a lor, din partea unor mari învățători charismatici, precum Buddha, Socrate și Iisus, care au denunțat influența preoților și scribilor, iar discipolii lor cei noi au creat noi stiluri de scriere. Am traversat, cu ei, propriul timp al contestării. A fost o literatură a învățaților. Am iubit această fază a sapiențialității. Mi-am trăit și ieșirea la lumină, prin identificarea cu etapa când încep să apară autori individuali, înțelepți fără voie, străfulgerați de plăcerea ideilor și a textului, cu sprijinul influenței inovațiilor ce facilitau accesul la scriere.

La început, ei imitau textele vechi, dar ulterior, când vulcanii au erupt, s-au afirmat persoane îndrăznețe, ca doamna Murasaki din Japonia (care a scris primul roman notabil din istoria universală, Genji, tradus și în românește), și Cervantes din Spania...Ei sunt cei ce au creat noi tipuri de literatură, impunând continente de cuvinte și tectonica romanului. Iar la final, deși nu în cele din urmă, îmi venise rândul să produc o replicare și o multiplicare: ajunsesem cu devenirea la etapa folosirii pe scară largă a hârtiei și a tiparului, ce a inaugurat epoca producției în masă și alfabetizării în masă, cu ziare, foi volante și texte noi, precum Povestea vieții mele a lui Benjamin Franklin sau Manifestul Partidului Comunist al lui Marx.

Apoi a venit o Apocalipsă. Lumea de altădată, modelată de literatură, a pălit. Cuvântul a fost înlocuit cu altceva. Acum, lumea modelată de imagine deține elocvența și onctuozitatea absolută, definind noi tipuri de sensibilitate și nemaiîntâlnite forme aferente de conștiință. Virtualul a substituit omenescul asumat de vechea lume. Transdisciplinaritatea volatilă răstoarnă și comută, în mod accelerat și aleator, sistemele de referință ale noului tip de umanitate. Civilizația hologramei și a vitezei informaționale a creat noi borne. Până și peisajele sunt dominate de entități ale comunicațiilor: computerele, internetul, digitalizarea.

De la dragoste și până la război, de la masca FFP2 și până la eprubeta proceselor de reproducere, totul e programat să se petreacă la distanță, prin avatar și modificări genetice. Dacă Războiul Rece știut a fost, la început, deopotrivă literar și mediatic, mai nou, el e dominat de social media. Unde comunicarea nu mai e bazată pe pattern de literatură, ci pe pattern de bisturiu, prin pattern de news și video.

De la vigilența epistemologică și până la privilegiile imaginarului artistic, m-am trezit că îmbătrânesc pe o planetă unde dispar, în masă, sau pădurile, oxigenul, literatura și hermeneuticile suspiciunii, sau specia homo sapiens. Omul - singur, solitar și însingurat, și liber, inconfundabilul păstor al cuvântului -, omul parcurs de mine, cel răbdător în asceză, sublimul care sublimează, acel om iese din joc.

Angela Furtună

Credit foto: Raluca Arhire

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro