Era noapte. M-ai luat de mână şi am fugit. Câţiva metri, nu mai mult, cât să ne accelereze puţin circulaţia sângelui prin vene. Hoinăream pe străzi, printre luminile felinarelor, încotro nu ştiu, dar nici nu voiam. Îmi plăcea să mă plimb cu tine, mă simţeam în siguranţă, aşa că nu conta câtuşi de puţin dacă aveam sau nu o destinaţie. Simplul fapt că eram lângă tine, că respiram acelaşi aer şi că vedeam aceleaşi lucruri, îmi făcea inima să crească de bucurie. Mă simţeam împlinită.

 

            Atunci te-ai oprit brusc şi m-ai tras pe o străduţă, ieşind de pe bulevardul şi aşa pustiu. Am luat-o la pas, admirând casele cu grădini, arhitectura lor sau pragul de decădere în care se aflau, după caz. Era aşa linişte, încât ne auzeam proprii paşi. Tu vorbeai, explicându-mi una sau alta, iar eu te ascultam, simţindu-ţi mână caldă peste a mea, şi mă gândeam că, dacă toate s-ar sfârşi atunci şi acolo, eu aş fi murit fericită. Nu-mi trebuia nimic mai mult. Avându-te pe tine, aveam totul.

            Am ieşit iarăşi la bulevard, luminile încălzindu-ne calea, zgomotul ocazional al maşinilor acompaniindu-ne mersul.

            - Te iau cu mine sau te las pe drumul tău?

            Ăsta era felul tău galant de a mă întreba unde aveam de gând să dorm în acea seară.

            - Ia-mă cu tine.

            Te strângeam şi mai tare de mână, dornică de căldura ta, de o apropiere şi mai îndelungată, şi mai intensă. Iuţeai pasul și eu te urmam în tăcere, iar străzile se pierdeau în urma noastră, cu tot cu casele lor şi cu arhitectura ce supravieţuise timpului. Nu mai contau nici ele, nici nimic altceva din jur, doar noi.

            Ne opream la semafor, arzând de nerăbdare, şi eu, încă şi mai nerăbdătoare decât tine, mă întorceam brusc şi te sărutam, aproape furându-ţi sărutul. Tu îmi răspundeai, puţin surprins, cu o dorinţă ce mă făcea să ameţesc de plăcere, expectativa a ceea ce avea să urmeze devenind aproape de nesuportat. Dar îmi dădeam seama că şi aşteptarea are farmecul ei, şi prelungirea plăcerii era o plăcere în sine.

            Mă întorceam cuminte pe locul meu. Se făcea verde. Traversam. Cu acelaşi pas iute, ţinându-mă strâns de mână în tot acest timp, ajungeam acasă la tine.

            Îmi dădeai să mă schimb de haine, alegându-mi cu grijă un tricou de-ale tale. Cât de bine miroseau! Era mirosul tău, inconfundabil, proaspăt, iar eu îl purtam şi mă simţeam cea mai norocoasă dintre toate. Nu voiam decât să ajung în braţele tale şi să fiu pierdută în uitare.

            Ne băgam în sfârşit în pat, eu, cu mintea la atât de multe, tu, probabil la fel. Trăgeai jaluzelele, ca de fiecare dată, un gest pe care l-am găsit tot timpul atât de dulce şi de inocent. Şi ce dacă ne vedea cineva? eram eu de părere. Îşi mai clătesc şi ei ochii, glumeam în sinea mea. Eu eram aţâţată la gândul expunerii, tu doreai să ne protejezi intimitatea.

            Te simţeam în sfârşit lângă mine. De-a lungul şi de-a latul, aveam aceleaşi proporţii, erai ca o dublură a mea. Ne îmbrăţişam şi trupurile noastre se îmbinau perfect, de sus până jos. Ne încolăceam mâinile şi picioarele, încercând să apucăm cât mai mult din celălalt, iar împletirea membrelor era desăvârşită: nimic nu părea nelalocul lui, toate piesele se potriveau până în cel mai mic detaliu, indiferent de aranjament. Eram un puzzle uman cu multiple variante de construcţie.

            Mă sărutai şi mă pierdeam în tine, uitam de lume, uitam de timp şi de spaţiu, uitam până şi de mine. Trupul meu îţi aparţinea, la fel şi mintea, la fel şi inima. Ajungeam o extensie de-a ta şi nici măcar de asta nu mai eram conştientă. Nu era decât uitare aceea. O uitare beatifică. Oriunde aş fi pus mâna îţi simţeam carnea, carnea fierbinte, şi o strângeam cu ardoarea de a mă pătrunde în tine, bucată cu bucată. Tu mă atingeai când stringent, când delicat, şi mi te închipuiam un preot ce oficiază un ceremonial de veneraţie a vreunei zeiţe. În palmele tale, mă simţeam ca ridicată pe un piedestal, şi tocmai atunci, în momentul suprem al adoraţiei tale virginale, îmi venea să mă asmut asupra ta cu toate plăcerile pe care ţi le puteam oferi prin trupul meu. Voiam să te posed precum Salmacis pe Hermafrodit, să intru în tine aşa cum numai tu puteai să intri în mine.

            Şapte luni mai târziu, patru copii aleargă printr-o grădină frumoasă, de un verde crud. O fetiţă blondă, adorabilă, gingaşă şi suavă, care este a ta. Un băieţel brunet şi creţ, cu ochii mari şi desculţ, care este al meu. Şi încă doi, gemeni, care se joacă candid cu câte o acadea, cu priviri agere şi zglobii. Eu te urmăresc cum te joci cu ei şi cum le umfli apoi câte un balon. Zâmbesc la acest tablou desăvârșit şi luminos. Până şi soarele surâde dintr-un colţ, aruncând sclipiri de raze peste noi.

            Mă trezesc. M-ai sărutat drăgăstos şi, mijind ochii, te văd pe marginea patului, zâmbindu-mi şi cu ochii, şi cu buzele. Întind mâinile să mă agăţ de gâtul tău, iar tu te apleci, lăsându-mă. Mă săruţi iar, scurt, pe obraz, pe frunte, pe gură, iar eu te mângâi pe cap şi încerc să-ţi răspund la săruturi, încă nedezmeticită din somn. Mă priveşti din nou cu acelaşi drag de necuprins, iar eu închid la loc ochii şi mă gândesc, zâmbind şi în vis, şi în realitate, că am ajuns în locul potrivit.
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro