S-a trezit cu o zvârcolire. Visase urât. Îi rămăsese pregnantă senzaţia acelui rău iminent şi invizibil, prevestirea unei morţi apărute din senin, apăsarea unui gând malefic, de-un incredibil rău-augur.

            S-a ridicat în capul oaselor şi a băut o gură de apă din sticlă de lângă pat. Apoi s-a dat jos din pat, şi-a încălţat papucii aranjaţi unul lângă celălalt, ca întotdeauna,  şi a tras draperiile de la ferestre.

Afară era soare, iar lumea îşi vedea de activităţile zilnice. Probabil că era târziu.

            “E deja unsprezece şi jumătate” şi-a confirmat ea, verificând telefonul.

            A pus de cafea, timp în care s-a spălat pe dinţi şi pe faţă. Cum închidea ochii, cum tresărea uşor, aşteptându-se ca în faţa să îi apară vreo umbră neagră.

            “O să treacă, a fost doar un vis”, a încercat să se îmbărbăteze.

            S-a aşezat cu cana de cafea la birou şi şi-a deschis laptopul. Se obişnuise cu lucrul de acasă, ba chiar îşi găsise un confort în noua rutină, mai ales de când nu mai avusese voie să părăsească domiciliul. Nu ducea lipsă de nimic, de altfel, şi mereu îşi amintea să fie recunoscătoare pentru asta. Proviziile de mâncare şi orice alte necesităţi îi erau asigurate printr-un singur click de mouse. Singurul lucru care îi mai lipsea din când în când erau plimbările nestingherite pe afară. Ştia că se amăgeşte cu statul la balcon, nimic nu putea să înlocuiască aerul proaspăt şi nelimitat în timp ce rătăceai voit pe străzi necunoscute, fie în toiul zilei, fie la marginea nopţii.

            “Asta este situaţia”, şi-a zis cu un oftat. “Facem ce trebuie făcut”.

             A început să lucreze, încercând să alunge senzaţia sinistră care persista.

            Inima îi sărea însă din piept la fiecare ticăit al ceasului, ce se auzea parcă de nicăieri şi de peste tot. Din când în când, ceva trosnea în casa cufundată în linişte. Un bocănit înfundat de deasupra, un scârţâit de parchet, un pocnet surd de undeva din cealaltă cameră, făcându-i pieptul să galopeze de fiecare dată.

            “Nu pot lucra aşa” a recunoscut ea. “Mă duc să-mi fac un ceai, poate mă mai linişteşte.”

            Trecuse poate o oră şi mai bine. Ceaiul fierbea lent, iar ea a deschis sertarul cu medicamente şi a scos din ambalaj una dintre acele pastile verzi din care mai lua atunci când voia să se calmeze.

            - Sunt din plante, spunea la toată lumea, atunci când era întrebată. Nu dau dependență.

            Deşi era cald afară, fiind aproape jumătatea lui aprilie, era cutremurată de frisoane lungi, iar membrele îi erau reci. Reci ca de gheaţă. Îşi pusese un bluzon mai vechi peste tricoul de casă, dar tot nu reuşea să se încălzească. Panica îi invadase iraţional corpul şi mintea. De fiecare dată când se întorcea, i se părea că avea să fie apucata de nişte gheare, care s-o tragă în cine ştie ce abis. Îi era frică să se întoarcă cu spatele, să închidă ochii, tresărea şi tremura inexplicabil la cel mai mic zgomot. Deşi fireşti, acum căpătaseră proporţii anormale şi diabolice.

            A decis să facă şi un duş fierbinte, cât avea să se răcească ceaiul. Niciodată nu-i plăcuse să-l bea imediat, să-şi frigă limba şi buzele, cu toate că, de multe ori, nici nu avea răbdare să se răcească.

             A dat drumul la apă, s-a dezbrăcat, punându-şi hainele în chiuvetă ca să îi fie la îndemână când ar fi ieșit, şi a intrat în cadă, lăsând apă fierbinte să îi inunde trupul și să-i spele toate acele senzaţii nefaste.

            Lăsase uşa de la baie între deschisă, ca şi cum ar fi aşteptat pe cineva. I s-a părut ciudat, căci, singură fiind, o lăsa mereu larg deschisă, nu o închidea niciodată, căci nu vedea rostul, adeptă a economiei de mişcări.

            Uşa de la balcon rămăsese şi ea larg deschisă, ca să intre cât mai mult soare şi aer curat. Era la etajul doi.

            “Haha, cum ar fi să mă trezesc cu cineva dinaintea mea când îmi ridic capul” a râs de sine în timp ce se săpunea. “Ar fi cel mai clișeic film de groază.”

            Zgomotele casei probabil se mai auzeau încă, dar pentru ea fuseseră amuţite de şuvoiul apei care curgea din duş.

            “Ce slabă de înger mai eşti!” se tachina. “Ai visat şi tu ceva urât şi acum îţi închipui tot felul de drăcovenii.”

            Hazul de necaz nu-i oprea însă tresăririle, teama, nu-i anula senzaţia morbidă ce îi stagnase în capul pieptului, în creier, în mațe. Gânduri negre o năvăleau, în ciuda apei care trebuia să le spele, şi aştepta, se tot aştepta să i se arate. Ce anume, nu ştia exact, dar parcă era acolo, era pe aproape.

            A ieşit din duş şi s-a şters cu prosopul, înfăşurându-se apoi în el. A deschis uşa brusc, ca într-o scenă de anti-suspans, şi a scos un “Ha!” 

            “Hai că am scăpat şi de data asta, nu era nimic după uşă”, şi-a zis, cumva râzând în sinea ei de propria naivitate absurdă.

            Ceaiul se răcise tocmai bine. A luat o înghiţitură şi, cu cana în mână, s-a dus în dormitor cu gând să-l bea în tihnă. Avea un gust plăcut, calmant, de plante.

            “Toate relele de pe lumea asta pot fi rezolvate cu un ceai din plante” a meditat ea, sorbind din cana călduţă.

            A închis ochii, lăsând razele soarelui să-i pătrundă prin pleoape.

            În jur s-a aşternut deodată o linişte atât de profundă, încât ai fi crezut că ai asurzit. Niciun zgomot din afară ori dinăuntru, nicio mişcare prin casă ori pe stradă. O imobilitate totală şi o tăcere de mormânt.

            A deschis ochii, intrigată, şi atunci L-a văzut.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro