Dragostea este acaparatoare. Este perfidă şi rea. Te îmbie să te-arunci în braţele ei seducătoare, ca mai apoi, odată înhăţat, să te sfâşie şi să te lăsa fără nicio suflare. Cu stropul de viaţă care-ţi mai rămâne de pe urmă încerci cu greu să-ţi recapeţi puterile de dinainte şi vlaga, însă, sfârşit, te prăbuşeşti încă o dată la pământ.

În cădere, amintirile, senzaţiile, şoaptele şi nopţile albe se revarsă toate în gând, desfăşurându-se aleatoriu ca un diafilm mâncat de timp, ca un vinil zgâriat, blocat într-un patefon stricat. Închizi ochii şi respiri sacadat, sufocat de greutatea lor. Atingi pavajul rece, dur, care-ţi scrijeleşte chipul tras, însă nu-i simţi asprimea, nici răceală. Nu mai simţi nimic. Întins acolo, pe jos, în bezna moartă şi flămândă de viu, îţi găseşti culcuş. Lacrimile îţi sapă în piele ca acidul. Rămâi acolo, amorţit, încremenit, una cu cimentul.

După o vreme, deschizi ochii, dornic de lumina zilei. Soarele te orbeşte, te arde. Îţi vine să te ridici. Picioarele îţi sunt moi la început, tremurătoare, la fel şi inima, la fel şi gândul. Încotro acum, par să îţi spună. Te înţeapă în suflet un dor. O îmbrăţişare îndepărtată şi uitată, un sărut, un chip, toate trecute, pierdute cine ştie când, cine ştie de ce.

O umbră şi ele, o umbră şi tu. Înaintezi. La început, şovăitor, apoi cu din ce în ce mai mult curaj. Privești în jur. Eşti singur. Mereu ai fost singur. Amăgirea s-a risipit acum, la fel şi visul. Continui să mergi, acelaşi drum şi parcă altul. Laşi în urma ademenirea suavă, dar înşelătoare a iubirii, alegând să-mbratisezi calea anevoioasă, dar fără de-ndoieli, a solitudinii. Cândva, nu demult, îmi fusese somn, un somn adânc, viclean. Dulceaţa lui şi nemişcarea aproape că mă acaparaseră.

Un pas mai aveam şi-alunecam lin pe tărâmul lui nemărginit. Acum m-am trezit. Am privit soarele în faţă. Lumina lui a încetat să mă mai ardă, revigorându-mă de parcă, însetată fiind, aş fi băut din apa vieţii cu acelaşi nesaţ ca al lui Făt-Frumos după ce a ieşit biruitor din lupta cu Zmeul. Rănile nu-mi sunt vizibile pe trup, dar asta nu le face mai puţin adevărate. Va mai trece o vreme, apoi vor deveni cicatrici şi, în cele din urmă, o amintire îndepărtată.

Amintirea unui joc, a unei veri în care am crezut că iubesc şi sunt iubită.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro