Ce este această zvȃcnire puternică, această explozie de materie şi viaţă, aceste zvȃrcoliri ce se zbat ȋntr-un ritm nou şi necunoscut? Lumină… Cineva din lăuntrul meu s-a trezit şi-mi strigă numele! Ce senzaţie nouă! Mijesc ochii, căutȃnd cu disperare sursa producerii acestui big-bang din pȃntecele căruia am văzut lumina.

Mijesc ochii, dar privirea mea, sătula de ȋntuneric, flămȃndă de lumină, se satură şi acum doar cu umbre şi culori palide. Şi ce agitaţie, ce zumzet neȋntregit şi zgomotos, ce larmă de sunete şi de vibraţii! Acum pȃnă şi eu ȋmi aud propria voce ridicȃndu-se ȋntr-un ecou şi ricoşȃnd de capetele limitării ei, oscilȃnd ȋn aer şi prăbuşindu-se la picioarele mele.

Dar, ce…? Parcă mă ridic de la pămȃnt, ȋntr-o ȋncercare imposibilă. Membrele-şi zvȃrcolesc muşchii şi se ȋncovoaie sub greutatea propriului trup, ţinut acum ȋn echilibru de o forţă nevăzută. Plutesc ȋntr-un balans perfect, deasupra lutului din care am pornit şi, pe parcurs ce ȋnaintez, ȋncep să percep noi dimensiuni.

Deodată, ȋntr-o răbufnire de entităţi, văd numai soare şi lumină, dar nu numai… Văd adȃnc ȋn depărtarea zorilor, deasupra bordurii norilor, ȋn adȃncul mărilor şi pe fundul oceanelor, văd lumea-ntreagă ȋnvȃrtindu-se ȋn palma universului meu şi am impresia că dacă-mi voi ȋntinde mȃna voi putea cuprinde Totul.

Ba mai mult, simt că am puterea să schimb stelele de pe fruntea nopţii, să culeg păsările ȋn zborul lor, să ordonez zilele pe un şirag nesfȃrşit şi nepreţuit de clipe şi amintiri viitoare. Iar acum, un val de sentimente tulburi mă cuprind şi ȋmi furnică prin ȋntreaga mea simţire. Senzaţii noi, vibrȃnd prin trup, se ȋnlănţuiesc ȋntr-un şir infinit, gȃnduri răstălmăcite ȋmi fuzionează prin cap, cuprins de o febră nemaintȃlnită. Şi ce friguri mă pătrund, ce electrizare a simţămintelor, a materiei vii din care sunt alcatuită!

Mii de molecule ȋmi străbat trupul ȋntr-o ȋncleştare eternă. Aspiraţii şi dorinţe ȋncremenite, voinţa unei condiţii mai presus de oricare alta, o căutare continuă şi fără de sfȃrşit, toate mă copleşesc acum dintr-odată şi nu pot să le stăpȃnesc… O mare tumultoasă de ȋntrebări şi răspunsuri, neştiute şi negȃndite până acum, se coboară acum din adȃnc, ȋntunecȃndu-mi soarele şi chipul cerului, spălȃnd pămȃntul şi ȋntregul univers. Tocmai acum, cȃnd eram mai aproape de lumină ca niciodată, acum cȃnd eram pe punctul de a ȋmbraţişa ȋntreaga Fiinţă şi Nefiinţă ȋn spărtura palmei mele, acum vederea ȋmi devine din ce ȋn ce mai slabă.

Lumea ȋntreagă se ȋnceţoşează, orizontul pare palid şi şters de culoare, soarele şi luna opace şi iluzorii, cerul mohorȃt şi trist, nemaivăzut şi nesfȃrşit. Nu se poate! Picioarele-mi se prăbuşesc neputincioase, sleite de voinţa dătătoare de viaţă, flămȃnde de odihna veşnică, strȃnse ȋntr-o slăbiciune ucigătoare. Sunt fără niciun sprijin…

Privirea-mi cade pe lutul alb, pe care zugrăvesc genunchii ȋnăspriţi. Ce tulbure e acum totul! Am ajuns aici, nicăieri, cu braţele goale, cu pieptul vid, lipsit de amintiri trecute sau de speranţe viitoare, la fel de ştearsă eu ȋnsămi pe cum am fost ȋntaia oară… Îmi aud răsuflarea plămȃnilor, grea şi istovitoare, ȋmi simt bătaia inimii gustȃnd pentru ultima oară din seva vieţii. Totul se strȃnge acum ȋntr-o ultimă suflare, o ultimă ȋmbrăţişare, toate singure, toate pustii… Pleoapa-mi cade grea şi tremurandă, acoperindu-mă şi sufocȃndu-mă.

Tăcere! Am adormit…

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro