E liniște și pace în Hollywood, ca după furtună. Și pentru o întreagă generație de actori, regizori sau scenariști de vârsta a doua perspectivele se îngustă mereu. Pe motive de inactivitate, nu de talent. Pe baza problemelor financiare nu a problemelor de creație. Pe vremuri toți visătorii soseau cu entuziasm în Los Angeles. În cetatea filmului.
În zilele noastre, adventurierii se mută cu cățel cu purcel cu familie cu visuri cu tot în Canada, în Atlanta (statul Georgia) sau chiar în costisitorul New York. Acolo se filmează din ce în ce mai mult, acolo sunt roluri. Acolo se caută specialiști pentru echipe de filmare. Imediat după grevele artiștilor, cu toții a trebuit să stabilim cu agenții sau managerii noștri cine e dispus să călătorească și unde, dacă primim roluri în producții din afara cetății filmului. Și am ales.
Dar pentru că, slavă Domnului, mai sunt încă visători, am cunoscut-o nu de mult pe co-naționala noastră, tânăra actriță Timea Laczko. Care și-a lansat de curând cariera în Hollywood. Ca proaspătă absolventă a celebrei American Academy of Dramatic Arts, secțiunea Los Angeles. ”Mi-am terminat studiile liceale în Anglia, unde mi-am redescoperit pasiunea pentru actorie”, povestește actrița. ”Am căutat școli de actorie din America și am ales varianta Los Angeles, deoarece mereu mi-am dorit mai mult să joc în filme, mai mult decât teatru. Ce m-a determinat să aleg Academia a fost istoria pe care o au, fiind una dintre cele mai vechi școli de actorie americane, și marii actori care și-au făcut pregătirea acolo”.
După ce a trecut examenele de admitere (”două monologuri, unul dramatic și unul de comedie”, citire la prima Vedere dintr-un scenariu), s-a mutat în California și a studiat cu pasiune. ”Ce mi-a atras cel mai mult atenția a fost modul în care, în fiecare semestru, colegii cu care lucrezi se schimbă, la fel și profesorii, pentru a te obișnui să lucrezi mereu cu oameni noi. Pentru a te obișnui cu stiluri diferite de regie, ambianță și diferite scopuri și metode actoricești. Examenele au fost în mare parte practice, de la piese de teatru la one- person shows, dar am avut și câteva examene scrise pentru a dovedi cunoștiințele legate de istoria teatrului”.
Chiar după ce a absolvit, Timea s-a trezit dintr-o data, în mijlocul grevelor din Hollywood. În totala paralizie de anul trecut. Dar nu a clacat. A avut un rol în producția românească ”Miami Bici 2”, filmată în Los Angeles. O ocazie rară de a debuta într-un film românesc filmat în Hollywood.
Eveniment remarcabil în viața unui tânăr originar din România. Oportunitate care i-a dat aripi, după cum se destăinuie: ”În continuare sper să îmi continui cariera în America, dar dacă drumurile mă vor readuce acasă, nu voi spune nu. În școala ești într-un mediu închis, protejat de lumea reală, unde îți poți dezvolta abilitățile necesare pentru lumea largă. Încă mai am multe de învățat despre mersul lucrurilor, dar sunt deschisă pentru orice provocare”.
O bucurie pentru noi, RoHoClub RomaniansInHollywood, să o adoptăm cu drag pe Timea Laczko. Poate ea să ajungă acolo unde cu toții am aspirat și poate că unii ne-am oprit la jumătate de drum. Cu sau fără voia noastră. Timea și toții tinerii ca ea care încă mai îndrăznesc ne dau speranță că Tinseltown o să-și regăsească strălucirea.
Chiar dacă chiar acum e liniște și pace în Hollywood, noi îți dorim cu drag MULT NOROC, Timea! Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Liniște și pace (2) – MINUTUL DE HOLLYWOOD cu Tudor Petruț
- Detalii
- Tudor Petruț
- Arte