Romanul ,,UN VALS ȘI TREI PAȘI-SPERANȚĂ” de Luminița Nielsen este proaspăt publicat la editura INTEGRAL și poate fi comandat online, cu livrare în toată lumea, de pe www.eIntegral.ro

Evenimentul de lansare va avea loc în București, la Green Tea, Vineri 22 martie, la ora 17.00.

Autoarea cărții, Luminița Florica, s-a născut imediat după bombardamentul din aprilie 1944. Și-a făcut intrarea în lumea ființelor cuvântătoare cu un nume predestinat unui nou început. Pace, flori și lumină. Nu existau încă nici ciocolata pentru copii Luminița, nici revista Luminița, de aceea, la școală era numită, mai în glumă, mai în serios, Lampa lui Ilici (Lenin, pentru necunoscători).
Vreme de 23 de ani a inspirat din plin fumul furnalelor hunedorene și a învățat că viața, precum oțelul, se călește la temperaturi înalte. Și-a urmat părinții la București și apoi, îndrăgostită, a plecat cu pirostriile gata împachetate, la un loc cu alesul inimii, la Viena, orașul clădit pe note muzicale și unde Valsul deschide balul vieții și al întâmplării în trei pași.

Dar așa cum din bătrâni se spune, socoteala de acasă rareori se potrivește cu cea din târg. Visul de iubire s-a încheiat în acorduri de valuri și Dunăre albastră, așa că a continuat să-și caute locul cu răbdarea, perseverența și rezistența Berbecului crescut în urale și planuri cincinale, până în ziua în care a reușit să se regăseasca pe sine și luminița unui nou început.

O cale lungă, nu întodeauna presărată cu floricele pe câmpii, hai să ne jucam copii..., dar care s-a dovedit una benefică. 52 de ani de pribegie, lupte de tot felul și momente de exaltată bucurie, au dat naștere acestei cărți, împletire de amintiri, de speranțe și iubiri trăite, sau doar întrezărite, iluzia de a fi...

,,O dorință împlinită.”, spune Luminița Nielsen.


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro