Magazinul online Elefant.ro, una dintre cele mai mari platforme de vânzare de cărți din România, a depus o cerere de intrare în insolvență la Tribunalul București. Este primul pas ca Elefant.ro să intre în insolvență.
Elefant.ro a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 183,6 milioane de lei, în scădere cu 20% față de anul precedent, și pierderi de 27,3 milioane de lei. Datoriile totale s-au ridicat la 122 de milioane de lei. Cererea de insolvență a Elefant.ro reprezintă pentru piața editorială din România o lovitură dură.
Pentru că editorii români, mai mari sau mai mici, nu-și vor mai vedea banii pe cărțile vândute de retailer. Dar nu e prima insolvență. Cu doi ani în urmă, a intrat în insolvență și rețeaua de librării Diverta. Așadar, doi jucători importanți pe piața de distribuție a cărții.
Distribuția cărții reprezintă „aparatul cardiovascular” al oricărei piețe libere. Dacă n-ai distribuție, degeaba mai produci.
Editorii, acești negustori veroși care umflă prețurile la cărți și îi împiedică pe activiștii stângiști de la noi și pe poporul studios să aibă acces moca la cultura scrisă, nu-și vor mai vedea banii de la Elefantul intrat în insolvență. Niciodată!
Puteți citi pe larg editorialul scris de Petre Barbu pe Libertatea.ro Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Elefant.ro, una dintre cele mai mari platforme de vânzare de cărți din România, a depus o cerere de intrare în insolvență
- Detalii
- Petre Barbu
- Arte