„În iarba-naltă de pe munte, cu trupu-ncolăcit ca şerpii,/ Când ies de se-ncălzesc la soare şi înlemnită de durere/ Aştept să vină iarăşi ursul, să se aplece peste mine/ Şi să rămână-aşa o vreme să mă miroasă în tăcere”... Ileana Mălăncioiu nu este doar o poetă aparte sau o eseistă de mare finețe, ci și o femeie unică, cea care a făcut din  „urcarea muntelui” într-o epocă tragică un ideal moral de care nu s-a dezis niciodată. Pe atunci, dar și mult după aceea, era un personaj incomod pentru segmentul oficial al lumii culturale și, înainte de a fi revedincată de criticii literari, în ea a crezut un poet, Eugen Jebeleanu, alături de care a trăit cu intensitate și flacăra iubirii...

Nicolae Steinhardt declara despre Ileana Mălăncioiu : „Aferim, femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă. Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) și totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip de mână, dar o Antigonă cu suflet de Electră (și de Ecaterina Teodoroiu)”.

S-a născut la 23 ianuarie 1940, în satul Godeni (județul Argeș): „...eram a doua fată a părinților mei și n-am fost primită cu prea multă bucurie. Fusese așteptat un băiat. Tot așteptându-l, după mine, mama a mai născut încă două fete, dar nu a mai fost la fel de tristă." - mărturisea poeta.

A absolvit școala elementară în comuna natală (Godeni, Argeș), apoi Liceul de Fete în Câmpulung Muscel. Susține proba de bacalaureat în 1957. A urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității București, absolvind în 1968. Lucrarea de diplomă (licență) se intitulează „Locul filozofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga”, deși cărțile de filozofie ale acestuia erau interzise și nu puteau fi cercetate decât la Fondul Secret al Bibliotecii Academiei. Continuă studiile, iar în 1977 obține titlul de doctor în filosofie cu teza „Vina tragică (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka)”.

Din 1980 devine redactor la revista Viața românească. Lucrează, înainte de 1989, la Televiziunea Română, la revista Argeș, la Studiourile Animafilm și la revista literară Viața Românească (de unde demisionează la 31 martie 1988 din pricina acutizării cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica). „În calitate de redactor la Viața românească am reușit să-l aduc la revistă pe Noica și m-am preocupat de publicarea Scrisorilor despre logică. Am publicat texte de bază ale lui Liiceanu, apărute ulterior în volumul Cearta cu filozofia, m-am străduit să impun publicarea în serial a cărții lui Andrei Pleșu Minima moralia, în fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate în linii mari preocupările celor din Școala de la Păltiniș" (din conversația cu Marta Petreu apărută în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, și reluată în „Cronica melancoliei”).

A fost responsabil al numărului 2/1989 al revistei și a protestat, alături de Petru Creția, Răzvan Theodorescu, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, prin retragerea propriilor colaborări, din cauza interzicerii post-mortem a lui Constantin Noica și a scoaterii unui text al lui din sumar. Ca urmare, s-a revenit asupra acestei măsuri și s-a tipărit revista, dar apoi a fost interzisă și topită de cenzură.”[5] După 1989 lucrează la revista social-politică 22, la Editura Litera (redactor șef) și la săptămânalul România Literară.

„Eu am început să scriu prin a face exerciţii după Eminescu şi după Bacovia, aşa cum fac studenţii de la Arte plastice copii după capodoperele artiştilor din domeniul lor. Am mers împotriva curentului pentru că detestam entuziasmul de prisos menit să te propulseze în linia întâi. Faptul că l-am cunoscut pe Emil Botta când eram studentă şi am constatat că, după douăzeci de ani de tăcere, un artist ca el se îndoia de tot şi de toate, m-a făcut să nu mai mă tem de îndoielile mele, ci să mi le asum în ceea ce scriu.” (dintr-un interviu cu Bogdan Crețu).

„A mizat pe mine înaintea criticii literare”.... Povestea iubirii ei cu Eugen Jebeleanu (24 aprilie 1911 - 21 august 1991) poate fi rezumată, pieziș, printr-o afirmație a poetei legată de târzia îndrăgostire a lui Cioran: „Asta mă face să mă întreb dacă nu cumva fericirea stă în acea iubire care te face să trăieşti suspendat între Rai şi Iad, trecând peste toate barierele care îţi stau în cale.”.

...Iubitule, și dacă sufletele noastre
vor sta unul lîngă altul în pustie
ca două picături dintr-o licoare
pe care El o bea fără să știe.

Și dacă în licoarea asta rece
vom ști că nu am fost doar niște pete
de apă răsărite în timp
ca să îi potolim cereasca sete.

Dacă vom vrea și atunci să fim noi
și sufletul ne va părea blestem
cînd nu vom avea ochi pentru a plînge
și gură pentru a striga ce vrem

nici ca acum, cînd numai forma gurii
și glasul care pare slobozit
ne dau iluzia că plîngem încă
și că ne este plînsul auzit.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro