„...Numai după zece ani are dreptul să-ți spună o femeie că te iubește!”, povestea, în 1972, Cella Serghi că i-ar fi mărturisit cândva Camil Petrescu. Autoarea faimoaselor romane „Pânza de păianjen” și „Cartea Mironei” a avut o poveste de viață aparte, care, uneori, îi surclasează romanele. (Evident, nu și concesiile proletcultiste din 1950 - „Cântecul uzinei” și „S-o dumirit și Moș Ilie”!) Cella Serghi (nume real: Cella Marcoff; 4 noiembrie 1907, Constanța – 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române interbelice.

Pe parcursul liceului se împrietenește cu colega sa, Margareta (Tiţa) Bresliska (sora lui Marcel Breslașu), care-i va servi ca model pentru personajul Ilinca Dima din „Pânza de păianjen” .A debutat în 1938 cu acest roman, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. Romanul era într-o anumită măsură autobiografic. în mare măsură este un roman autobiografic. Eroina principală Diana Slavu, „ni se înfățișează ca un caracter complex, cu luminile și umbrele ei, se zbate între realitate și aparență, între asumare și iluzie, între curaj și ambiție, și complexele sociale, mai ales între mai multe feluri de a iubi încercând un soi de forță interioară să poată ieși din pânza de păianjen creată de viața însăși și în care Diana Slavu se simte, adeseori, o captivă. (...)Personajul este natural, spontan, sincer, cuceritor, are capacitatea de a face cititorul să viseze, tocmai de aceea este o carte de referință. Glasul publicului este în cazul romanelor Cellei Serghi mai important decât glasul criticii. Romanul este lecturat încă de atâta timp, tocmai din suplețea scriiturii, naturalețea, dezinvoltura, profunzimea amănuntelor: o stare sugerată, descrierea unei rochii, a unei fizionomii, descrierea unui interior, detalii care construiesc o poveste, redau o emoție. Lectura romanului este un imbold către a percepe viața cu toate ale ei, bune și rele, trăite cu adevărat, cu intensitate, cu romantismul caracteristic de a te bucura de tot ce te înconjoară. Este ca și cum Cella Serghi ne îndeamnă să fim noi înșine și să nu ne temem să trăim”, aprecia Cleopatra Lorințiu într-o prefață din 2009 a reeditării volumului.

Născută la 22 octombrie 1907 în Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni, Cella Marcoff, cunoscută sub pseudonimul Cella Serghi, după numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgară, scriitoarea va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește: „M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră".

Scriitoarea va continua să evoce marea - „o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să incinte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil".

Familia Marcoff locuiește în Constanța până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului la Brăila, apoi la București. Clasele primare începute la Constanța sunt continuate în orașele în care familia se stabilește. Urmează la București Facultatea de Drept, luându-și licența în 1931. Încă din timpul studenției începe să lucreze, angajându-se ca secretară la un avocat. Se căsătorește cu inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan. Practică un timp avocatura, fapt ce servește romancierei la cunoașterea diferitelor caractere, îmbogățind gama personajelor sale. Sub pseudonimul Gella Marin trimite ziarelor Gazeta, de sub direcția lui Ion Pas, și Reporter reportaje și cronici teatrale. Primul său reportaj era intitulat Week end în Bucegi". 

În 1937 apare în Revista Fundațiilor primul fragment din romanul „Pânza de păianjen", intitulat „Cele dintâi nedumeriri". Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti. De fapt, Camil Petrescu o și determinase să scrie, după cum va povesti mai apoi scriitoarea. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Se poate spune că talentul Cellei Serghi s-a afirmat odată cu apariția acestui roman. Așa se face că prima lucrare a autoarei a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și Mihail Sebastian. Romanul a apărut cu o banderolă pe care scria: „Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Mihail Sebastian au recomandat Editurii acest roman”. Despre întâlnirea cu autorul lui „Ion" și clipa când punându-i mâna pe umăr i-a spus cu toată gravitatea „ești un scriitor", Cella Serghi își amintea întotdeauna cu emoție.

După succesul înregistrat la debut, este chemată să publice în Viața Românească și Revista Fundațiilor de Mihai Ralea, D. I. Suchianu și Al. Rosetti, iar Eugen Lovinescu o invită la  Cenaclul Sburătorul. Leagă astfel multe prietenii literare. Schițele publicate în revistele amintite, având aceeași eroină - Mirona - vor deveni romanul de mai târziu „Cad zidurile", apoi în alte ediții „Cartea Mironei" sau „Mirona". Locuiește un timp la Paris, unde continuă să scrie și să citească fragmente în grupul studenților români, fapt relatat în  „Cartea Mironei", care cuprinde foarte multe elemente autobiografice. 

În 1945, devine secretara Universității Populare. După 1945 publică articole și schițe în revistele Femeia, Flacăra, Viața Românească. Romanele sale - toate bine primite de cititori, au cunoscut câte trei și patru ediții. Retipăririle confirmă o dată mai mult popularitatea de care se bucură scriitoarea. Mai toate eroinele ei au un destin tulburător și captivant, sunt firi complexe, care parcurg drumuri complicate în afirmarea lor socială. În afara creației originale, Cella Serghi este și o bună traducătoare, oprindu-se însă la lucrări care se circumscriu temperamentului său artistic („Vă place Brahms?" de Francoise Sagan și „Casa de hârtie" de Francoise Mallet-Joris).

„Ne-am cunoscut la ștrand la Kiseleff, îmi scosesem pantoful plin de nisip și-l scuturam pe balustrada cabinelor de la etaj. Cineva, care era pe lângă duş, s-a dat un pas înapoi și s-a uitat în sus să vadă cine a îndrăznit… Totuşi nisipul nu-i intrase în ochi, fiindcă îmi amintesc perfect privirea aceea deschisă, albastră, uimită. Alături de el, Finţi, cunoscutul actor, îmi făcea un semn cu degetul arătător: „Nu eşti cuminte”. Am coborât în grabă, încercând să mă scuz. — Scriitorul Camil Petrescu, mi l-a prezentat Finţi cu importanţă, teatral, pe prietenul său. Era un nume pe care îl auzeam pentru întâia oară şi totuşi intram în clasa a opta de liceu, eram cea mai bună elevă la română şi mi se părea că citisem tot.” Relația cu Camil Petrescu a fost, în fapt, o iubire imposibilă. Ea tânără, frumoasă, blondă și mândră, el scund, puțin surd, cu ochii albaștri-s-au cunoscut în vara anului 1927 la Ștrandul Kiseleff din București după ce scriitoarea tocmai își finalizase studiile liceale.

„Nu era înalt, şi asta îl supăra poate tot atât de mult cât şi surzenia. Avea un mers sacadat. Umerii înţepeniţi, ochii apropiaţi, atenţi, vrând parcă să audă cu ei şi protestând permanent, vehement, împotriva a tot ce se întâmplă în jurul lui, în ţară, în lume".Un an mai târziu se întâlnesc din nou, tot la Ștrand. De data aceasta, Cella studia Dreptul și era căsătorită cu inginerul Alfio Seni, pe care i l-a prezentat lui Camil. Autorul profită de ocazie și-l consultă pe inginer în legătură cu niște amănunte tehnice pentru unul dinte romanele sale. Din acest moment, Cella se îndrăgostește iremediabil și dezvoltă o pasiune imensă pentru scriitor:


„În care anume clipă m-am îndrăgostit de el nu voi ști niciodată. Dragostea mea pentru el s-a născut, poate, din nevoia mea de a iubi.” Din această cauză, scriitoarea căuta orice pretext pentru a-i fi alături, chiar dacă era căsătorită. Îl aștepta deseori dimineața pentru a-l conduce la Capșa, acolo unde Camil își citea zilnic ziarele: „Simţeam că abia aşteaptă să rămînă singur să-şi răsfoiască ziarele. Totul îl interesa. Pe mine, doar el. Nu mă chema să intru, să stăm de vorbă. Despre ce am fi putut vorbi acolo în auzul, în văzul tuturor? O dată m-a întrebat, cu totul neaşteptat: «Cînd vii la mine?»." Legătura cu Camil Petrescu a însemnat mult pentru scriitoare, deși acesta o trata cu o oarecare indiferență. Clipele petrecute alături de el la teatru, cinema sau chiar acasă la Cella au determinat-o pe scriitoare să se gândească la mai mult decât o relație de prietenie, chiar să-și dorească să devină „doamna Petrescu”.

„Ne întâlneam la curse, la teatru, la cinematograf, cînd erau premiere cu actriţe elegante şi actori de renume, şi chiar la noi acasă, unde accepta să joace nesfîrşite partide de table cu soţul meu, ca să fie aproape de mine. Dar mie nu-mi ajungea. Aş fi vrut ca acest bărbat (...) să închidă deodată cutia de table cu un zgomot care să dărîme zidurile şi să-i spună:“Aşa nu se mai poate! Vreau să fie a mea, nevasta mea!” Dacă nu e în stare de un gest definitiv, hotărît, înseamnă că nu mă iubeşte! Şi totuşi de cîte ori rămîneam singuri o clipă, se apropia de mine şi cu o tandreţe intensă, răscolitoare, îmi şoptea:"Moft!"

Cu toate acestea, Camil nu a cerut-o niciodată de soție, deși autoarea spune despre acesta că o privea cu iubire și dorință: „Camil mă privea uneori ca de pe alt ţărîm, alteori parcă era gata să mă îmbrăţişeze. Într-o clipă mă tachina, începea să se joace cu mine, să mă chinuie şi să mă descompună ca pe o jucărie, ca să-mi cunoască toate rotiţele, să fie ale lui.” Sentimentele Cellei sunt vizibile și pentru soțul său, care, în ciuda a ceea ce observa, hotărăște să-i rămână alături. Mihail Sebastian este cel care îi dă planurile peste cap și îi explică de ce o căsătorie cu Camil Petrescu ar fi total nepotrivită: „Pentru un scriitor nimic nu-i mai periculos decît să te însori cu o femeie inteligentă.” În același timp, Sebastian îi descrie profilul clasic de soție perfectă pentru un scriitor:supusă, docilă, discretă, tăcută, retrasă, gospodină, care va fi alături de soțul ei și care nu-l va întrerupe în timp ce creează, profil cu care Cella nu se identifica absolut deloc și nici nu părea a dori asta.

Deși rece, indiferent și mereu concentrat pe cariera sa literară, Camil îi trimitea frumoasei scriitoare bilețele tandre și pline de iubire atunci când aceștia nu se puteau vedea:„Doamnă, Câte grade azi? Ceaiuri uşoare, multe, calde. Cuminte, frumoasă. Camil Petrescu”. În ciuda sentimentelor de vinovăție pe care le nutrea, Cella divorțează fără a mai spera la o căsătorie cu Camil Petrescu și se dedică literaturii, după cum notează și Historia.ro. Scriitoarea se va recăsători cu un judecător...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro