...„Fie pâinea bună, rea,/ Dunărim cu Dunărea!” Când a interpretat prima oară în direct, la tv, acest cântec, profesorul de sport dintr-o comună gălățeană nu-și închipuia că a doua zi dimineață, la 7.30, viața lui se va schimba definitiv. Povestea neromanțată a lui Vasile Șeicaru și tragedia care i-a marcat necruțător viața...

Vasile Șeicaru s-a născut pe 10 iulie 1951, la Oancea, în județul Galați. A făcut mult sport în adolescență: „Eu eram elev, in ultimul an, la Liceul sportiv din Galati, la sectia atletism. Alergam la 800 si 1.500 de metri si la cros”. A absolvit apoi Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) și s-a întors profesor în comuna natală. Chiar dacă, în studenție (în 1970), debutase în formația Cristal - a lui Puiu Crețu - ca solist vocal, nu-și imagina că, mai apoi, va face carieră cu chitara în mână și că, după șapte ani la catedră, va renunța definitiv la meseria lui...

Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacăra, fiind recrutat de însuși Adrian Păunescu în timpul unei transmisiuni tv din Galați. I s-a cerut să interpreteze o melodie la alegere și Vasile Șeicaru a ales o melodie pe versurile lui Paul Tutungiu: „Fie pâinea rea sau bună,/ Dunărea ne este mumă./ Fie pâinea bună, rea,/ Dunărim cu Dunărea”. După audiție, Adrian Păunescu îi spune: „Gândește-te bine: Ai putea mâine dimineață la 7:30 să fii la autocar și să devii membru al cenaclului Flacăra sau să rămâi "țârcovnic" de educație fizică toată viața la Galați!". La acea dată Vasile era profesor de educație fizică acasă, la Oancea, în județul Galați. 

Nu a dormit toată noaptea și a decis să riște, deși abia se căsătorise. M-am prezentat cu toate că abia mă căsătorisem cu Gabi. La 28 aprilie am avut căsătoria, iar pe 1 mai am fost la primul spectacol. Făceam parte din Cenaclu, eram membru. Era un nou val al muzicii tinere. Eu am rămas singur din valul ăla, aşa cum alţii s-au pierdut pe drum din alte va­luri".„ Așa că doua zi devreme se prezenta la autocar cu chitara și cu câteva cămăși de schimb. Dar nu i-a fost deloc ușor la început. Timp de doi ani a cântat doar acea piesă la serbările cenaclului Flacăra prin toată țara până când, după propriile mărturisiri, Adrian Păunescu - care conducea autoritar Cenaclul - s-a „milostivit" să-l lase să lanseze și alte piese mai mult ori mai puțin „altoite" de mâna sa. Un mare succes a fost cântecul „Aruncarea în valuri”, apoi au urmat multe altele.

Totuși, în anul 1984, ca urmare a unor neînțelegeri cu Adrian Păunescu, părăsește Cenaclul Flacăra, din motive pe care nu a dorit niciodată să le facă publice. „Îl iubesc pe Dumnezeu și nu mă uit niciodată cu ură spre cer.” este unul dintre motto-urile sale de pe pagina sa de Facebook.

Își continuă activitatea de solist folk, apărând pe scenă alături de cunoscuți artiști din zona rock, pop și folk. Din 1990 evoluează aproape în exclusivitate solo, efectuând numeroase turnee în țară și peste hotare (Germania, China, Coreea, Rusia, Statele Unite, Canada, Suedia). Participă la cele mai importante manifestări folk naționale (Festivalul Primăvara Baladelor, unde este laureat pentru piesa „Dacă toate-acestea fi-vor învățate”, Festivalul National de Muzică Folk Om Bun, în cadrul căruia primește în 1996 Marele Premiu pentru întreaga activitate), dar și internaționale (Festivalul Rock Pop Folk de la Moscova, unde primește premiul presei pentru piesa „Lumina”).

Din 1996 reia sporadic colaborarea cu Ștefan Hrușcă, dar și cu Victor Socaciu, împreună cu care concertează în țară și mai ales în afară: SUA, Canada, Irlanda, Germania, Austria, Franța, Belgia, Grecia, Italia etc.

Căsătorit cu Gabriela (cu care are un fiu, Mihnea), Vasile Șeicaru mărturisea, în 2009, într-un interviu luat de Cătălina Iancu pentru Jurnalul Național, cât de mult îi datorează soției sale: „Fiecare dintre noi are un înger pereche, numai că nu ştie sau nu vrea să-l vadă. Eu dedic acest album soţiei mele, Gabriela, cea care mi-a spus pentru prima oară Vale! Şi nu numai Vale, ci şi Valecuţ, ăla mic de pus... "pe pian, în baie"... să te uiţi la el când ţi-e drag! Când ne-am cunoscut, eu îmi ţineam buletinul de identitate în permanenţă la mine, sub centura de la blugi (ca, dacă mă legitimează cineva, Miliţia, de exemplu, să-l pot prezenta). Le spuneam prietenilor că eu sunt "Valecuţ de Galaţi", dar Gabi mi-a spus râzând că eu nu sunt decât... "Valecuţ de... buletin!". Din nefericire, a pierdut-o tragică pe femeia iubită, când aceasta avea doar 49 de ani. 

O banală defecțiune la un televizor a răpit-o acestei lumi pe Gabriela Șeicaru. În urma imploziei televizorului , gazele care s-au degajat s-au dovedit fatale  Șeicaru a avut un presentiment că ceva nu este în regulă. Interpretul era invitat la un eveniment atunci, însă când și-a sunat soția, despre care știa că este acasă, și aceasta nu-i răspundea, a avut o bănuială că s-a întâmplat ceva rău. S-a urcat de urgență în mașină și aproape că a gonit până acasă, pe Strada Speranței (!), unde locuiau. Când a pășit în sufragerie a simțit că i se prăbușește cerul în cap. Gabriela zăcea fără suflare în fotoliu! Totul a plecat de la un scurtcircuit al televizorului, iar fumul dens a umplut camera. Pardoseala era acoperită de funingine. Semn că televizorul a ars mocnit. După această tragedie, Vasile Șeicaru a luat o decizie extremă. Nu a vrut să mai calce nicidoată în acea casă!

...Luminița Ciobanu îi sintetiza, la un moment dat, amintirile despre începuturile sale muzicale... sub semnul rock-ului. A învăţat mai întâi să cânte la muzicuţă. I-a fost profesoară chiar mama sa, care cunoştea tainele acestui instrument încă din adolescenţă. Primul cântec îngânat la muzi­cuţă de Vasile Şeicaru a fost „Am cravata mea, sunt pionier!". Îl interpreta cu drag, sub imboldul cravatei roşii pe care tocmai o primise. Părinţii s-au gândit mai târziu să-i cumpere un acordeon. Însă fiul lor cel mare nici nu voia să audă. Căpătase o pasiune pentru chitară. „Eram în clasa a VI-a, a VII-a. Era zvon de Beatles, zvon de The Who, de Roling Stones. În momentul în care am renunţat la acordeon, mama mi-a cumpărat cea mai ieftină chitară", spunea, apoi, Vasile Şeicaru, zâmbind.

Primul său model - ca rocker - a fost un personaj original, un vagabond: „Exista un personaj în Galaţi, fără dinţi în gură, bâlbâit, care pentru mine însemna extraordinar. Pe el l-am auzit cântând la chitară. Interpreta melodii din repertoriul trupei The Shadows care îl acompania pe Cliff Richard. Tocmai rulase filmul «Tinerii», iar el imita chitara electrică, se oprea şi începea să tragă focuri de armă din gură, avea un singur dinte şi zâmbea tot timpul". 

Prima „scenă" pe care a cântat după ce a înfrânt timiditatea a fost pe grămada de lemne din curtea casei unde se mutase cu părinţii săi de pe Strada Domnească, stradă străjuită de tei parfumaţi. „Eu cântam la chitară, un prieten avea cutii din plastic în care punea orez, altul avea tobe de pionier. La 16 ani am avut prima trupă: Atletic. Eram deja la Liceul Sportiv nr. 4 şi începusem să fac sport: atletism.”

Visa cu ochii deschiși și încerca disperat să-și imite idolii: „La un moment dat am auzit că există o fotografie cu Beatles la vreo 10 km, undeva, în Bădălan. Am plecat de dimineaţa, am ajuns la omul respectiv. M-a lăsat să intru, am îngenuncheat, am atins fotografia aflată pe perete, iar în acel moment am crezut că intru într-o altă lume. Am simţit o anumită vibraţie pe care nu o pot explica nici acum. Omul respectiv nu merita acea fotografie. Mi-a spus: «Mi-a dat-o unu'. Aştia-s buni, cântă cu chitara!». Iar eu ştiam tot. Cum îi cheamă, de ce cântă aşa. Eu am fost hippie în acea perioadă, din peisajul flower-power, fără să-mi dau seama. Mă trezeam decupându-mi jeanşii şi îmi puneam petice de pe capotul mamei. Cămăşile la fel...”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro