...Doar un mare ghinion a făcut ca, după ce debutase în film cu un rol principal în 1989, tânăra, sensibila și frumoasa actriță Adina Cristescu să nu poată onora un contract similar în Franța care, poate, i-ar fi deschis larg porțile marilor studiouri europene! În acei ani, în care vizele pentru Occident erau obligatorii, ea rata un rol important oferit de un regizor francez din cauza greutăților întâmpinate în procesul obținerii unui permis de muncă în Hexagon. Anii au trecut și Adina Cristescu, care a apărut în multe pelicule de succes de la noi, în care a fost distribuită de regizori ca Radu Jude, Lucian Pintilie, Cristian Mungiu sau Cristi Puiu, s-a consacrat în memoria afectivă a celor mici și ca Zâna Bună a Poveștilor din spectacolele pentru copii ale lui Marian Râlea, cel care a imaginat și proiectul Abracadabra.

În filmul de debut - „Cenușa păsării din vis” - regizat de Dorin Mircea Doroftei și din a cărui distribuție mai făceau parte actori ca Tora Vasilescu, George Alexandru, Marian Râlea, Ion Haiduc, Irina Movilă sau Stelian Nistor, intriga era relativ convențională pentru acea epocă, însă prestațiile tinerilor interpreți anunțau viitoare stele ale marelui ecran. Trei băieți și două fete — buni prieteni — termină liceul și pornesc în viață. Valeria, fata cea mai modestă (jucată de Adina Cristescu), dar cea mai hotărâtă în realizarea unui tainic experiment, va reuși: învățătoare, acasă, undeva la țară, mamă a unui copil din dragoste și nu neapărat „din flori”. Băiatul cel tenace și ambițios (Gabriel Costea) reușește și el: ia examenul de admitere la medicină, obține și mâna prietenei prietenului, ba chiar și biroul socrului (Mihai Cafrița), care-i transferă și morga infatuării. Fata de bani gata (Irina Movilă) se lasă tentată de soluția mariajului cu acel coleg care reușește la facultate de prima oară și nu cu cel pe care-l iubește și o iubește (Marius Popa), dar care, cinstit cu sine ca și cu ceilalți, realizând că medicina ― profesia mamei (Maria Rotaru) nu i se potrivește, abandonează examenul, dar nu și căutarea adevărurilor vieții. Împreună cu celălalt prieten (Stelian Nistor) pleacă la armată.

Pentru Adina Cristescu (17 august 1967 - 25 septembrie 2023) au urmat roluri în filme importante ale noii generații de regizori, dar și în filmul prezentat la Cannes, „Prea târziu” (1996), al lui Lucian Pintilie. Ea a fost apoi Mireasa din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), cu care Cristian Mungiu a primit premiul Palme d’Or la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes din 2007 și un premiu FIPRESCI, acordat în cadrul aceleași ediții a festivalului. Pe afiș apăreau și Anamaria Marinca - rolul Otilia, Laura Vasiliu - Găbița, Vlad Ivanov - Domnu' Bebe, Alexandru Potocean - Adi, Luminița Gheorghiu - Doamna Radu, Mădălina Ghițescu - Dora.

„Trenul foamei” este un film românesc din 2010 regizat de Viorel Timaru. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Mircea Andreescu, Silviu Debu, Alexandru Georgescu, Valentin Teodosiu și Adina Cristescu. În pelicula „Aurora” (2010), regizată de Cristi Puiu (care a apărut și în rolul personajului principal), Adina joacă rolul vânzătoarei de la magazinul de arme. Apoi, în „Toată lumea din familia noastră” (2012), al lui Radu Jude, Adina este „chimista”. Din distribuție fac parte Șerban Pavlu, care interpretează rolul principal al lui Marius Vizureanu, și actorii Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

Au urmat roluri în scurt-metrajul Cecíliei Felméri „The Pill of Happiness” / „Pastila fericirii” (2012), alături de Tania Popa și Dana Voicu, apoi în filmul internațional de acțiune „Diaz - Don't Clean Up This Blood (2012)”, în care juca o polițistă. În 2013, apare în „O umbră de nor” de Radu Jude, colegi de platou fiindu-i Șerban Pavlu — rolul Cornel Olga, Taisia Podaru — doamna Pietreanu, Alexandru Dabija — Florin Florescu, Gabriel Spahiu și Mihaela Sîrbu. „Q.E.D. (Quod erat demonstrandum)” este un film românesc lansat în 2014, regizat de Andrei Gruzsniczki. Pe generic apăreau Sorin Leoveanu în rolul Sorin Pârvu, Ofelia Popii în rolul Elena Buciuman, Florin Piersic Jr. în rolul Alexandru Voican (Premiul Gopo pentru cel mai bun actor), Virgil Ogășanu în rolul Martin Scăunașu, Marc Titieni în rolul David Buciuman, Dorian Boguță în rolul Lucian Amohnoaiei, Alina Berzunțeanu în rolul Valeria Amohnoaiei, Lucian Ifrim în rolul ofițerului Marinescu, Dan Tudor în rolul colonelui Deleanu, Mihai Călin în rolul profesorului Dima și Adina Cristescu în rolul șefei lui David Buciuman, diriginta David.

Regizorul Radu Jude o distribuie și în „Aferim!” (2015), în rolul Zambila, alături de Teodor Corban: Costandin, zapciu, Mihai Comănoiu: Ioniță, fiul lui Costandin, Cuzin Toma: Carfin, Alexandru Dabija: boierul Iordache Cândescu, Alexandru Bindea: preot, Victor Rebengiuc: Stan, meșter care face coșuri și Luminița Gheorghiu, soția lui Stan. „Inimi cicatrizate”, lansat în 2016, era al 15-lea film al lui Radu Jude, pe care îl semnează în dublă calitate de regizor și scenarist (adaptare liberă după romanul interbelic autobiografic al lui Max Blecher). Filmul 
 cucerit Premiul special al juriului la cea de-a 69-a ediție a Festivalului Intenațional de film de la Locarno, la care a și fost prezentat în premieră absolută, precum și Premiul Silver Astor, pentru cea mai bună regie, la  Festival Internacional de Cine de Mar del Plata, Argentina, ediția 2016. În film apăreau actori ca Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Alexandru Dabija sau Cosmin Șofron, iar Adina juca rolul infirmierei.

Adina Cristescu a fost și o prezență apreciată în diferite montări ale pieselor de teatru, de menționat fiind „Apolodor, pinguinul călător”, la Teatrul Național Radiofonic, „Momo sau Strania poveste a hoților de timp și a copilului ce le-a arătat oamenilor timpul furat”, la Teatrul Excelsior - rolul Casiopeea, „Pălăria”, la Teatrul de Comedie, „Tragedia regelui Otakar și a prințului Dalibor și fluturele”, la Teatrul Național Radiofonic - Ludmila, „Țara lui Abuliu”, la Teatrul de Comedie - rolul Julieta.

Adina Cristescu a trăit într-un mediu artistic special, cei mai buni prieteni ai ei fiind actorii Elvira Deatcu și Marian Râlea. A fost căsătorită cu un artist plastic, devenind, în condiții dramatice, mama unei fete. Sora ei mai mare este managerul cultural Dana Cristescu, cea care a montat la Teatrul Mic impresionantul spectacol de poezie și muzică „O întâmplare a ființei”, cu Leopoldina Bălănuță  și Narcisa Suciu. Cumnatul ei a fost multă vreme Paul Nancă, redactorul șef al revistei studenților bucureșteni înainte de 1989 (a implementat acolo memorabilul proiect „Cartea cea mai mică”, în cadrul căruia au debutat cei mai importanți scriitori ai Generației 90 - Cristian Popescu, Daniel Bănulescu, Horia Gârbea) și, imediat după 1989, directorul săptămânalului Phoenix, cunoscut ca organizator de concerte și impresar muzical al unor artiști ca Mircea Rusu, Paula Seling, Narcisa Suciu sau, în ultimii ani, Laura Bretan.

...Adina Cristescu ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Din nefericire, Soarta a vrut altfel și ne-a părăsit recent. Păcat, mare păcat!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro