Mereu mi s-a părut că experienţa în dragoste se aseamănă mult cu un copil care întâlneşte pentru prima oară focul. Totul se petrece noaptea, în întunericul deplin al necunoscutului, pe un câmp pustiu, mărginit doar de cerul înstelat de deasupra. În mijlocul acelei pustietăţi, un foc de tabără arde şi trosneşte cu vigoare. Umbrele şi lumina lui nu răzbat prea departe în beznă. Însă culorile acelea electrizante – roşu, portocaliu, galben, cu irizaţii albăstrui –, dansul frenetic ce pare de nestăpânit, nou şi sălbatic, plin de viaţă şi dătător de căldură, scânteierea aceea care se reflectă cu atâta forţă în privirile naive, dar curioase, oh, atât de curioase, ale copilului, toate îl cheamă parcă din neant.

Apare de undeva din stânga, solitar, în drumul lui spre viaţă şi întru descoperirea ei. Cu ochi mari, cu paşi împleticiţi şi cu mânuţele acelea mici îndreptate avid înainte, se apropie de foc ca într-o transă. Căci farmecul lui este de netăgăduit şi îl atrage cu nesaţ pe puiul de om, atât de neştiutor, dar atât de fascinat. Se apleacă uşor, cu capul greu atârnându-i în faţă, şi dă să-l prindă între degetele grăsune şi lacome. Focul i le pârleşte însă, iar puiul de om, speriat de aşa o senzaţie nemaintâlnită, îşi stâlceşte pentru o secundă faţă într-o grimasă de durere.

Dar, în loc să plângă, gura i se deschide într-un zâmbet larg şi începe să râdă. Râde cu poftă, gingiile mari încă nedezvelindu-i toţi dinţii, râde de propria ignoranţă, râde de plăcerea jocului, de bucuria întâmplării. Încearcă şi a doua oară, dar cu mai multă prevedere de această dată şi fără să se mai repeadă la el. Precauţia însă tot nu-l salvează, căci focul nu se lasa îmblânzit uşor. Copilul se arde şi, nedumerit din pricina pişcăturilor care îi furnica acum pălmuţele, se trânteşte în fund şi începe să zbiere neconsolat.

Focul îşi vede de ale lui, iar copilul, nu după multă vreme, uită de propriul necaz, auto-provocat, şi, cu gura larg căscată, se holbează cu o încântare pierdută în inima vâlvătaiei care îşi continuă nestingherit dansul. Flăcările, suple şi vibrante, se oglindesc perfect în irisul tânăr, care le înregistrează fiecare unduire, fiecare oscilaţie ritmică, ca abandonat într-o fascinaţie eternă. Încet-încet, devine conştient de căldură pe care roşeaţa aceea vie o emană şi începe să se tragă de-a buşilea, mai aproape, tot mai aproape. Ajuns la o distanţă sigură acum şi pregătit de experienţele anterioare, puiul de om îşi ridică mânuţele înspre foc, dar fără să mai încerce să-l apuce. În schimb, rămâne lângă el, admirându-l, mulţumit să se încălzească numai la văpaia aceea iridiscentă, dătătoare de viaţă.

E pace-n jur şi o linişte deplină, grea, învăluie scenă. De sus, din cer, stelele privesc părinteşte înspre pământ, martore la momentul în care Omul a învăţat că focul dragostei nu poate fi mânuit cu orice chip – el are o natură doar a lui, aprigă şi tumultoasă, de-o frumusețe răscolitoare–, dar că se poate bucura totuşi de căldura sa dacă îl întâmpină cu blândeţe şi răbdare, fără să uite însă de entuziasmul curios și de îndrăzneala primelor încercări, care de altfel l-au și adus acolo.

Andreea Florescu
august, 2020

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro