Este, poate, cel mai popular cântăreț bucureștean din toate timpurile și, de departe, cel mai bun interpret de cântece de pahar (...deși el n-a fost niciodată un autentic băutor. Maestru incontestabil al cântecelor de petrecere, nu era deloc chefliu. A interpretat sute de melodii de dragoste însă i-a fost credincios toată viața unei singure femei - soția lui, Cezarina Moldoveanu. Provenea dintr-o familie mic-burgheză, dar era favoritul, la chermeze, al fostului șef de stat comunist și al soției lui. Gică Petrescu (2 aprilie 1915, București – 18 iunie 2006, București) a fost un foarte iubit cântăreț și compozitor român de muzică ușoară, de petrecere și populară, dar și actor de revistă. De-a lungul a peste șapte decenii de activitate și-a constituit un repertoriu muzical remarcabil prin bogăție și diversitate (un adevărat record de peste 1.500 de melodii cântate, unele dintre acestea fiind compoziții proprii). 

Tatăl lui, de meserie funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva (Elveția); mama își petrecuse tinerețea la Paris (Franța) și era, după mărturisirea de mai târziu a cântărețului, o bună cunoscătoare a pianului. Locuința familiei Petrescu se afla pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje.

Mama sa l-a învățat de mic limba franceză și l-a inițiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „piese scurte, melodioase (...), ritmuri mozartiene” și apoi, în primii ani de școală, dându-i lecții de pian. În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică ușoară. La vârsta de 15 ani, în 1930, își pierde mama ca urmare a unei boli la stomac, rămânând astfel fără „cel mai bun prieten”.

În 1931, elev fiind la Liceul „Gheorghe Șincai” din București, a cântat într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal. La 15 ani a urcat pentru prima dată pe scenă. La o serbare, a fost descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă. Studiile muzicale pe care le-a avut s-au rezumat la cei doi ani urmați la Conservatorul din București, făcând armonie și contrapunct. Gică Petrescu a făcut doi ani și la Facultatea de Drept, dar a părăsit studiile juridice în favoarea muzicii. „Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nicio facultate. Cultivă-l și folosește-te de el!”,  l-a sfătuit tatăl său.

„La ei acasă se vorbea în franceză. Iar Gică a cântat în franceză, dar şi în engleză. Studiase şi doi ani la Conservator. Făcuse Armonie şi Contrapunct. A debutat când era la liceu, într-o formaţie de muzică uşoară. Apoi a cântat vreo doi ani la Pucioasa, făcea naveta la Bucureşti, apoi la un restaurant pe lângă Gara de Nord – Coşna. Acolo cânta şi Maria Tănase. Însă restaurantul la care a cântat cel mai mult şi unde s-a simţit cel mai bine a fost “Princiar”, lângă Arcul de Triumf. Iar marea lansare a fost la radio. Obişnuia să spună că radioul l-a făcut om. Compozitorul Teodor Rogalski i-a zis să vină odată la Radio, să facă o înregistrare, ca să vadă dacă are voce radiofonică. Acolo a debutat cu taraful lui Grigoraş Dinicu”, relata muzicologul Viorel Cosma.

Primul „contract de diseur” l-a avut la grădina restaurantului Princiar de pe șoseaua Kiseleff, unde a cântat cu maestrul Fănică Luca. Pe atunci avea deja un repertoriu de 60 de cântece (tangouri și romanțe). În 1933 a fost angajat oficial ca solist vocal, la localul occidental de lux Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, i-a confecționat două costume elegante, pentru zi (alb) și seară (bleumarin). Gică avea numai 18 ani și, cu mult curaj, „atacă” eșalonul de aur al idolilor de pe atunci ai scenelor din localurile de muzică, răsfățați de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.

În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică a rămas atunci unica sursă financiară. Avea 21 de ani. Apt fiind de serviciu militar, a fost recrutat la Regimentul I - Vânători de gardă, ca „decazarmat”. A început să figureze în programele de Radio.

În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunțau cu litere uriașe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Șerbănescu. Supus unui examen sever, a fost admis sub pseudonimul „George Petrini”. După câțiva ani revine la numele Gică Petrescu. A înregistrat cântece pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master's Voice, producători internaționali celebri în epocă. Întâlnirea cu muzicianul Dinu Șerbănescu a fost decisivă pe plan profesional. Petrescu și-a dat seama că romanța este „limba sa maternă”.

În 1934, în România ia ființă Casa de discuri și fabrica Electrecord. Din 1938, Gică Petrescu va colabora decenii la rând, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere. În 1939 a fost invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Pe atunci, se cânta și se dansa pe ritmuri de tango, rumba⁠, foxtrot și charleston⁠. Șlagărele vremii au fost înregistrate pe plăci de patefon, cu mărcile Odeon, Columbia, Parlophon, His Master's Voice, Cristal și Electrecord, iar textele cântecelor, publicate în broșuri, se vindeau o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde a cântat cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.

În perioada 1940-1944, Gică Petrescu s-a aflat pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, a fost mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Alearga zilnic între regiment, Radio pentru „Ora răniților”, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele pentru răniți. A fost anunțat uneori în spectacole cu gradul militar avut pe atunci, „fruntașul Gică Petrescu”, alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez și marele Constantin Tănase. Și-a afirmat calitățile de actor pe scena Teatrului Comic (în clădirea actualului TESS) alături de H. Nicolaide și o pleiadă întreagă de compozitori, textieri și cântăreți.

În 1946, la barul-gradină „Arizona”, se introduce ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară, când oaspete este marele violonist Yehudi Menuhin, Gică Petrescu îl entuziasmează și emoționează pe acesta cu cântecele sale, “La margine de București”, “Suflet candriu” și “Costică, Costică”.

Împreună cu Teatrul Comic (al cărui angajat a fost un timp) a făcut un turneu național de 70 de zile cu spectacolele „Frate cu dracul”, „Luna știe, dar nu spune” (având aluzii politice), turneu care i-a sporit popularitatea în țară. A cântat în zeci de concerte ale formației Jean Ionescu, prezentate de marele comic Nae Roman și alături de pianistul Gaston Ursu. A fost angajat de Ion Vasilescu la Alhambra și apoi la Gioconda, unde a lansat zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în ziua de azi.

În 1946, la barul-grădină Arizona, a fost introdusă ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară a venit ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat șansonete, șlagăre americane, dar... l-a entuziasmat și emoționat cu cântecele La margine de București, Suflet candriu de papugiu și Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung, așa că Gică i l-a cântat de trei ori pe Costică... În același an, a intrat în atenția autorităților, deoarece poliția îl reclama la Ministerul Culturii pentru că repertoriul său conținea cântece occidentale.

În 1953 cu ocazia „Festivalului Internațional al Tineretului” de la București, la Teatrul Savoy, a avut loc „Concertul popoarelor”. Gică Petrescu a cântat, cu mare succes, melodii în câteva limbi străine (multe din repertoriul lui Yves Montand, cunoscut șansonetist și actor francez). În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian etc. A rămas credincios Teatrului de revista "Constantin Tănase" la sălile Savoy și Victoriei 174, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crișan, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

În 1965-1967 Gică Petrescu a avut cel mai important turneu - două luni în Franța la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall Olympia, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan. Au urmat turnee în Israel, alături de Florin Piersic și Doina Badea, spectacole luate „cu asalt” de numerosul public provenit din România. A lansat noi șlagăre pe scena „Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia”, timp de mai multe ediții. Între anii 1966-1971 a înregistrat la Electrecord șlagărele care l-au făcut celebru : Căsuța noastră, , Dă-i cu șprițul pân' la ziuă!, Uite-așa aș vrea să mor! , Ionel Ionelule, Du-mă acasă, măi tramvai!, Astă seară nimeni să nu doarmă, Cu lăutarii după mine, Zi una mai săltăreață,  Suflet candriu, Fetițe dulci ca-n București, Bucureștiul meu iubit, Mi te-ai lipit de suflet, Costică, Costică, Ia, mai toarnă-un păhărel etc..

Viața cântărețului Gică Petrescu a constituit și subiectul unui film, '„Muzica e viața mea'', singurul în care el a jucat. El se numără printre puținii interpreți din lume care și-au imprimat muzica începând de la discuri de patefon, de pick-up (LP-uri, single-uri), apoi casete până la CD-uri. În perioada 1982-1987, Gică Petrescu a participat în fiecare an la Festivalul de romanțe ''Crizantema de aur'', de la Târgoviște.

De-a lungul prodigioasei sale cariere artistice, Gică Petrescu a susținut mii de concerte în întreaga lume, a imprimat zeci de albume (discuri), a participat la sute de emisiuni de radio și de televiziune (la care începuse să apară încă din 1960). A susținut spectacole la celebre restaurante și teatre de revistă ale Bucureștiului și a cântat în fața unor personalități precum regele Mihai I al României sau Louis Armstrong (cunoscut interpret american de jazz).

Ani de zile, până la o vârstă foarte înaintată (mult peste 80 de ani), a dat dovadă de o mare energie artistică. Astfel, a continuat să apară frecvent (și întotdeauna cu mare succes) în spectacole cu public și în emisiuni la Televiziunea Română sau Radio. Gică Petrescu era nelipsit din marile spectacole periodice de divertisment și din cele realizate cu ocazia unor sărbători (de exemplu Revelionul). Gică Petrescu a fost (pe lângă un cântăreț de muzică ușoară și, ocazional, de romanțe și cântece populare) un exponent de frunte al muzicii românești „de petrecere”. 

La 84 de ani, semnează un contract de înregistrare a 3 CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în toată cariera sa. Orchestrații noi, înregistrări noi într-un studio digital. Și-a uimit colaboratorii cu seriozitatea și vitalitatea lui, devenite proverbiale. Neavând nevoie de repetiții, a strâns multe piese dintr-o bucată, preocupat ca vocea să fie bine. CD-urile s-au vândut în zeci de mii de exemplare fiecare.

În 2003, pe 5 mai primește la Palatul Cotroceni „Steaua României în grad de cavaler”. În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se auto-izolează într-o singurătate în care admite doar patru-cinci prieteni foarte apropiați. Îi lipsesc scena și respirația vie a publicului.

Realizatoarea TV Florentina Satmari îi propune un recital. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică dă măsura talentului, dovedind o excepțională știință a artei interpretative muzicale și actoricești. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvențe din Arhiva TVR.

La Teatrul de Revistă Constantin Tănase, are loc premiera spectacolului Nimic despre elefanți, care a fost scris special pentru cei doi protagoniști: Gică Petrescu (în prag de 70 de ani) și Nicu Constantin. Spectacolul s-a jucat doi ani consecutiv cu „casa” închisă. Gică Petrescu, alături de Nicu Constantin, a interpretat cuplete pline de haz și melodii cunoscute românești. 

A fost timp de 34 de ani căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu. După pierderea soției sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să mai susțină spectacole. Povestea lor de iubire e unică. El avea deja 35 de ani şi se bucura de atenţia femeilor, însă frumuseţea Cezarinei l-a cucerit iremediabil. Asta în ciuda opoziţiei tatălui său, care nu îşi dorea în familia lor o femeie divorţată, aşa cum era Cezarina. Trecutul ei a fost considerat la început scandalos de către familia Petrescu: Cezarina fusese căsătorită cu fostul prefect al Bucureştiului Pichi Vasiliu. Ulterior, ea a renunţat la ambiţiile de a deveni medic, alegând surprinzător o carieră la Teatrul de Revistă - aceste opţiuni făcându-l pe tatăl lui Gică să creadă că era vorba despre o femeie oportunistă, care căutase mereu luxul şi care intrase la Revistă cu acelaşi scop: acela de a vâna bărbaţi cu bani. Disperat, încercând să schimbe intenţiile fiului său, Petrescu Senior chiar îi sugerase o altă femeie potrivită pentru el - pe soprana Iolanda Mărculescu. Dar ce folos, dacă fiul hotărâse deja în inima lui ce îşi doreşte?

„În absenţa Cezarinei, intram în cabina ei şi-mi dădeam frâu liber imaginaţiei, închipuindu-mi-o în braţele mele, respirându-i parfumul îmbătător", povestea romanticul artist. Şi cât de tare se înşela tatăl artistului în privinţa ei. Pentru că viaţa avea să arate că iubirea lor a însemnat o comuniune pe toate planurile. Curând, cei doi au ajuns să formeze nu doar un cuplu solid, ci şi o echipă redutabilă. Ea îi scria texte, se ocupa de repertoriul şi contactele artistice ale lui Gică Petrescu, dar şi de garderoba şi aspectul lui fizic: chiar ea era cea care îi vopsea părul. Practic, de dragul lui şi pentru a-i consolida cariera, Cezarina, care fusese una dintre cele mai frumoase femei ale Teatrului de Revistă, s-a pus pe locul doi. În 1955, tatăl lui Gică Petrescu, care era deja de mai multă vreme imobilizat la pat, s-a stins. Mama lui decedase şi ea de mai multă vreme, astfel că artistul s-a simţit mai liber ca oricând să-şi urmeze inima şi chiar în acel an s-a însurat cu Cezarina la ofiţerul stării civile din Piaţa Amzei. Iar dedicaţia ei totală pentru soţ a avut ca răspuns dependenţa lui totală de ea. „El nu mergea nicăieri fără ea", povestea muzicologul Viorel Cosma. „De altfel, se ştia că Gică era un om extrem de timid, iar ea era singura femeie care îi îmbrăţişase complet spaţiul intim. "Erau nedespărţiţi şi, dacă mă întrebaţi, părerea mea e că ea îi era superioară lui Gică. Dar s-au iubit foarte mult", a mai spus Viorel Cosma. 

Dispariţia ei l-a afectat profund - artistul nu a mai fost niciodată la fel. Şi, de fapt, criticii de muzică şi apropiaţii spun că odată cu viața soţiei s-a încheiat şi cariera lui. „Târziu după pkecarea ei am descoperit într-un scrin un carneţel în care îşi notase, de-a lungul anilor, toate evenimentele legate de cariera mea până în cele mai mici detalii. O vreme, ori de câte ori cântam în public, îi căutam privirea în sală, dar nu mai exista decât adânc îngropată în sufletul meu", spunea artistul.

„Gică este unic în felul lui. În primul rând, a cântat de toate: de la operetă, muzică populară, revistă, muzică uşoară, muzică de petrecere. A avut un repertoriu extrem de vast şi o carieră foarte lungă. Nu ştiu dacă l-a egalat cineva. Toată lumea se întreba cum de a rezistat atât. Avea secretele lui: era foarte riguros şi nu a făcut niciodată excese. Nu a fumat şi nu a băut. Deşi cânta mai bine ca oricine muzică de pahar – are 40-50 de cîntece despre pahar! –, eu nu l-am văzut niciodată ameţit.“, declara muzicologul Viorel Cosma.

„„De când mă știu pe lume, Gică a fost «Maestrul». Era o celebritate, de la 20 de ani! Marele cântăreț, a fost și un excelent artist de revistă... Am jucat alături de el pe scenă în numeroase spectacole și turnee. Din scena nu ieșea cu pași normali, călca sacadat; publicul prindea mișcarea și aplauda în ritmul pașilor săi. Cânta multe cântece de pahar, dar în viață era foarte cumpătat. Nu a agreat niciodată viața dezordonată a boemei interbelice. Soțul meu, Puisor Maximilian, i-a scris multe texte. Din clipa în care i se încredința o piesă, Gică nu mai avea liniște! Ne suna în fiecare dimineață, pentru ca totul să iasă perfect”, își amintea Stela Popescu.

„În 1984, maestrul m-a invitat la un show la TVR să cântăm împreună. M-a surprins, știam că nu agreează duetele cu cântărețe. Dar, domnul Petrescu a venit la noi acasă în Dristor, să stabilim piesele, tonalitățile etc. În brațe avea un buchet uriaș cu flori superbe și celebra lui chitară veche. M-a impresionat foarte tare. În studioul muzical, înregistrările au ieșit excelent, din prima. Eram fericiți de felul în care ni se armonizau vocile. Uimitor pentru că veneam din zone muzicale diferite! Nea Gică a fost un bărbat galant, elegant, manierat, un artist desăvârșit, lângă care erai protejat de orice risc al scenei. Muzica l-a hrănit și l-a menținut tânăr. Un mare și autentic Român...”, spunea Aura Urziceanu

„Ce rămâne în sufletul omului din pulberea risipită a anilor? Rămân cântecele ajunse la expresie artistică! Se topesc în ele nuanțele simțirii, preocupările timpului respectiv, sensibilitatea noastră etnică. Gică Petrescu le-a descoperit, le-a adoptat și le-a dat glas de aur în cariera sa de peste șapte decenii, legându-și numele, pentru totdeauna, de sufletul a generații și generații de oameni și de muzica ușoară românească. În învălmășeala de idei, în asurzitorul zornăit de arme a doua războaie mondiale, singur cântecul, cântecul românesc, și-a păstrat vraja seducătoare, așa cum l-a tălmacit, de-alungul unei vieți de muncă și dăruire, Gică Petrescu”, scria George Sbârcea, renumitul compozitor și muzicolog.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro