...Uneori, un artist, forțat de împrejurări, poate crea o capodoperă la comandă! ...George Sbârcea (pseudonim muzical Claude Romano; 23 martie 1914, Toplița, Harghita – 27 iulie 2005, București) a fost cunoscut ca pianist, compozitor, dirijor, jurnalist și scriitor. Tatăl său a fost medic în Topliţa, iar familia sa a avut un trecut îndelungat pe aceste locuri, mama tatălui fiind soră cu Patriarhul Elie Miron Cristea. Urmează cursurile şcolii elementare la Topliţa, apoi la Reghin. În anii 30, absolvă Facultatea de Muzică, apoi Facultatea de Drept. Cunoştea temeinic șase limbi străine. Marele său hit rămâne melodia „Ionel, Ionelule”, compusă în condiții incredibile!

Era fiu al medicului și, ulterior, colonelului în rezervă  Constantin Sbârcea. A rămas orfan de tată în 1923, la numai 9 ani, având o soră și alți doi frați. Studiile elementare le-a făcut la Toplița, iar cele gimnaziale și liceale la Reghin. A studiat dreptul la Cluj. Nefiind deloc atras de domeniul juridic, dar fiind o fire rebel-romantică, George Sbârcea și-a creat propria sa orchestră cu care a cântat în diverse localuri din orașe din Transilvania - Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara. Familia a fost total contra „activității muzicale itinerante” a lui George. „A fost picătura care a umplut paharul. Mama, dar și familia sa nu agreau ideea ca un tânăr de perspectivă, cu studii juridice finalizate, să fie «muzicant» care cântă în localuri. Pe deasupra era și nepot de Patriarh, Miron Cristea.”

George Sbârcea a intrat în lumea bună a Bucureştiului interbelic o dată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule“, care este cântată şi în ziua de astăzi. Istoria acestei piese este una interesantă. La un moment dat, George Sbârcea, ca angajat al Teatrului „Alhambra“, a fost ameninţat de directorii instituţiei că va fi concediat dacă nu compune imediat o melodie de succes. Pentru a-i demonstra că nu glumesc, l-au încuiat într-o cameră, timp de câteva zile, hrănindu-l doar cu biscuiţi şi cafea. Rezultatul a fost că Sbârcea a lansat, în 1937, un cântec nemuritor. Primele interprete ale melodiei „Ionel, Ionelule“ au fost Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes în acele timpuri. Melodia a fost preluată de o mulțime de interpreți români, inclusiv de Gică Petrescu, dar și de  cântăreţi din Germania, Franţa şi ţările scandinave.

A fost, poate, cel mai renumit promotor al tango-ului clasic argentinian în România, foarte cunoscut și apreciat în Bucureștiul interbelic. A folosit și pseudonimul Claude Romano, în acea perioadă. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără și cântecele  „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Inimioară, inimioară” și multe tangouri, așa cum este cel nu întâmplător intitulat „Un tango de adio”. În prima sa tinerețe (anii '30 ai secolului XX), a compus tangouri de mare succes (preluate ulterior și de repertoriul internațional) precum ,,Anișoara''(1934), ,,Studentina''(1931), ,,Nenita'' (declarat la Paris ,,cel mai frumos tango al anului 1933''), ,,S-a rupt o coardă la vioară'' și altele. Primele două tangouri menționate au fost cântate de către exponentul principal al tangoului românesc interbelic (Cristian Vasile) și de către cel considerat ca fiind cel mai bun interpret de limbă rusă al tangoului, Petre Leșcenco. Ulterior, au fost reinterpretate de Jean Păunescu (cu vocea sa caldă, specială), Elena Constantinescu, Cornel Constantiniu sau Gică Petrescu.

George Sbârcea a călătorit în toată Europa, fiind vorbitor curent a şase limbi: maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză. Om cu o cultură vastă şi o elocinţă desăvârşită, a ştiut și să intre în graţiile multor oameni importanţi. În 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle îl decorează cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez. În 1942, primeşte titlul de Comandor al Ordinului Leul finlandez, fiind singurul român care poartă acest titlu. Prima lui soţie a pierit la numai 42 de ani, în urma unor tulburări provocate în urma încarcerării sale. Este tatăl a două fete.

Ambiţios din fire, a cerut să fie primit de însuşi conducătorul Italiei la acea vreme, Benito Mussolini. A primit aprobarea în scurt timp şi în anul 1942, George Sbârcea, împreună cu Liviu Rebreanu şi Ion Marin Sadoveanu au fost primiţi la Palatul Rezidenza. Jurnalistul îşi amintea că a fost servit cu tot felul de bunătăţi, dar din cauza emoţiilor nu s-a putut atinge de nimic. Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor. La moartea acestuia, George Sbârcea a plâns şi i-a descris în ziare toate calităţile sale. Interviul a apărut în ziarul „Curentul” condus de Pamfil Şeicaru, după care a fost preluat de cele mai mari ziare din Europa. În acelaşi an 1942, George Sbârcea reuşeşte formidabila performanţă de a-l intervieva și pe conducătorul Germaniei. Primirea a fost la Beerchtesgaden, reşedinţa faimoasă de lângă Berlin. Faima de gazetar a lui Sbârcea era atât de mare, încât nu a trebuit să aştepte decât o săptămână aprobarea de a-l întâlni pe Adolf Hitler.

După 1944, viaţa lui George Sbârcea ia o intorsătură dramatică. Noile autorităţi  au pornit o adevărată vânătoare pentru prinderea celui care, în opinia lor, a fost un slujitor al vechii orânduirii. Timp de un an, s-a ascuns în comuna Petelea, judeţul Mureş. În 1947, este arestat şi judecat de Tribunalul Poporului, pentru că ar fi „trădat idealurile democratice“, scriind texte împotriva Uniunii Sovietice. Sentinţa a fost de 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă.

Când a intrat la ocnă, era căsătorit cu Ana Bodo şi avea o fetiţă, Cristina, în vârstă de trei ani. O dată pe săptămână era scos la plimbare pentru „refacerea moralului“.  „Am avut noroc de un fizic rezistent, dar rugăciunea şi furia m-au făcut să trec peste aceşti ani“. A fost eliberat după opt ani de ocnă grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti.

A editat 83 de cărţi, a scris nenumărate articole în ziare, nenumărate studii printre care „Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa”. În 1968 a fost decorat cu „Legiunea de onoare” de către Charles de Gaulle iar în 1992 primeşte titlul de comandor al Ordinului Leului Finlandez, singurul român decorat cu această distincţie. A locuit doi ani în Tibet, (...unde a învăţat să citească în palmă, în talpă şi în cafea!), invitat de însuși Dalai Lama. A fost prieten și cu Louis Armstrong.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro