...Știați că frumoasa actriță din Cluj Enikő Szilágyi (născută pe 12 decembrie 1952) este și cântăreață, o bună mezzosoprană și o cuceritoare interpretă de șansonete, ceea ce, de altfel, a ajutat-o să-și câștige existența după „dispariția” ei din orașul natal, în 1989, când era pe cale să devină o victimă a geloziei celei mai importante femei din stat? O poveste tulburătoare...
Absolventă a Institutului de Teatru din Târgu Mureș (promoția 1978), Enikõ Szilágyi pleacă din România in 1989 și se stabilește în Olanda, apoi în Belgia. Apoi, locuiește la Paris, din anul 2005, și susține concerte cu melodii din repertoriul șansonetiștilor celebri (de lșa Edith Piaf la Jacques Brel) și al Mariei Tănase. Joacă și cântă la Théâtre des Nouveautés din Paris. Este căsătorită cu Mihai, un român cu cetățenie belgiană. Tatăl ei a fost tenor liric la Opera din Cluj. A apărut pe genericele unor pelicule și ca Enikö Szilágyi Dumitrescu, după numele primului soț.
În România, a fost una dintre actrițele favorite ale regizorului Sergiu Nicolaescu, a debutat în film la vârsta de 18 ani și a jucat în multe filme cunoscute: Cale libera (1986), Domnișoara Aurica (1985), Horea (1984), Secretul lui Bachus (1984), Misterele Bucureștilor (1983), Șantaj (1982), Wilhelm Cuceritorul / Cucerirea Angliei (1982), Capcana mercenarilor (1981), Destinația Mahmudia (1981), Iancu Jianu, haiducul (1981), Bietul Ioanide (1980; vocea i-a fost dublată de Florina Cercel), Punga cu libelule (1980), Ultima noapte de dragoste (1980), Falansterul (1979). În teatru, a reuşit să creeze rolul Mona, din „Steaua fără nume” (în regia lui Eugen Todoran), de Mihail Sebastian, o interpretare credibilă şi fascinantă...
Sctiitoarea și jurnalista Cleopatra Lorințiu, care a realizat și un film documentar de televiziune despre actriță, scria despre ea în 2009: „Pare bizar dar pe Eniko am cunoscut-o acum vreo cinci ani la un fel de serbare câmpenească a Legiunii Străine la Fortul Nogent de lângă Paris!… Da,da, actriţa Eniko Szilagyi, cea care ne-a rămas în minte tuturor prin rolurile ei în teatru şi în film…care a jucat o bună bucată de vreme pe scena Naţionalului târg-mureşean. iŞi dacă nu mai aveţi noutăţi despre ea, vă voi spune eu. Ei bine Eniko e una din cele mai europene artiste pe care le cunosc, dacă pot să spun asta… Ce căutam amândouă la fortul Legion étrangère ? Ei bine, asta e o altă poveste, colaterală, poate de povestit altădată, să zicem că eram amândouă invitate acolo pentru o serbare câmpenească, cu diferite gustări militare … într-un decor neobişnuit dar plăcut, chiar în interiorul fortului… la vreo douăzeci de kilometri la sud est de Paris.
Dar ce a mai făcut Eniko după ce a plecat din România ? Căci despre cea din România ne aducem aminte cu toţii.Pot să vă spun că a avut trei evoluţii diferite în cele trei ţări în care s-a instalat, adică Ungaria, Belgia şi Franţa. A făcut în continuare teatru în Ungaria şi apoi, după ce s-a tras spre zona franceză a Europei s-a lansat într-o carieră de cântăreaţă de o factură cu totul aparte, acompaniată de un pianist şi evoluând într-un un repertoriu de-a dreptul curajos. De ce zic asta? Pentru că a început de pildă să cânte repertoriul cântăreţei Barbara care este pentru francezi un fel de mit. Noi, în mintea noastră, o ştim pe Mireille Mathieu care de altfel e bine merci în viaţa de zi cu zi, şi cântă la fel de patetic şi demodat La Marseillese la serbările de 14 iulie. În schimb Barbara a fost, cum ziceam, o legendă. Să te atingi de îngerul lor sfânt şi să ai şi succes, asta da, provocare.
Ce mai cântă Eniko ? Păi, nici mai mult nici mai puţin decât repertoriul Mariei Tănase, şi a făcut succes şi cu acest lucru.Vocea lui Eniko e amplă, învăluitoare, dramatică şi emoţionantă iar evoluţia ei pe scenă copleşeşte. Interesante sunt celelalte două « expediţii culturale » pe care artista le-a făcut : în lumea lui …Kurt Weill (1900-1950), o lume mai mult aproape de lumea mai nemţească, accesibilă unui public bine definit. Weill avea de fapt o formaţie muzicală nemţească,fiind educat la Berlin, unde avea să se instaleze din 1921, colaborând cu Busoni.Compozitor de muzică simfonică şi de operă,Weill avea să fie influenţat definitiv de întâlnirea emblematică cu Bertold Brecht, pe textele şi libretele căruia avea să compună mult. Opera sa „Ţarul se lasă fotografiat” a făcut un scandal enorm în epocă, devenind astfel, celebră. Opera lui fiind total interzisă, el pleacă la Paris prin 1933, apoi la Londra, apoi în Statele Unite ca un cetățean universal rătăcitor gonit de vântul nebuniei naţiunilor din Europa sa natală.Toată durerea şi toată revolta, toată nostalgia şi toată înfrângerea sunt adunate, toate, în compoziţiile sale.Poate asta a atras-o pe Eniko la Weill iar interpretările ei sunt pe măsura dramatismului adunat în portativele acestui artist.
Uneori, Eniko îşi scrie singură textele ca în acel « Klausenbourg » despre Clujul copilăriei sau când spune într-un credo de artistă « Mon ciel est un carton bleu noir / Ma terre est une scène –ébène/Mes étoiles sont dans les boîtes de lumière. » adică: Cerul meu e un carton albastru închis, Pământul meu e o scenă de lemn, Stelele mele sunt luminile reflectoarelor. Dar, cred eu, cea mai interesantă dintre zonele ei de acces în lumea muzicii în care actriţa şi cântăreaţa fac un fel de front comun artistic, este cea legată de Jean Musy, un compozitor francez cunoscut mai ales pentru muzica sa de film dar care a compus special pentru ea câteva cântece. Eniko Szilagyi şi-a făcut loc în lumea pariziană, a făcut concerte pe scene diverse, la Théâtre de la Vieille Grille, de pildă. (...)
Dar mai e un spectacol pe care l-a făcut, imaginaţi-vă ce bucurie artistică : a cântat o seară cu Georges Moustaki… Ce legendă, ce emoţie sublimă… Mi se pare … în linia noastră mioritică punitivă că e aproape normal ca oficialităţile noastre s-o ignore pe Eniko : prea îi merge bine în Europa, (ş-are oi mai multe…etc) !! E drept că puţini sunt artiştii români care să poată spune că au parcursul ei, să fi reuşit într-un mod european atât de integrat, să facă mereu proba tenacităţii lor artistice, a adaptării şi capacităţii de schimbare dar şi a unei sinteze artistice cu totul personale, a unui talent de excepţie precum ea. Ce de roluri extrordinare a făcut ea în teatru, în România şi în Ungaria, mă uit doar la câteva titluri căci a jucat în piese de Marguerite Duras,Samuel Beckett, Heiner Müller, Gábor Görgey, Luigi Pirandello, Euripide (în Electra era Clytemnestra), în Ibsen, în rolul Marlène din piesa despre Marlène Dietrich...”.
„Teatrul mi-a oferit roluri, întâlniri cu regizorii, deci mult mai mult din punct de vedere profesional decât filmul. Era mult mai important doar cum arăt, din cauza asta am nimerit niște roluri care niciodată nu m-au satisfăcut profesional. Acesta este adevărul. Singurul rol aproape de sufletul meu este cel din spectacolul «Steaua fără nume», de Mihail Sebastian, de la Televiziunea Română, alături de Florin Zamfirescu. Radu Beligan mi-a oferit posibilitatea de a exersa meseria la Teatrul Național imediat după ce am încheiat filmările la televiziune. Singurul meu regret este că nu am acceptat. Că nu am încercat măcar câțiva ani”, mărturisea Enikö Szilagyi.
„Pentru mine, teatrul de televiziune a fost o încercare uriașă. Am terminat institutul de teatru la Târgu Mureș, iar acolo nu am avut secție de artă cinematografică sau televiziune, așa cum există acum. Studenții învață de toate. Noi nu am făcut decât teatru. Am fost un ucenic din toate punctele de vedere când am început aceste filmări la «Steaua fără nume». Nu poți să-ți imaginezi duioșia, răbdarea și dragostea pe care le-a avut față de mine Octavian Cotescu. Cât m-a ajutat. Sau Eugen Todoran, care a fost minunat. Florin Zamfirescu, partenerul meu extraordinar. Toți m-au ajutat pentru că efectiv nu știam unde să mă uit și ce să fac. Mi s-a spus că am fost exact acea Mona care coboară dintr-o altă lume, nu numai din tren, dintr-o altă stea să zicem, dintr-un alt univers. Exact acea nedumerire pe care am avut-o eu din cauza camerelor de filmat a dat senzația de străin. O străină în noapte care nu prea-și găsea locul. Chiar a fost straniu. Am colaborat bine după aceea, dar a rămas această incertitudine în comportament care a dat o notă de straniu personajului. A fost într-adevăr o lipsă de experiență cu camerele de filmare. Nu a fost o creație”, spunea Enikö Szilagyi.
...Seducătoare pe micul ecran, Eniko Szilagyi nu a fost niciodată văzută cu ochi buni de către soția fostului șef de stat de pânî în 1989. Mai ales că și acesta o aprecia destul de tare pe actriță. Tânără și plină de energie, faima căpătată din apariția în diverse filme foarte populare a reușit să o deranjeze pe Tovarășa de ka Cabinetul Doi. Aceasta ajunsesă să își pună subalternii să le spună regizorilor să nu o mai angajeze pe Eniko. Forțată de împrejurări, actrița a profitat de o vacanță în Olanda și nu a mai revenit în România. Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Enikő Szilágyi, frumoasa actriță și cântăreață dispărută din România
- Detalii
- Lara Bobescu
- Arte